Horatiu Malaele, in zodia Leului

INTERVIU ● Un artist vrednic, la aniversare
Are popularitate, isi respecta publicul. Munceste mult, cu pasiune si responsabilitate, lasind de fiecare data o opera frumoasa. Pastreaza in palmares o galerie impresionanta de personaje realizate in teatru, in film, la televiziune. E actorul, regizorul si artistul plastic Horatiu Malaele.

INTERVIU ● Un artist vrednic, la aniversare
Are popularitate, îşi respectă publicul. Munceşte mult, cu pasiune şi responsabilitate, lăsînd de fiecare dată o operă frumoasă. Păstrează în palmares o galerie impresionantă de personaje realizate în teatru, în film, la televiziune. E actorul, regizorul şi artistul plastic Horaţiu Mălăele.

• Jurnalul Naţional: În dricul verii sînteţi în Bucureşti. Nu căutaţi refugiu undeva departe de aglomeraţia acestui oraş?

Horaţiu Mălăele: Dacă înainte stagiunea se închidea, cum spuneau bătrînii, ”cînd se împute varza-n putinică’’, iată că acum, si datorită modernizării sălilor, stagiunea se încheie în jurul datei de 1 iulie. La Teatrul Bulandra, noi am avut spectacole şi după 1 iulie. Un alt motiv pentru care a trebuit să rămîn în Bucureşti a fost cel legat de filmările la un serial de la PRO TV. Astfel, am rămas în fierbinţeala asfaltului Capitalei. Dar, ca să vă contrazic, totuşi am fost plecat. M-am întors de curînd de la Paris, unde am filmat pentru casa de producţie Agat Films & Cie, eu fiind reclamat ca actor de un mare regizor francez - Robert Guédiguian.
 

• Vine 1 august, ziua în care v-aţi născut. Unde veţi petrece?

De fapt, m-am născut pe 31 iulie, dar lenea birocratică m-a confirmat pe 1 august. Sînt două zile blocate pentru mine, însă nu ştiu dacă am să rămîn în Bucureşti sau am să plec în altă parte. Vom vedea.
    

Momente grele, momente uşoare

• Aţi avut un an plin, din punct de vedere artistic. A fost şi greu?

A fost un an foarte greu. Am terminat la începutul anului filmările la "Nunta mută”, apoi am stat la montaj, după care au venit emoţiile primelor vizionări. Sub acest aspect a fost destul de stresant, tensionat. Am avut momente şi mai grele, şi mai uşoare.

• Cu "Nunta mută” aţi debutat ca regizor de film. E o satisfacţie deplină?

Eu sînt foarte mulţumit. Şi împreună cu mine sînt oameni de bunăcredinţă, de certă calitate intelectuală, cărora le-a plăcut foarte tare filmul: Costa Gavras, Emil Hurezeanu, Andrei Blaier şi alţii. Sînt şi  cîţiva cîrcotaşi dogmatici, înregimentaţi în sisteme mai noi sau mai vechi, care l-au şi înjurat. Mă rog, cum spun bătrînii, gura lumii pămîntul o astupă. Filmul va avea propriul lui destin.

• Încă nu a fost premiera.

Nu a fost premiera, ci doar nişte vizionări amicale. Aşa că aceste însemnări critice, fie ele că vin să-l înalţe sau să-l coboare, au fost doar observaţii subiective.

• Vă deranjează, vă doare atunci cînd sînteţi "înjurat”?

M-a durut. Dar am fost înjurat de atît de multe ori pe nedrept încît după un timp nu am mai luat în seamă.

• Cînd va fi lansat filmul?

Atunci cînd va dori BAC Films, distribuitorul francez, care a cumpărat ”Nunta mută”. Va fi difuzat în Franţa, în Germania, căci a fost vîndut deja nemţilor. În România, filmul este gospodărit de Castel Film.

Spectacolul "Cafeneaua” de la Teatrul Bulandra, pe care l-aţi regizat şi în care jucaţi, este unul dintre cele mai longevive din repertoriul teatral de astăzi.
A rămas unul dintre cele mai longevive, pentru că între timp am renunţat la "Puricele” şi la altele. E un spectacol care înfloreşte de la stagiune la stagiune. Un spectacol iubit şi de public şi de cei care îl conţin. Un spectacol pe care, probabil, îl vom juca vreo doi ani şi după ce vom muri.

• La ”Bulandra” e şi "Măscăriciul”, un alt spectacol ce vă aparţine. Am observat că ţineţi mult la această creaţie.

Ţin în egală măsură la toate spectacolele pe care le-am montat sau nu. Ţin şi la "Unchiul Vanea”, şi la "Cafeneaua”, şi la "De Pretore”, tot aşa cum iubesc foarte tare un spectacol în care nu jucam dar acum joc – ”Revizorul” de la Teatrul de Comedie – şi care a fost marginalizat cu bună ştiinţă în România de o clasă critică mediocră – în schimb, extrem de bine primit în străinătate.

• Veţi juca permanent în spectacolul pe care l-aţi montat la Comedie, "Revizorul”?

Joc alternativ. Într-un fel sînt, cum spunea Teodosiu (actorul Valentin Teodosiu – n.r.) dublura lui Ştefan Bănică jr. şi dacă aşa a hotărît regizorul m-am supus autorităţii lui.

Noi proiecte

• La ”Comedie” aţi montat, de asemenea, "Poiana boilor” şi "Nepotu’”, aflate în repertoriu. Ce va urma, în noua stagiune?

