x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Anonimul - Caravana lui Cristian Mungiu

Anonimul - Caravana lui Cristian Mungiu

17 Aug 2007   •   00:00

Filmul "4 luni, 3 săptămăni şi 2 zile" va avea premiera in Romănia la 14 septembrie, iar realizatorii plănuiesc un tur al ţării cu această peliculă, in judeţele in care nu mai există cinematografe funcţionale, a anunţat miercuri seară la Festivalul Anonimul regizorul Cristian Mungiu, informează Mediafax.


Filmul "4 luni, 3 săptămăni şi 2 zile" va avea premiera in Romănia la 14 septembrie, iar realizatorii plănuiesc un tur al ţării cu această peliculă, in judeţele in care nu mai există cinematografe funcţionale, a anunţat miercuri seară la Festivalul Anonimul regizorul Cristian Mungiu, informează Mediafax. "In Romănia mai sunt doar 35 de săli de cinema. Jumătate din judeţele ţării nu mai au nici un cinematograf. Am profitat de mica simpatie faţă de persoana mea, din acest moment, şi am mobilizat sprijinul unor parteneri. Vom face un fel de tur cu acest film in casele de cultură sau in alte locuri unde poate fi arătat, la Vaslui sau altundeva", a spus Mungiu după proiecţia lungmetrajului "4 luni, 3 săptămăni şi 2 zile" la Festivalul Anonimul din Delta Dunării (13-19 august, Sfăntu Gheorghe). Potrivit lui Cristian Mungiu, turul prin ţară al filmului său premiat cu Palme d’Or urmează să cuprindă 15-20 de oraşe. Acestea se vor adăuga celor in care "4 luni, 3 săptămăni şi 2 zile" va fi distribuit prin reţeaua existentă de cinematografe private sau de stat.

In camping. La cea de-a patra ediţie a Festivalului Anonimul, "4 luni, 3 săptămăni şi 2 zile" a fost proiectat intr-un camping plin cu spectatori, in prezenţa regizorului, a actorilor Anamaria Marinca, Vlad Ivanov şi Luminiţa Gheorghiu, a scenografei Mihaela Poenaru şi a directorului de imagine Oleg Mutu.

×
Subiecte în articol: arte