MODEL. Cantareata australiana Kylie Minogue s-a situat pe primul loc intr-un top pe anul 2006 al vedetelor care au constituit un model de comportament pentru adolescente, informeaza itv.com. Starul australian s-a situat pe primul loc in topul realizat de revista britanica Sugar, dupa ce a invins in lupta cu o boala grava, cancerul la san, si s-a intors pe scena muzicala internationala cu turneul "Showgirl", intrerupt anul trecut. Cantareata Christina Aguilera s-a situat pe locul al doilea in acest top si este urmata de actrita Hilary Duff si de cantaretele britanice Lily Allen si Charlotte Church.
STUDIU. Melodiile ascultate frecvent pe parcursul adolescentei devin cantecele preferate pe tot parcursul vietii, oamenii fiind capabili sa si le aminteasca fo
arte usor in orice moment, este concluzia unui studiu realizat de o echipa de cercetatori olandezi, informeaza mirror.co.uk. Obiceiul de a asculta in mod repetat cantecele preferate explica de ce majoritatea persoanelor iubeste aceste melodii pe tot parcursul vietii, pentru ca acestea raman "imprimate" in creier. Spre deosebire de muzica, filmele si cartile preferate tind sa fie acelea care au fost vizionate sau citite recent. La studiu au participat 1.500 de voluntari cu varsta cuprinsa intre 16 si 21 de ani.
REVENIRE. Cantaretul american Michael Jackson planuieste sa se intoarca pe scena muzicala cu un megaconcert la Las Vegas, dupa o aparitie dezamagitoare in noiembrie la World Music Awards. Jacko, in varsta de 48 de ani, a plecat in Statele Unite pentru negocieri cu organizatorii. Daca se ajunge la o intelegere, contractul ar putea rivaliza cu cel incheiat de Celine Dion pentru sustinerea unor concerte in Las Vegas pentru care a primit 295 de milioane de dolari. O revenire de succes pe scena muzicala ar putea insemna pentru star rezolvarea problemelor financiare pe care le are din cauza datoriilor mari acumulate in perioada in care s-a desfasurat procesul intentat pentru abuz asupra unui minor. (A.V.P.)