Sînt două proiecte cărora vreau să le dau curs începînd cu toamna acestui an: unul la Teatrul de Comedie, cu "O noapte furtunoasă”, iar celălalt este o reluare, într-un fel, a montării "Puricele în ureche” de Georges Feydeau, într-o altă variantă – o altă chimie, cu o echipă extrem de tînără şi într-o zonă clară a commediei dell’arte. Totodată, pentru Teatrul Bulandra lucrez la proiectul "Oameni sărmani” după Dostoievski”, în care voi şi juca. Mai este un proiect şi voi vedea dacă va exista răgazul să-l duc la bun sfîrşit – de a juca într-un spectacol al lui Tocilescu, la Teatrul Metropolis.

• După ce criterii alegeţi să regizaţi, să montaţi şi să jucaţi sau doar să acceptaţi să jucaţi într-un spectacol?

Criteriile sînt multiple şi confuze. Nici eu nu ştiu de ce fac acest lucru. Îndeobşte, nu joc în piese în care aş putea să mă întîlnesc cu un personaj de o structură asemănătoare altor personaje interpretate. E foarte greu să joci într-un spectacol şi să faci în acelaşi timp şi regia acelui spectacol. E o muncă titanică şi poţi greşi pentru că nu poţi avea perspectiva întregului.

• Aţi putea să vă caracterizaţi creaţia de pînă acum, incluzînd şi partea de artă plastică – o etapă aparte a activităţii artistice a lui Horaţiu Mălăele?

Nu mă simt şi nici nu sînt la ora bilanţului. Nu mă uit nici la etape. Am trăit şi trăiesc, ca orice român, de pe o zi pe alta şi mă uit destul de rar în spate. Au fost şi lucruri bune, au fost şi lucruri rele, aşa ca în viaţa fiecăruia. Lucrurile bune m-au justificat, cele rele m-au fortificat. Fac ceea ce fac pentru ca acesta este modul meu de a comunica cu lumea.

• Sînteţi autorul unei remarcabile opere de grafică. Aţi organizat multe expoziţii, aveţi lucrări în colecţii, în muzee din ţară şi străinătate. Continuaţi în acelaşi ritm?

Continui şi o fac cu aceeasi consecvenţa cu care am făcut-o pînă acum.

• Întrebarea banală - aţi fi făcut altceva în viaţă decît faceţi acum?

Nu cred. Indiferent dacă sînt lăudat sau înjurat, fac ceea ce fac şi cred că mă reprezintă. Sînt singurele lucruri pe care cred că le ştiu şi pot să le fac. Aşa cum spuneam, este modul meu de a da mîna cu dumneavoastră.

• Filmul românesc e pe val, a ajuns departe. Vă gîndiţi la un alt proiect cinematografic?

Deja clădim un alt scenariu. Vrem să participăm la concurs. Avem o propunere din partea unei case de producţie. E vorba de un scenariu după o idee proprie, pe care îl voi ridica împreună cu Adrian Lustig.

• Va fi o comedie?

Da şi nu. Nici "Nunta mută” nu este o comedie.

Tenisul – modus vivendi

• Deşi lucraţi mult, pare că aveţi timp şi pentru alte activităţi, cum ar fi tenisul sau golful. Întreţinem acest dialog chiar în preajma unui teren de tenis.

Îmi fac timp liber, pentru că a juca tenis, pentru mine, a devenit un modus vivendi. Este un altfel de a mă exprima şi o fac cu stoicism de vreo nouă ani, aproape în fiecare zi.

• Cînd realizaţi un spectacol faceţi într-un fel şi pedagogie, în special cu actorii tineri. Aţi dori să predaţi într-o şcoală de teatru?

Am fost vreo doi ani la Universitatea Hyperion, unde am avut o clasă cu Emil Hossu şi Catrinel Dumitrescu. Mi s-a părut un lucru de bun simţ să fi renunţat, pentru că nu am avut timp. Faptul că lipseşti, că nu poţi fi mereu lîngă studenţi este extrem de frustrant pentru un copil care aşteaptă de la tine mult mai mult. Cum spunea un ţăran isteţ ,,dacă cine trebuie să fie nu e, cine e nu trebuie să fie”. Aşa că am renunţat.

• Multă lume spune că centrul de greutate al teatrului s-a mutat din Bucureşti. Sînteţi de aceeaşi părere?

S-ar putea. Provincia are curajul să îndrăznească. Vă pomeneam de mediocritatea acestei clase critice care a alimentat şi alimentează un anume gen de spectacole, piaţa bucureşteană fiind suprasaturată de spectacole extravagante, la limita bunului simţ. Evident că trebuie să existe un asemenea tip de spectacole, dar nu trebuie încurajate numai acestea. Nu trebuie încurajat numai un traseu stilistic. E nevoie de o piaţă policromă în care să coexiste toate genurile de spectacole. Clasa critică are datoria morală să se ocupe în mod intelectual de ceea ce se întîmplă cu teatrul românesc, nu să încurajeze în mod subiectiv şi unilateral o anumită formă de spectacole somnambule şi criptice la care teatrul lumii a renunţat de mult. Teatrele din ţară nu au poate actorii mari sau vedetele pe care le are Bucureştiul, dar cu vedete mai puţin vedete şi cu actori mai puţin mari dovedeşte că poate să facă spectacole mari. Şi iată că marii noştri regizori dovedesc că lucrurile lor esenţiale le-au făcut în provincie.

Urmaşii – Tot artişti

• Copii vă calcă pe urme?

Am doi fii şi amîndoi sînt la Regie Film. Cel mare este e în ultimul an la  Universitatea Media, iar cel mic e în anul I la Universitatea Hyperion.

• Vor fi filme făcute în familie?

Nu ştiu. E o meserie imprevizibilă, dură, violentă. Este o meserie selenară.

E şi provocatoare, căci o continuaţi cu responsabilitate şi cu dragoste.
Este un drog. Iată, abia am terminat primul film şi deja sînt într-o stare acută de sevraj.