Exclusiv - "Comunismul a sterilizat Romania"

Jurnalul National: Acum 10 ani cand ati vizitat pentru prima oara Romania, ati scris la intoarcerea in Spania un articol in ziarul El Pais cu impresiile dvs. despre Romania din acea perioada, articol care a starnit un val de nemultumiri aici (n.r. - in mare, era vorba despre Ceausescu, fundamentalismul religios al romanilor si despre inclinatia lor spre monarhie)...

Mario Vargas Llosa: Niciodata n-am stiut acest lucru. Ce tip de probleme?

Sa spunem ca nu a fost foarte bine primit. Care e acum impresia dvs. despre Romania, dupa aceste zile petrecute aici?

Bine, nu am vazut foarte multe lucruri, am stat putine zile aici. Am facut o plimbare prin Bucuresti si am fost la Marea Neagra, astfel ca nu am o imagine foarte bine conturata, dar cred ca in acesti 10 ani care s-au scurs de cand am fost prima oara in Romania, procesul de democratizare s-a aprofundat, cred ca institutiile functioneaza mai bine si mai ales s-a produs un fapt care mi se pare capital pentru viitorul Romaniei, si anume apropierea de standardele lumii occidentale si aproape sigura integrare in Uniunea Europeana. Cred ca acest proces este foarte important pentru consolidarea democratiei si mai ales pentru a atrage in Romania investitiile care sunt indispensabile pentru a va imbunatati economia, pentru crearea de noi locuri de munca si pentru ridicarea standardului de viata, lucruri pe care le-a avut in trecut si care in cei 48 de ani de comunism au disparut.

Ati spus in repetate randuri ca libertatea este valoarea pe care o apreciati cel mai mult, o valoare pe care si Romania, de 15 ani, incearca sa si-o asume. Cum definiti aceasta libertate in cautarea careia ne aflam toti?

Exista o fraza a unui scriitor francez pe care mi-o amintesc mereu si care spune ca atunci cand o persoana incearca sa defineasca libertatea trebuie sa fim foarte atenti, caci de obicei, aceia care sunt foarte preocupati de acest lucru sunt tocmai cei care incearca sa o suprime sau sa o limiteze. Noi, oamenii, stim foarte bine cand ne bucuram de libertate si cand nu. Eu cred ca romanii stiu foarte bine ce inseamna libertatea, tocmai pentru ca le-a fost interzisa atat de mult timp. O tara in care se poate critica Puterea este o tara libera. Nu e acelasi lucru intr-o tara unde critica este interzisa sau limitata. O tara este libera cand cetatenii ei pot calatori peste granita, se pot misca liberi, fara limite, fara sa fie nevoiti sa ceara voie politiei sau celor din conducerea tarii. O tara este libera atunci cand cetatenii pot decide viitorul ei, fara sa le fie impus un anumit mod de viata, anumite principii si valori pe care nu le-au ales in mod liber. Acum, libertatea absoluta sau lipsa absoluta de libertate sunt doua extreme si sunt multe tari care sunt mai libere ca altele, tari care se bucura de aceasta valoare democratica mai mult sau mai putin, in functie de circumstantele pe care le traiesc. De exemplu, intr-o tara saraca, indiferent daca legile garanteaza libertatea, ea nu este libera atat timp cat o persoana se simte limitata in exercitarea ei din cauza lipsei unui loc de munca, din cauza conditiilor de trai. Libertatea este un proces in desfasurare, dar ceea ce e foarte clar este sa fim constienti cand aceasta libertate exista si cand ea lipseste.

Literatura pastratoare de libertate

Literatura este intotdeauna o forma de exprimare a libertatii?

