După modelul „Street View”, Google a lansat recent platforma „Art Project” un serviciu ce permite explorarea online, la 360 de grade, a celor mai interesante galerii de artă din lume. Pe googleartproject.com, iubitorii de artă au posibilitatea de a se „plimba” virtual prin 17 muzee celebre precum: MoMA(New York), Palatul Versailles (Franţa), Rijksmuseum, (Amsterdam), Muzeul Ermitaj (Sankt-Petersburg), Tate Britain (Londra), Van Gogh (Amsterdam), Alte Nationalgalerie (Berlin) etc.
Peste 1.000 de picturi celebre au fost astfel scanate, digitalizate, fiind la îndemâna oricărei persoane conectate la internet. În plus, fiecare dintre cele 17 muzee participante la proiect au ales o operă de artă a cărei fotografie în versiune HD (7 miliarde megapixeli) va putea fi văzută în detaliu, mult mai bine decât cu ochiul liber în muzeu. Printre aceste opere selectate special se numără „Naşterea lui Venus” de Botticelli (Galleria Uffizi, Florenţa), „Noaptea înstelată”, de Van Gogh (MoMA, New York) şi „Rondul de noapte”, de Rembrandt (Rijksmuseum, Amsterdam). Alte muzee se vor alătura proiectului Google în viitor.