LUIZA LUPU - C(RAMPE)
Am descoperit o fata pe Atomic teve. E genul care plange foarte mult, dar care renaste apoi din propria-i cenusa si zboara mai sus, mai sus, tot mai sus, spre inaltimi de nepatruns, de nespus, de neimaginat.
Fata se numeste Bianca si ea se produce cand vor astia de la Atomic s-o dea, intr-un videoclip de sen-za-ti-e, in care simti, domâle, sufletul cum arde de jale. Adica, practic, mai multe cadre cu ea cum merge, cu ea cum sta, cu ea cum sufera, mereu imbracata altfel si altfel. Cred ca e genul ala care simte nevoia sa-si cumpere lucruri la depresie si d-aia o arata in toate toalele din lume, ca sa vada telespectatorul ca asta nu face misto, chiar sufera!
Uite, de pilda, acest vers: "Lacrimi curg pe obrazul meu". Cata durere credeti ca exprima? Cat alean? Dar cat credeti ca mai poate si fata asta sa sufere asa, incontinuu, incontinuu? Daâ chiar asa, nu va e mila si de ea? Nu va doare sufletuâ ala mic si paros care nu v-ajuta la nimic? Daâ cat puteti s-o priviti pe fata asta fara sa faceti nimic? Insensibililor si prea putin delicatilor! Ca n-ati pune o mana s-o ajutati pe fata asta sa iasa din mizeria ei interioara, care-a lasat-o ala asa, si-a pus palma-ntr-un loc cu denumire prea putin reproductibila aici si-a plecat, lasand-o singura?