Eu cred ca da. Si nu doar o forma de exprimare, ci mai ales o forma de convertire a ei intr-o dorinta. Cred ca literatura ne stimuleaza tuturor apetitul pentru libertate. O carte buna ne face sa percepem o forma de realitate mult mai frumoasa, perfectibila, mai coerenta, mai comprehensibila decat cea a realitatii imediate pe care o traim toti. Diferenta dintre lumea propusa de literatura si cea a realitatii imediate activeaza in noi intotdeauna spiritul critic, pentru ca nimic nu ne invata atatea lucruri asa cum o face marea literatura si anume ca realitatea este imperfecta. De aceea, toate dictaturile au creat sisteme de cenzura pentru a controla exercitiul literar. Si nu au gresit, pentru ca marea literatura a fost intotdeauna o forma de dinamitare a sistemelor dictatoriale.

Ati spus la un moment dat intr-un interviu ca literatura este un mod de a depasi nefericirea. Credeti ca exista suficienti cititori care sa poata trai aceasta experienta-terapie?

Cred ca astazi sunt foarte multi cititori, probabil mai multi ca niciodata in istoria umanitatii, dar care continua sa reprezinte o minoritate. Cea mai mare parte dintre oameni nu citeste sau citeste foarte putin. Cine citeste literatura, gaseste in ea posibilitatea de a trai vieti pe care nu le are, de a iesi din sine, de a iesi din timp, din spatiu, de a se reincarna prin intermediul povestilor in care-si regaseste propriile aspiratii. In acelasi timp, cand iesi din spatiul literaturii si privesti la realitatea din jur experimentezi o adevarata frustrare, pentru ca observi ca lumea din care faci parte este intotdeauna mai saraca decat lumea iluzorie a literaturii. Acest lucru creeaza o neliniste, un apetit, o dorinta pentru ceva diferit, pentru o viata diferita si cred ca literatura daca a avut vreo contributie importanta in istoria umanitatii a fost aceea ca a pus umarul la progresul ei.

Cum va alegeti temele pentru cartile dvs.?

Nu stiu daca le aleg eu, cred ca temele ma aleg pe mine. Cred ca scriu despre anumite lucruri pentru ca mi s-au intamplat anumite lucruri. La un moment dat mi s-a intamplat ceva ce mi-a lasat in memorie niste imagini care din motive pentru mine misterioase ajung sa devina un puternic stimul pentru fantezie, pentru a inventa o poveste. Cand decid sa scriu pe o anumita tema, in realitate acea tema preexista momentului deciziei, fara ca eu sa-mi fi dat seama ca ea devenea in mintea mea, inconstient, o poveste. Fundamentale pentru mine sunt experientele traite, evident, cateva dintre ele, caci nu toate sunt in mod egal fecunde. Unele au insa puterea de a dinamita imaginatia in asa fel, incat sa se converteasca in poveste. Dar punctul de pornire pentru toate cartile mele a fost intotdeauna experienta personala.

Dragoste si violenta

Obisnuiti sa urmariti in unele carti doua, trei sau mai multe planuri narative...

Depinde de carte...

Spre exemplu, in "Paradisul de dupa colt"...

Intr-adevar, sunt doua povesti, cu doua personaje diferite, din doua epoci diferite, care merg in paralel si care, la un moment dat, isi gasesc numitorul comun. Este un contrapunct in cazul romanului amintit. Pe de o parte este vorba de povestea pictorului Paul Gauguin, pe de alta a Florei Tristan, un personaj feminin pe care l-am descoperit cand eram student. I-am citit memoriile si m-a fascinat ca personaj. De atunci, ma bantuia dorinta de a scrie un roman bazat pe viata Florei Tristan. Cand am inceput sa ma documentez sistematic despre viata ei, am descoperit ca nepotul ei, faimosul pictor postimpresionist Paul Gauguin, semana incredibil de mult cu ea, chiar daca niciodata nu s-au cunoscut. Era un personaj care avea aceeasi capacitate de a lupta impotriva sistemului in care traia si de a lupta cu toata forta pentru idealul sau, in incercarea de a-si implini visele, de a-si materializa propria utopie. Acest lucru mi-a sugerat ideea de a crea un roman care sa fie un contrapunct intre doi rebeli, doi visatori, care in epoci diferite, unul barbat, cealalta femeie, au luptat pentru propriile credinte. In cazul Florei Tristan este vorba de justitie sociala, de egalitate intre sexe, in cazul lui Paul Gauguin este vorba de implinirea visurilor de frumusete, de libertate, o lume fara frane, fara cenzura si prejudecati. Asa s-a nascut ideea romanului "Paradisul de dupa colt". In cele din urma este un roman despre utopie, despre cum a functionat ea in istorie, fie in zona socialului, fie in arta.

