'Banda desenata in presa' este tema celei de-a doua expozitii din Galeria Muzeului Benzii Desenate, care se desfasoara la Muzeul National de Arta Contemporana pana la 16 octombrie. Vernisajul va avea loc joi, 7 iulie (si va putea fi vizitata pana la 10 august), de la ora 19:00, si va fi urmat de o dezbatere, tema ilustrata de exponate urmand sa fie intoarsa pe toate fetele de artisti din breasla, printre care Vali Ivan si Matei Branea. Expozitia 'Banda desenata in presa' prezinta cativa autori contemporani care s-au facut cunoscuti aparand constant in presa, printre care Lucian Amarii-Jup de la Iasi, care a publicat incepand cu anii ’90 poate mii de planse in ziarele locale, si Vali Ivan, care, de la venirea la Jurnalul National, a publicat foarte multe benzi desenate cu subiecte si stiluri diferite, de la teme politice pana la teme istorice sau umoristice. De asemenea, expozantii, organizatorii si invitatii vor discuta, la vernisaj, despre rolul si locul acestei arte in presa romaneasca.