Dupa o absenta pe care multi au resimtit-o ca pe o nemeritata penitenta, reclama cu Dorel a revenit, iata, pe micile, dar insetatele noastre televizoare.
C(RAMPE) - LUIZA LUPU
Dorel, doamnelor si domnilor, e din nou printre noi! Degeaba vor unii sa-l casapeasca, Dorel va trai vesnic in inimile noastre mici si negre. Infasurat in pansamente pe patul de spital, victima expusa abuzurilor de munca, Dorel devine proba evidenta a unei realitati taioase: fraierul de Dorel e in noi, in toti.
L-am vazut pe Dorel peste tot in oras. Sunt convinsa ca lucrurile nu stau altfel nici in alte orase. Saptamana trecuta, o mamaie se lupta cu un tarnacop in intersectie la Aviatorilor, iar colegul ei (barbata-su?!?) o strunea de la umbra in timp ce infuleca un sanvis (sic!): "Hai, fa, mai repede ca mi-e foame, ce p... mea te codesti atata?". Mamaia isi cerea iertare in felul ei propriu si incerca sa-l impace pe acest "nea Gogu" al intersectiei Aviatorilor. Ma mir ca inca n-am vazut femei care sa manuiasca aprig picamerul. Astept cu interes ziua in care fundurile zgaltaindu-se, tremurande, suncoase vor tremura la unison cu busturile grele, masive, supuse implacabilei legi a gravitatiei, in timp ce femei de varsta incerta altoiesc asfaltul cu picamerul.
I-ati observat, probabil, privirea suspecta a asistentei care-i lasa pe astia singuri in camera de spital. Stia ea ce stia! Oriunde sunt muncitori exista cel putin un pet de bere sau o sticla de coniac. Sau una de rachiu!