"Evgheni Oneghin", la Praga şi la Bucureşti

Opera "Evgheni Oneghin" de Ceaikovski, care a avut premiera absolută cu 130 de ani în urmă la Moscova (29 martie 1879), a cunoscut o nouă variantă scenică în viziunea regizorului Andrei Şerban, la Opera Naţională din Praga, şi o nouă variantă, în regia lui Ion Caramitru, la Opera Naţională din Bucureşti (ONB).

În capitala Cehiei, premiera a fost programată ieri seară, cea de-a doua reprezentaţie urmând să aibă loc duminică. La Opera bucureşteană, premiera va avea loc, de asemenea, mâine, iar al doilea spectacol la 25 martie.

Andrei Şerban, regizorul român stabilit în Statele Unite, declară că a revenit la subiectul "Evgheni Oneghin" la mai bine de 20 de ani de la debutul său în operă cu aceeaşi lucrare scrisă de Ceaikovski, la invitaţia Operei Naţionale din Praga. A pus-o în scenă prima dată la Welsh National Opera din Cardiff. Concepţia montării de la Praga este nouă, modernă şi "destul de şocantă pentru publicul praghez, care, ca şi la Bucureşti, este destul de tradiţional, mai puţin obişnuit cu ideea că teatrul şi opera trebuie să oglindească viaţa adevărată". Andrei Şerban a lucrat la noua creaţie cu apreciata scenografă din România Adriana Grand - cunoscută pentru concepţiile sale scenografice moderne, excentrice sau avangardiste - şi sub bagheta americanului John Fiore. Regizorul speră că premiera cu acest spectacol va stârni discuţii controversate şi "sigur nu va lăsa pe nimeni indiferent".

"E scopul pe care ni l-am propus: să facem un pod de legătură între romantismul secolului al XIX-lea şi haosul secolului al XXI-lea", spune Andrei Şerban.

DE LA MODERNISM LA ROMANTISM
Ion Caramitru, care a montat şi el această capodoperă lirică cu vreo 15 ani în urmă la Belfast (Irlanda de Nord), a abordat povestea operei scrise după romanul în versuri cu acelaşi titlu de Puşkin într-un stil cinematografic, păstrându-se elementul romantismului. În opinia regizorului, în scenă au loc permanent diverse lucruri care ţin, în mod cinematografic, de aspectul real şi cel metafizic al poveştii, folosindu-se anşeneul şi flashbackurile. El afirma recent că spectacolul este diferit ca imagine scenică de celelalte montări de la ONB (1938, 1959, 1981). A urmărit povestea "nu epic, ci sufletesc", adică latura ascunsă a personajelor operei, destinul lor intim. "În «Oneghin» există un fel de pleonasm, între un poem liric, clasic, cum este poemul lui Puşkin, cum ar fi «Luceafărul» lui Eminescu, şi o muzică tot de tip romantic, care cântă aceste poezii, mai frumoasă decât poezia însăşi", a explicat Caramitru, afirmând totodată că poezia se ascunde în spatele muzicii, muzica depăşeşte valorile textului, astfel încât povestea în sine ar părea, la o primă lectură, banală şi vulgară, un soi de piesă bulevardieră de secol XIX.

Cunoscutul actor este legat de operă din copilărie. Pentru că mulţi membri ai familiei sale au fost foarte aproape de teatrul liric, lucrând la Operă, el a copilărit în această instituţie. Poate de acolo i se trage "pasiunea" de a monta astfel de compoziţii muzicale, fiind la a treia colaborare cu ONB, după "Micul coşar" de Benjamin Britten şi "Eminescu" de Paul Urmuzescu.

Caramitru avertizează publicul că varianta sa e lipsită de "elemente spectaculoase". Echipa montării de la ONB îi include şi pe Iurie Florea (conducerea muzicală), Maria Miu (decoruri), Viorica Petrovici (costume), Florin Fieroiu (coregrafia), Stelian Olariu (maestru de cor). Printre interpreţi se numără Iordache Basalic şi Ionuţ Pascu (Oneghin), Teodor Ilincăi şi Călin Brătescu (Lenski), Crina Zancu şi Tina Munteanu (Tatiana), Pompeiu Hărăşteanu şi Marius Boloş (Gremin).