x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Alexandrina îşi expune "copiii" la Operă

Alexandrina îşi expune "copiii" la Operă

de Catalina Iancu    |    28 Oct 2010   •   00:00

Copii stând la masă, costumaţi în iepuraşi şi ursuleţi, melancolici sau zâmbăreţi, cu fluturi sau jucării, cu ochii mari şi expresivi. Sunt "co­piii" pe care îi va expune Alexan­drina la Opera Naţională.

Expoziţia cuprinde peste 50 de lucrări noi şi vechi, în ulei sau acril. "Colecţia nouă pe care o voi prezenta se numeşte «Mes Enfantes» şi am lucrat la ea în 2010. M-au inspirat jucăriile vintage şi fotografiile vechi, animăluţele cu blană şi urechi.

Unele chipuri sunt reale, pictate de pe pozele vechi, din albumul familiei. Majoritatea îns, sunt creaţiile fanteziei mele. M-am amu­zat foarte mult pe toată perioada cât am lucrat la copiii mei. Am idei şi de o ur­mătoarea colecţie, cu aceeaşi temă, dar văzută dintr-un alt unghi. Sper să o prezint la primă­vară", spune artista.

Ver­nisajul va avea loc la 1 noiembrie, la 19:00, după care, la ora 20:00 va urma un concert Alexandrina. Expoziţia va fi des­chisă în perioada 1-22 noiembrie. Şi încă o veste bună: la 5 noiembrie, Alexandrina va cânta în Franţa, la Nantes, în cadrul unui festival. 

×
Subiecte în articol: arte