Gala Uniter - Un actor grabit sa ajunga mare

Jurnalul National: Domnule Rebengiuc, iar ati comis-o! Ati fost din nou nominalizat la Premiile UNITER!

Victor Rebengiuc: (Rade) Da, a cazut magareata pe mine!

O fi cazut, dar nu-i intamplator! De cativa ani incoace, ati tot fost nominalizat si premiat. Ati declarat ca tot ce va doriti e sa ajungeti un mare actor. Spectatorii va iubesc, criticii va contrazic. Toti stim ca sunteti un mare actor...

Nu-i adevarat, ca premiile nu ti se dau pentru ca esti un mare actor, ci pentru ca ai reusit sa fii bine intr-un anumit rol. Asta nu-nseamna ca ai fost perfect.

Dar e cineva perfect?

Pai, noi catre asta tindem. Eu asta vreau.

Tindem, dar pentru noi, muritorii, perfectiunea nu exista si, chiar de-ar exista, ar fi foarte greu de suportat.

Nu se stie daca exista sau nu, ea trebuie cautata. Daca o gasim, e bine, daca nu, nu. Si daca o atingem, nu dureaza mult, e clar. Nu-mi place sa-mi spuna cineva "Maestre". Ma simt prost, pentru ca...

Pentru ca poate credeti ca-i o linguseala? Ei or fi sinceri...

Nu, nu. Sunt oameni care-mi spun asa si care n-au interesul sa ma linguseasca... Categoric ca-s sinceri! Probabil ca-i un soi de idee ca cineva care-i mai in varsta si face o meserie cum e asta a mea e "maestru". Ce sa fac, imi creeaza o stare de disconfort asta cu "Maestre". Sa-mi spuna... nene sau neica! (rade)

Ce simtiti cand luati un premiu?

Un premiu se refera la realizarea pe care o izbutesti intr-un rol. Totul la asta se rezuma. Asta nu-nseamna ca trebuie sa ma cred un mare actor sau mai destept decat altii. Inseamna doar ca-n cursa asta am castigat eu. Si-atat. In schimb, unui rol reusit, pentru care iau premiu, poate sa-i urmeze un esec.

Vi s-a intamplat?

Da, pentru ca n-am avut numai reusite. Am avut si esecuri in cariera.

Chimie, alchimie

Eu, una, nu-mi amintesc. Sa va spun si de ce: de cate ori il vad jucand pe Rebengiuc sau pe Stefan Iordache, sau pe De Niro, sau pe Jack Nicholson, am impresia ca nu pot sa va vad, orice rol ati face, jucand prost. Asta nu inseamna ca, fiind mereu si mereu bun, exista plafonare. Cum puteti fi bun constant?

Asta nu pot sa stiu... E o chestie de chimie, de alchimie... Nu lucram cu lucruri concrete, nu avem retete. Dar ceea ce sta-n puterile mele sa fac - si fac intotdeauna - este ca nu ma las "confiscat" de o anume categorie de roluri. Eu nu joc numai locotenenti sau numai instalatori... Caut sa joc roluri cat mai diferite, tocmai pentru a-mi mentine "instrumentele" mele intr-o stare activa, sa nu ma rutinez jucand un singur personaj pentru "publicul meu". Eu vreau sa surprind publicul, nu sa mi-l surprind, ca nu-i proprietatea mea. Publicul e o entitate pe care o apreciez foarte mult. Noi pentru el jucam, el e "barometrul" nostru si il consider partenerul meu. Eu nu trebuie sa plac publicului neaparat, ci sa-l surprind cu ceva mai mult decat am facut pana ieri. Imi place sa cred ca mai si reusesc asta din cand in cand.

Ati interpretat extrem de multe personaje diferite. Reusite. Sunt ele atat de reusite in teatru tocmai pentru ca-n viata de zi cu zi nu jucati teatru? Spuneati odata ca nu va pricepeti sa mintiti, ceea ce-i un handicap...

Da, asa am spus. A nu sti sa minti e un mare handicap. Eram departe daca stiam sa mint (rade).

De cand se transforma un viciu sau un pacat intr-o calitate?

De cand lumea accepta chestia asta. Oamenilor le place sa fie mintiti...

Dumneavoastra va place?

Mie, nu si nici nu stiu sa mint si am niste antene speciale: simt imediat cand sunt mintit.

Ati simtit asta in relatiile cu colegii?

Cu actorii - da, cu regizorii - nu. Cu regizorii buni. Cu regizorii care nu prezinta interes evit, in general, sa lucrez.

Ati lucrat cu regizori uriasi, cum ar fi Ciulei sau Pintilie. Va place sa lucrati cu Dabija, cu Kordonskiy. Cum se stabileste genul asta de relatie speciala?

E ceva care transcende personalitatile noastre. E un flux care se creeaza imediat intre noi si pe care nu-l poti controla. E o comunicare care se-ntampla dincolo de vointa mea, prin niste fire invizibile. Sunt lucruri care tin de supranatural. Cred ca si lor li se intampla acelasi lucru.

De ce sunt ei buni?

Pentru ca ei vorbesc bine limba asta a teatrului. Stiu ce sa-ti ceara, ce sa-ti propuna, intelegi unde vor s-ajunga, cum poti fi util ideii pe care o au ei despre spectacol. In capul celorlalti e un haos, asteapta sa-i salvezi tu, actor. Pai, tu n-ai cum sa-i salvezi. Cel mult, te salvezi pe tine, desi un rol bun facut intr-o piesa proasta nu inseamna nimic. Ce inseamna ca ai fost in rolul ala bine? N-ai fost bine: n-ai fost atat de prost pe cat e spectacolul.

Un fel de electricitate

Cine va vine-n minte, daca va intreb de actorii dvs. preferati?

George Constantin, Rautki, Baltateanu, Botta, Birlic - un geniu al comediei. El traia comedia ca pe-o drama, situatia era comica, nu se stramba sa fie comic...

Nu se stramba sa fie comic, ca la circ, asa cum v-ar fi spus in studentie profesoara dvs., Aura Buzescu...

(rade) "La circ sa te duci, la Revista!"... asa-mi zicea in primul an...

Doamna Buzescu a fost prima care v-a indrumat talentul?

Da, sigur. Eu inainte invatasem la Ateneul popular de la niste oameni care n-aveau posibilitatea sa te educe. Cel care ma invatase pe mine nici nu era actor, fusese dansator. De altfel, un om foarte dragut, care mi-a deschis gustul pentru teatru.

Poate ca-i datorati si lui putin din ceea ce sunteti azi...

Ii datorez, fara discutie. La inceput am luat-o ca pe-un hobby, nu credeam c-am sa fac meseria asta vreodata. Am dat la Teatru si am luat din prima, chiar daca printre ultimii. Daca nu reuseam, nu mai dadeam.

Dar ce-ati fi facut daca picati la Teatru?

Facusem o scoala medie electrotehnica. As fi mers la Craiova, la Electroputere, unde eram repartizat. Aveam specialitatea transformatori electrici.

N-a fost sa fie cu electricitatea. In schimb, electrizati publicul...

Sa nu se electrocuteze (rade).

Ne mai si electrocutati cateodata...