x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Galeria Mercy prezintă publicului în cadrul proiectului MNArT Open View lucrarea „Hyphen – Cratimă” semnată Paul Neagu

Galeria Mercy prezintă publicului în cadrul proiectului MNArT Open View lucrarea „Hyphen – Cratimă” semnată Paul Neagu

de Magdalena Popa Buluc    |    19 Dec 2023   •   12:00
Galeria Mercy prezintă publicului în cadrul proiectului MNArT Open View lucrarea „Hyphen – Cratimă” semnată Paul Neagu

Lucrarea „Hyphen – Cratimă” reprezintă o punte între începutul și finalul prolificului an cultural 2023. Muzeul Național de Artă Timișoara a debutat în anul Capitalei Culturale Europene cu expoziția retrospectivă Paul Neagu, unul dintre cei mai prodigioși artiști români, un titan al Neo-avangardei care prin conexiunea sa cu spațiul cultural occidental devine cel mai cunoscut artist român peste hotare, întrecut numai de ilustrul Brâncuși, a cărui expoziție de la MNArT rămâne unul dintre reperele Capitalei Culturale Europene.

Iată-ne acum, la finalul anului 2023, dornici să vă prezentăm în cadrul proiectului „MNArT Open View”, o lucrare semnată tot de Paul Neagu, parte din cunoscuta sa serie „Cratime”. Maestrul a realizat primul său Hyphen în anii '70, acesta fiind un obiect format din triunghiuri intercalate, lucrate în lemn, un material arhaic, pe care artistul îl îndrăgește. De la această primă lucrare a seriei, artistul realizează posibilitățile infinite ale acestui concept de cratimă, privind această relație duală între spațiu și om, concept și obiect, trecut și viitor, prin prisma viziunii antropocosmice. Lucrarea datată în anul 1999 reprezintă manifestarea bidimensională a temei, inundând suportul de lemn cu o explozie cromatică.

Muzeul Național de Artă Timișoara continuă astfel proiectul intitulat „MNArT Open View”, care presupune prezentarea unor lucrări în Galeria Mercy, fereastra muzeului de pe strada cu același nume, transformată într-un mic spațiu expozițional pentru a aduce lucrările de artă mai aproape de public.

×
Subiecte în articol: Galeria Mercy MNArT Open View