x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Info

Info

de Jurnalul National    |    16 Aug 2007   •   00:00
CELEBRITĂŢI LA ANONIMUL. Marţi, regizorul britanic Ken Loach, unul dintre invitaţii speciali ai Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, de la Sfăntu Gheorghe - Deltă, a asistat la proiecţia a două dintre filmele sale. Premiatul cu Palme d’Or 2006 a prezentat publicului romăn peliculele "Tickets" (2005) - un film regizat impreună cu Abbas Kiarostami şi Ermanno Olmi -  şi scurtmetrajul "11’09’01", parte dintr-un film colectiv realizat la un an după atentatele teroriste de la New York. Miercuri, filmul care a suscitat cel mai mare interes a fost "4 luni, 3 săptămăni şi 2 zile" de Cristian Mungiu - celălalt invitat special al acestei ediţii - (Palme d’Or 2007). Filmul a fost proiectat in prezenţa regizorului.


BILETE LA MUSE. Biletele pentru concertul trupei Muse (foto), care va avea loc sămbătă, 6 noiembrie, pe Stadionul Naţional de Rugby "Arcul de Triumf", incepănd cu ora 19:00, vor fi puse in vănzare incepănd de măine şi pot fi achiziţionate atăt online, pe www.bilet.ro, căt şi in magazinele reţelei bilet.ro. Preţul unui bilet este de 45 RON şi 65 RON. Ca noutate deosebită, Reţeaua Bilet.ro oferă in exclusivitate o perioadă de pre-sale destinată celor mai infocaţi fani ai trupei britanice, care vor avea posibilitatea să işi cumpere bilete la acest concert cu 24 de ore inainte de punerea oficială in vănzare a tichetelor pentru public, in avanpremieră la 16 august. Detalii pe www.muse.mu. (Raluca Grinţescu)


REGAL PHOENIX. Trupa Phoenix a pregătit o serie de concerte in cadrul Galelor Studenţeşti din perioada 17 iulie-26 august, alături fiindu-le: Timpuri Noi, Solaris, Parlament, 3 Ceasuri Bune, Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Tandem, Salsa. Studenţii care vor fi vineri pe plaja de la Obelisc, la Costineşti, vor avea parte de un concert gratuit oferit de trupa Phoenix. Partenerii acestui proiect sunt Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Autoritatea Naţională pentru Tineret, casele de cultură studenţeşti. (Daniela Titire)

×
Subiecte în articol: arte