Cum sunteti un scriitor prolific, presupun ca acum scrieti o alta carte. Ati putea sa ne spuneti despre ce e vorba?

Tocmai am terminat de scris un roman care se numeste "Travesuras de la nina mala". Este o poveste de dragoste si interesant e ca este pentru prima oara scriu acest gen de poveste. Tema centrala este o dragoste care dureaza de foarte multi ani. Actiunea se petrece in orase in care am trait, in anii in care am locuit in ele. Nu este un roman autobiografic, dar locurile descrise fac parte din biografia mea. Se petrece in anii ’50 in Lima, in ’60 la Paris, in anii ’70 in Londra si in anii ’80 in Madrid. Pentru ca am cunoscut aceste orase, m-am folosit foarte mult de amintirile mele legate de ele.

Galicienii, bascii, catalonii etc. care-si doresc independenta fata de Spania nu privesc tocmai cu ochi buni pozitia dvs. in aceasta problema, si anume aceea impotriva unei Spanii divizate. De ce aceasta pozitie?

Sunt impotriva oricarei forme de nationalism. Mi se pare ca nationalismul este una dintre ultimele ideologii colectiviste si probabil cea care a facut sa curga cel mai mult sange de-a lungul istoriei. Ambele razboaie mondiale au fost creatia nationalismului. Desi in multe cazuri vorbim de partide nationaliste, ca acelea democratice, care urmeaza regulile jocului democratic, au toate in originile lor o atitudine de excludere a celuilalt. Pe timp scurt sau lung, acest gen de manifestare constituie un pericol pentru democratie. Cred ca nationalismul trebuie combatut. Unul dintre cele mai bune lucruri care se intampla azi in lume e ca, spre exemplu, in Europa, care e continentul unde nationalismul s-a nascut si a cauzat cele mai mari tragedii, s-a creat un proiect democratic numit Uniunea Europeana, al carui mare merit este tocmai disolutia nationalismului prin crearea unei confederatii de state carora sa li se respecte limba, cultura, traditiile. Acest tip de mari proiecte integratoare genereaza intotdeauna, ca reactie, miscari retrograde si acestea sunt cele de tip nationalist, care in anumite forme incearca sa impiedice evolutia spre integrare, care inainte de orice este un beneficiu nu doar pentru o tara anume, ci pentru intreaga umanitate. Cred ca nationalismul trebuie combatut, pentru ca este un lucru total diferit fata de ceea ce inseamna descentralizarea, crearea unui sistem de autonomii regionale, lucru existent de altfel in Spania. In mare masura, extraordinarul progres al Spaniei din ultimii 25-30 de ani se datoreaza nu doar democratiei, ci mai ales deschiderii care a permis dezvoltarea autonomiilor regionale - au fost recunoscuti bascii, catalonii, galicienii, valencienii, castelanii etc., pentru a-si putea dezvolta capacitatile intr-un sistem care este foarte flexibil. Asadar, autonomia se poate imbunatati, descentralizarea se poate mari, dar de aici pana la a apara nationalistii care-si doresc nu doar sa dezmembreze Spania, ci si sa impuna o ideologie reactionara, antidemocratica, mi se pare de neacceptat si de combatut.

Care sunt mijloacele concrete prin care se poate lupta impotriva nationalismului in Spania, care a produs deja atatea acte de terorism?

Fara exceptie trebuie luptat prin idei, prin ratiune si mai ales prin voturile pe care le introducem in urne. Fara a avea vreo prejudecata, sustin ca nationalismul este un pericol pentru democratie si trebuie eliminat cu argumentele libertatii si ale legii.

Chiar daca sunteti de origine peruan, sunteti mai degraba un cetatean european...

