x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Directorul general al Muzeului Național de Artă al României, dr. Călin-Alexiu Stegerean, a avut întâlniri cu directorii unor muzee importante din Spania

Directorul general al Muzeului Național de Artă al României, dr. Călin-Alexiu Stegerean, a avut întâlniri cu directorii unor muzee importante din Spania

de Magdalena Popa Buluc    |    12 Mar 2024   •   22:00
Directorul general al Muzeului Național de Artă al României, dr. Călin-Alexiu Stegerean, a avut întâlniri cu directorii unor muzee importante din Spania

În perioada 5-7 martie 2024 directorul general al Muzeului Național de Artă al României, dr. Călin-Alexiu Stegerean, a avut întâlniri cu directorii unor muzee importante din Spania și a susținut două conferințe la Madrid și Toledo.

Programul a cuprins întâlniri la Madrid cu dl. Miguel Falomir Faus, directorul Muzeului Național Prado, dl. Guillermo Solana, directorul Muzeului Național Tyssen-Bornemisza, cu conducerea Muzeului Academiei de Belle Arte Madrid, dl. Victor Nieto Alcaide și doamna Antonia Herradon Figueroa și cu doamna Sofia Rodriguez, directorul Muzeului Național de Arte Decorative din Madrid.

La Toledo a avut loc o întâlnire cu doamna Rosa Becerril Sanchez directorul Muzeului El Greco. În cursul acestor întâlniri la care a participat și doamna Maria Pop, directorul ICR Madrid au fost discutate posibilitatea împrumutării unor lucrări pentru o expoziție El Greco care să fie organizată la MNAR și posibilele colaborări în vederea organizării unor expoziții cu patrimoniu românesc la Madrid și Toledo.

În anul 2023 Asociația Prietenii MNAR a organizat o gală de strângere de fonduri sub  genericul El Greco.

În data de 5 martie 2024 la Institutul Cultural Român din Madrid și în data de 7 martie 2024 la Circulo de Arte Toledo dr. Călin-Alexiu Stegerean a susținut două conferințe cu tema „De ce să-l mai iubim pe Grigorescu”, urmărite de un numeros public pentru care s-a realizat traducerea în limba spaniolă.

 

×