x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Daniel Breaz: Ne interesează ca proiectele tinerilor creatori de artă să fie sprijinite cât mai serios

Daniel Breaz: Ne interesează ca proiectele tinerilor creatori de artă să fie sprijinite cât mai serios

16 Apr 2019   •   19:46
Daniel Breaz: Ne interesează ca proiectele tinerilor creatori de artă să fie sprijinite cât mai serios

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, a reafirmat marţi că instituţia pe care o conduce este interesată foarte mult ca proiectele tinerilor creatori de artă şi cultură să fie sprijinite "cât mai serios".

"Ne interesează foarte mult ca proiectele tinerilor creatori de artă, de cultură, să fie sprijinite cât mai serios, astfel încât să aibă posibilitatea să se dezvolte, iar la un moment dat să devină artişti cunoscuţi, recunoscuţi şi să poată să scoată la lumină opera produsă de către aceştia, indiferent ce este - muzică, artă, pictură, sculptură, poezie", a spus Valer-Daniel Breaz, la finalul conferinţei de presă comune cu comisarul european responsabil pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, Tibor Navracsics, desfăşurată marţi la Palatul Parlamentului.

Ministrul Culturii a prezidat marţi Reuniunea informală a miniştrilor Culturii din statele membre UE, desfăşurată la Palatul Parlamentului, la care a participat şi comisarul european Tibor Navracsics.

Cele două sesiuni de lucru au fost dedicate finanţării şi inovării pentru sectoarele culturale şi creative şi patrimoniului cultural european.

"Legat de patrimoniu, într-adevăr, aici există la nivel european o mare problemă, aceea a lipsei de specialişti. S-a discutat şi acest aspect. Va trebui să avem o coerenţă în formarea specialiştilor de bună calitate, astfel încât tot ce avem, monumente de artă, de patrimoniu în Uniunea Europeană, mobil sau imobil, să poată fi restaurate, aduse la înalte standarde. Nu trebuie să pierdem, nu trebuie să lăsăm să se deterioreze astfel de monumente, unele dintre ele practic imposibil de cuantificat în bani", a declarat Breaz.

El a amintit că se lucrează la Legea 422 "prin care statul român să poată să intervină asupra clădirilor de patrimoniu aflate într-o anumită stare de degradare, care sunt sub o formă sau alta de proprietate".

"Şi pot să dau un exemplu, Brăila, (...) clădire aflată într-un litigiu de peste 15 ani, care atunci arăta cumva, acum este 60% distrusă. Este păcat să se distrugă din cauza unor procese interminabile clădirile de patrimoniu. Aşa că şi aici avem rezolvare, doar trebuie să mai transpunem, dar fiind o lege complexă nu o putem face exact peste noapte. Speranţa mea este că în maxim două luni o să o avem trecută şi prin Parlament", a mai spus Valer-Daniel Breaz.

La rândul său, Tibor Navracsics a informat că în cadrul reuniunii de la Bucureşti s-a propus un buget de 1,85 miliarde de euro pentru programul Europa Creativă.

"S-au semnat deja 12 acorduri cu băncile în nouă ţări, de care beneficiază 800 de întreprinderi. În următorul cadru financiar pe termen lung, după 2020 vrem să facem şi mai mult. Am propus un buget de 1,85 de miliarde de euro pentru succesul programului Europa Creativă, ceea ce ne va permite să susţinem în continuare industria creativă. La Programul Orizont Europa vrem să încurajăm noi modalităţi de finanţare, spre exemplu micro-finanţare", a precizat comisarul european.

Navracsics a menţionat că la reuniune au fost discutate o serie de proiecte din cadrul Anului European Patrimoniului Cultural 2018, "care a afectat foarte mulţi tineri, care, în mod normal, nu au legătură strânsă cu patrimoniul cultural". 

Totodată, Tibor Navracsics a menţionat că la nivel european a fost stabilită continuarea celor 65 de acţiuni care au fost asumate pentru 2019 şi 2020 în domeniul susţinerii patrimoniului cultural.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: daniel breaz tineri creatori proiecte