... Sunt ambele lucruri. Sunt si peruan si cetatean spaniol, ma simt la fel de bine la mine acasa in Peru sau in Europa.

Voiam insa sa-l intreb pe europeanul Mario Varga Llosa despre felul in care este reflectata imaginea Romaniei in Europa...

Romania este o tara care a suferit foarte mult. In interiorul comunismului, Romania a trait experienta unui tip de dictator care era in mod special corupt si brutal. Am facut o plimbare prin Bucurestiul vechi si am vazut cladirile care inca se pastreaza. Ce prosper si puternic devenise acest oras intre cele doua razboaie mondiale! Cand vezi ceea ce a devenit Romania sub dictatura comunista, aproape ca iti vine sa plangi. Cred ca e un exemplu extraordinar, pornind de la comparatia Bucurestiului vechi cu cel comunist, a sterilizarii pe care a produs-o dictatura din punct de vedere economic, social etc. Aceste rani sunt inca prezente, pentru ca Romania este una dintre cele mai sarace tari comparativ cu Europa Occidentala si ca atare trebuie sa faca eforturi mai mari pentru a putea prinde din urma ceea ce inseamna dezvoltarea europeana. Institutiile democratice au fost distruse aici de comunism, iar reconstructia lor dureaza, pentru ca intotdeauna dictatura lasa sechele care de multe ori nu sunt vizibile, dar se resimt in obiceiurile, in mentalitatile oamenilor, in legile si normele societatii, intr-o lipsa de spirit civic. Toate acestea sunt blocaje pentru modernizarea unei tari.
Aceasta e imaginea Romaniei afara. Este o imagine care se va schimba, va disparea in momentul in care Romania se va moderniza si-si va consolida democratia. E ceva ce azi, din fericire, se poate face mult mai repede ca in trecut. In trecut era necesar sa treaca mult mai multe generatii ca dezvoltarea sa fie vizibila. Datorita deschiderii frontierelor, a globalizarii, o tara poate trece mai usor peste anumite etape si sa atinga foarte repede nivelul dorit. Evident, ii urez Romaniei sa ajunga cat mai repede la dezvoltarea pe care o vrea.

CELEBRITATE PRIN CREATIE

INTALNIRE. Llosa in timpul discutiei cu Jurnalul National Romancier, dramaturg, eseist, jurnalist, Mario Vargas Llosa se naste in 1936 la Arequipa, Peru. In 1958 isi ia licenta pentru literatura la Universitatea Nationala Mayor de San Marcos, din capitala tarii natale. Doctorand la Universitatea Complutense din Madrid, obtine titlul de doctor in filozofie si litere (cum laude) in 1971. Pana in 2005, multe universitati cu renume din lume i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa, precum si alte titluri sau distinctii importante. Lucreaza din tinerete ca jurnalist de presa scrisa si radio, la inceput in Peru, apoi la Paris, si continua de-a lungul vietii sa publice numeroase articole - colaborarea cea mai importanta fiind cu ziarul spaniol El Pais (rubrica "Piedra de Toque") si cu revista culturala Letras Libres. Se afirma pe plan international ca scriitor, tine prelegeri, conferinte in intreaga lume. Cele mai semnificative distinctii primite sunt Premiul Principe de Asturias si Premiul Miguel de Cervantes al Ministerului Culturii din Spania, un echivalent hispanic al Premiului Nobel. Este casatorit de mai bine de 30 de ani cu verisoara sa, Patricia Llosa, si are trei copii. Este un scriitor prolific, astfel lista sa de creatii este imensa - "Paradisul de dupa colt" (Ed. Humanitas), "Orasul si cainii" (Ed. Humanitas), "Matusa Julia si condeierul" (Ed. Humanitas), "Cine l-a ucis pe Palomino Molero" (Ed. Humanitas), "Adevarul minciunilor" (Ed. Humanitas), "Lituma in Anzi" (Ed. Humanitas), "Elogiu mamei vitrege" (Ed. Humanitas), "Tentatia imposibilului/Victor Hugo si Mizerabilii" (Ed. Humanitas) etc.