x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale DE ZIUA UNIRII/“La Români”, la staţia de metrou Unirii 1

DE ZIUA UNIRII/“La Români”, la staţia de metrou Unirii 1

de Oana-Maria Baltoc    |    22 Ian 2009   •   00:00

Teatrul Masca va invită sâmbătă, 24 ianuarie, ora 12:30, la staţia de metrou Unirii 1 să vizionaţi La Români, spectacol, care face parte din proiectul socio-cultural "Oraşul de sub Oraş", o întoarcere în satul tradiţional românesc, într-un trecut mitic în care oamenii ştiau şi puteau să îşi exprime natural dorinţele, trăirile şi credinţa în Dumnezeu.



Spectacolul va fi precedat de o mini paradă a costumelor din anul 1877, cu soldaţi ce vor citi Ordinul de zi, prezentată de Asociaţia Şase Dorobanţi condusă de dr. Adrian Silvan Ionescu. "Dorim să cinstim în acest fel Ziua Unirii ­ un moment de seamă din istoria românilor, primul pas în calea înfăptuirii statului unitar român", declară Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca.

Spectacolul "La Români" este alcătuit dintr-o paletă de momente semnificative din viaţa sătenilor: mersul la biserică duminică dimineaţa, hora de la prânz, nunta, dansul tradiţional de purificare ­ "căluşul". Colona sonoră include unele dintre cele mai cunoscute melodii populare care conferă vitalitate spectacolului şi invită privitorii să ia parte la sărbătoare.

×
Subiecte în articol: arte