Viaţa pământească fiind limitată, suntem condamnaţi să ne străduim să învăţăm lucruri multe într-un timp scurt. Se spune, chiar, că omul care nu ştie nimic trăieşte degeaba sau nici nu trăieşte.
Cunoaşterea nu numai că a fost considerată de înţelepţii lumii ca dătătoare de putere şi de libertate, ci chiar parte importantă a fericirii omului. Tolstoi considera că dintre toate cunoaşterile, cea mai importantă este cum trebuie să trăieşti. Fericit este omul care a aflat înţelepciune şi muritorul care a dobândit iscusinţa, spune Septuaginta, deoarece agonisirea ei este mai de folos decât a argintului şi câştigarea ei este mai de preţ decât a aurului celui mai curat, ea este mai scumpă decât pietrele nestemate şi nici o comoară n-o poate ajunge în preţ.
Cartea înţelepciunilor spune mai departe că a fost odată o cetate mică şi oamenii din ea erau puţini şi împotriva ei s-a pornit un împărat puternic, a împresurat-o şi a ridicat în jurul ei întărituri uriaşe. În ea se afla un om sărac, dar înţelept, şi el a mântuit cetatea cu înţelepciunea lui. Dar nimeni nu-l mai pomeneşte pe acel om sărac. Ba, mai mult, în zilele noastre, înţelepţii sunt dispreţuiţi şi cuvintele lor nu sunt luate în seamă.
Am uitat că înţelepciunea alungă nerozia aşa cum lumina alungă întunericul. Am ajuns să facem din nerozie o voluptate şi din prostie scară de mărire.
OMUL, EXPRESIE ULTIMĂ A EVOLUŢIEI
Dar, cum vorba lui Nietzsche, întâmplarea, cea mai veche nobleţe a lumii, eliberează lucrurile de robia scopului, s-a întâmplat să-l întâlnesc pe acel înţelept în persoana domnului profesor universitar Dumitru Constantin Dulcan, medic neurolog şi psihiatru, autor al mai multor lucrări şi cărţi de valoare incontestabilă în domeniul ştiinţei şi filozofiei. Întâmplarea a chibzuit mai bine decât mine şi ceea ce n-am îndrăznit să doresc s-a realizat.
Prin anii '80 şi ceva am citit o carte a domniei sale, "Inteligenţa materiei", care a făcut mare vogă şi a fost apreciată din câte ştiu cu premiul pentru filozofie "Vasile Conta" al Academiei Române. Mi-au trebuit zeci de ani şi de lecturi să înţeleg o idee generoasă care m-a urmărit necontenit din acea carte minunată: ... expresie ultimă a evoluţiei, omul lasă în urma splendorii spiritului său şi ruinele nimicniciei lui...
Cum ceea ce trebuie să se întâmple deschide toate porţile, doi buni prieteni de la Radio Cluj au făcut să-mi parvină o carte recentă a domnului profesor, "În căutarea sensului pierdut", două volume apărute la Editura Eikon din Cluj, într-o prezentare de sărbătoare. Citind aceste cărţi extraordinare, am învăţat încă o dată cât de puţin observăm noi, oamenii, licărirea de lumină ce ne străfulgeră mintea, venind dinlăuntrul nostru şi mai ales cât de puţin o punem în folosinţa noastră.
Ce lucru minunat este cunoaşterea şi cum deschide ea drumul spre iubire. Parcurgând "În căutarea sensului pierdut", m-a făcut să strig asemenea lui Luca - Vai vouă, învăţătorilor de Lege, că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei ce au vrut să intre i-aţi oprit...".
Rămân mult îndatorat domnului profesor Dumitru Constantin Dulcan pentru o discuţie plină de înţelepciune, lungă şi luminată în legătură cu existenţa unei "istorii trecute" între ceea ce gândim şi ceea ce suntem. Am vorbit despre înţelepciunea hindusă şi budistă şi mi-au venit în minte cuvintele părintelui bombei atomice - Julius Robert Oppenheimer, rostite cu prilejul unor conferinţe în China şi Japonia: "Noţiunile generale despre cunoaştere... ilustrate prin descoperirile din fizica atomică nu ne sunt complet necunoscute sau noi.
Ceea ce vom descoperi noi nu va fi decât o exemplificare, o încurajare şi o rafinare a vechii înţelepciuni".
NEVOIA DE FRUMOS
Dar iată că m-am luat cu vorba şi nu v-am spus că discuţia cu domnul profesor a fost prilejuită de apariţia unei noi cărţi la fel de minunată, "Către noi înşine". Însoţit de prieteni vechi la idei noi, cum singuri se definesc într-un interviu recent televizat, Stela-Maria Ivaneş şi Constantin Ivaneş (prietenii mei de la Radio Cluj, scriitorii de care vorbeam mai sus), spirite deschise şi îndrăzneţe, stâlpi ai culturii şi spectacolului din Ardeal, am participat la lansarea acestei superbe cărţi într-un spectacol de anvergură.
În compania lor am făcut multe emisiuni şi spectacole la Radio Cluj, un radio ce a marcat viaţa şi activitatea artistică a multor artişti români prin vibraţiile sufletului lor, şi prin care Stela-Maria şi Constantin Ivaneş au ştiut să deschidă căi spre inimile oamenilor din ţară şi din lume.
"Către noi înşine" te duce cu gândul la meditaţiile împăratului filozof Marcus Aurelius, "Către mine însumi", rămase posterităţii pe tăbliţe de ceară. "Să ne deprindem a ne gândi numai la acele lucruri despre care, dacă ne-ar întreba cineva pe neaşteptate: «la ce te gândeşti acum?», să putem răspunde îndată cu seninătate «la cutare lucru» (Marcus Aurelius)."
Plăcută şi inspirată este coperta concepută de un artist sensibil - Cristian Cheşuţ, conferenţiar doctor la Academia de Artă şi Design din Cluj. Rezultat al gândirii celor trei spirite erudite şi curioase, "Către noi înşine", carte de dialoguri şi nu de simple interviuri, ne întreabă ce este viaţa, de unde venim, miracolul numit Om, încotro ne ducem? Nevoia de frumos, binele şi răul, sănătate şi boală. A fi - a avea. A crede - a nu crede. Iubire şi sexualitate, fericire, nefericire, dar mai ales despre schimbarea ce vine... Nu e uşor să ajungi acolo unde este înţelepciunea şi autorii acestei cărti ştiu că pe lângă înţelepciune aurul lumii nu este decât nisip şi argintul noroi...
Citind această carte (pe care o recomand tuturor cu căldură), poţi învăţa cât de puţin ne cunoaştem pe noi înşine dincolo de interesele imediate dictate de instincte şi pulsiuni. Respectul şi responsabilitatea faţă de semeni şi faţă de societate nu sunt dependente decât de educaţie, cultură şi lege... Trăim acum doar răul pe care l-am produs. O carte plină de învăţătură, de la început şi până la replica finală... ce-i bun în om trebuie să triumfe, căci acolo e scânteia...
Citește pe Antena3.ro