TEATRU ● Festival dedicat tinerilor actori
Cu zece ani în urmă se relua, la Costineşti, tradiţia Galei tînărului
actor. După două ediţii, manifestarea a fost mutată la Mangalia. I s-a
spus "HOP" şi i s-a dat şi o temă – "Alteritate". E competitivă. E
considerată şi o rampă de lansare a artiştilor de teatru.
TEATRU ● Festival dedicat tinerilor actori
Cu zece ani în urmă se relua, la Costineşti, tradiţia Galei tînărului actor. După două ediţii, manifestarea a fost mutată la Mangalia. I s-a spus "HOP" şi i s-a dat şi o temă – "Alteritate". E competitivă. E considerată şi o rampă de lansare a artiştilor de teatru.
Preselecţia pentru Gala HOP se face în dricul verii. Sînt invitaţi de fiecare dată să se înscrie absolvenţi ai facultăţilor de teatru, cărora li se testează ingeniozitatea şi talentul. La concursul de preselecţie vin absolvenţi din toată ţara. Organizatorul galei este UNITER, care dezvoltă acest program "de tradiţie", desprins dintr-un demers de lungă durată de sprijinirea şi promovarea tinerilor actori. Acţiunea a găsit susţinere din partea Primăriei Mangalia, care a devenit partener al evenimentului.
Pentru a-i da galei unicitate şi a o plasa în afara manifestărilor estivale, a fost aleasă o perioadă mai puţin aglomerată – prima decadă a lunii septembrie. Locul de desfăşurare este Centrul Cultural Mangalia, devenit între timp mai atrăgător în interior, iar la fiecare început de toamnă un loc de "pelerinaj" al oamenilor de teatru din România.
GALA, UN TÎRG. Dincolo de concurs, Gala HOP e aidoma unui tîrg. Actorii îşi prezintă spectacolele şi recitalurile, tind să obţină un premiu, iar regizorii şi directorii de teatru îi urmăresc, fie pentru a-i solicita într-un proiect, fie pentru a-i angaja. De obicei, astfel de propuneri vin mai degrabă către premianţi. Aceştia ajung mai cunoscuţi în peisajul artistic autohton. Unii pot avea noroc mai mare. De exemplu, în 1999, actorul Pavel Bartoş, care venea din nord-vestul ţării, după obţinerea premiului de interpretare, a fost angajat la Teatrul Odeon, avînd partituri actoriceşti multe şi diverse. Anamaria Marinca, absolventă a Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi, a obţinut premiul de interpretare în 2000. La scurt timp, a venit la Bucureşti, ajungînd în "vizorul" unui regizor de film străin. Şi a început marea ei aventură artistică.
Organizatorii aduc argumente în favoarea desfăşurării anuale a galei, motivată de dinamica fenomenului teatral din România.
EDIŢIA 2008. Ca şi în anii precedenţi, concursul se desfăşoară la două secţiuni – Individual şi Grup. Coregraful Florin Fieroiu va susţine şi de această dată atelierul de mişcare. Vor avea loc şi discuţii, analize despre fenomenul teatral românesc, în special în contextul european. Sînt şi spectacole invitate. Una dintre revelaţii va fi prezenţa, cu un concert, a lui Harry Tavitian. Gala va începe la 3 septembrie şi se va încheia la 6 septembrie, cu decernarea premiilor.
CONCURENŢII. La preselecţie s-au înscris peste 100 de actori, în competiţie rămînînd 43, aleşi de două comisii. Şase spectacole de pînă la 45 de minute concurează la Grup, acestea fiind "Apa de Havel" de Matei Vişniec, "Dactilograful" de Murray Schisgal, "Hai să ne jucăm de-a Hamlet", după Shakespeare, "Mistreţul cu colţi de argint", după Ştefan Augustin Doinaş, "Metamorfoze" şi "Just Push Play".
La secţiunea Individual sînt 16 finalişti – Alina Simionescu, Argentina Stoica, Cezar Popescu, Elena Rusu, Gina Gorea, Giorgiana Elena Popan, Ionuţ Pîrvulescu, Lăcrămioara Brecea, Lari Cosmin Giorgescu, Lorena Zăbrăuţanu, Magdalena Frîncu, Matei Rotaru, Meda Victor, Nicolae Pîrvulescu, Pavel Bîrsan şi Ruxandra Chelaru. Ei vor prezenta recitaluri de pînă la 15 minute, la care se adaugă proba obligatorie, cu textul lui Caragiale "Statistica". Publicat în Moftul român, din 11 aprilie 1893, acest text este impus concurenţilor de a-l prezenta, în scenă, în limita a cinci minute. În concursul din acest an au voie să participe doar actori care au absolvit facultatea începînd cu promoţia 2004.
Laureaţii ultimelor zece ediţii
Din 1998 şi pînă în 2007 au fost, la Individual şi Grup, următorii laureaţi, absolvenţi atît ai facultăţilor de stat, cît şi ai celor private. În 1998 – Liliana Dalu, Vasile Toma şi Dan Tudor – interpreţii spectacolului "Păcală şi Popa". Ediţia 1999 – Beatrice Cerasela Constantin, Pavel Bartoş şi grupul de actori ai spectacolului "Caleidoscop" de Miriam Răducanu. Ediţia 2000 – Anamaria Marinca, Marius Silviu Chivu şi grupul din "Cajahkocekesaria". Ediţia 2001 – Clara Flores, Marius Rizea şi grupul din "Zi că-i bine", în regia lui Florin Piersic Jr. Ediţia 2002 – Mirela Oprişor, Marian Popescu şi actorii din "Deşeuri" după "Teatru descompus" de Matei Vişniec, în regia Anei Mărgineanu. Ediţia 2003 – Natalie Ester, Adrian Văncică şi cei din "Ursul" de Cehov, în regia Mihaelei Triboi. Ediţia 2004 – Claudia Imre, Marius Damian şi interpretele din "Fetele grase cîştigă întotdeauna" de Madleine George, regia Iulia Stănescu. Ediţia 2005 ş Maria Nicola, Octavian Strunilă şi interpreţii din "A şi B" de Puiu Jipa. Ediţia 2006 – Silviana Vişan, Toni Tecuceanu şi actorii din "Mîinilor tale" după Lorca. Ediţia 2007 – Ana Macovei, Radu Iacoban şi interpreţii din "În aşteptare", regia Dan Lupu.Citește pe Antena3.ro