x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Asa este

Asa este

04 Aug 2004   •   00:00

National TV. Revista presei cu Andrei. Andrei e baiat bun (salut, Andrei!). El: "Va doresc s-aveti parte doar de vesti bune". Ea: "Asa este, Andrei".

C(RAMPE) - LUIZA LUPU

Ce marfa! Deci cum ar veni, ea stie si ne asigura ca Andrei, colegul ei, ne doreste s-avem parte numai de vesti bune! Ea, colega lui Andrei, pe care, din considerente independente de vointa mea nu mai stiu cum o cheama (nu c-as fi stiut vreodata!), repet, ea stie ca Andrei ne vrea binele. Nu doar ca stie, dar tine mortis sa ne asigure de asta si pe noi, telespectatorii matinalului National TV, astia putini care suntem. Sau care MAI suntem. Sau astia putini care-au mai ramas.

Imi imaginez acum cum ma duc eu la mama si-i spun "mama, mie mi-e foame", iar mama-mi zice "asa este, chiar iti e foame", "mama, mie-mi e FOARTE foame", "da, am inteles, iti este FOARTE foame, sa stii c-am inteles din prima, nu trebuie sa accentuezi cuvintele chiar asa". Incapabila sa gatesc si eu ceva civilizat, ma agat de fusta ei cu disperare, cersindu-i, chiar si la varsta asta, mancare, iar mama (mama mea, propria mea mama!!!) sa nu gaseasca altceva mai bun de facut decat sa ma asigure, sa-mi dea dreptate ca, da, chiar imi e foame si chiar vreau sa mananc. Mare dreptate am!

Pentru ca nu stiu unde-mi lasasem telecomanda si pentru ca n-aveam nici un chef sa ma urnesc din loc ca s-o caut, am fost nevoita sa ma uit la un alt matinal. De data asta pe be unu teve. "Viata dimineata" este una dintre cele mai teribil de plicticoase emisiuni matinale. N-ai vazut asa ceva si nici nu cred c-ai sa mai vezi multa vreme de-acum incolo! Am vazut-o pe Alina (salut si tie, Alina!) cum dadea din cap ca si cum ar fi stiut despre ce era vorba in propozitie.

N-as vrea sa fiu taxata de malitioasa, dar eu stiu foarte bine cum e sa dai din cap ca si cum ai sti despre ce se vorbeste. Nu de alta, dar si eu fac la fel! Se adopta o tinuta ferma, o atitudine sobra, se aranjeaza putin parul si se mai spune din cand in cand cate un "da, da", pentru ca invitatul sa fie asigurat ca interlocutorul sau nu e chiar tranta.

×
Subiecte în articol: arte