x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Ioan Holender, de la Timişoara la Viena

Ioan Holender, de la Timişoara la Viena

03 Noi 2010   •   00:00

Importante voci ale scenei lirice româneşti şi personalităţi culturale vor fi prezente la Gala Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical 2010, eveniment care se va desfăşura la 15 noiembrie, la Opera Naţională Bucureşti, începând cu ora 19:00.

Realizată în parteneriat cu Opera Naţională Bucureşti şi TVR Cultural, cea de-a doua ediţie a galei va aduce în prim-plan valorile operei, operetei şi ale baletului de astăzi şi de mâine. Timp de aproape două ore, spectatorii vor urmări un spectacol complex, în cadrul căruia acordarea celor 20 de premii vor fi intercalate cu momente artistice realizate de artiştii şi orchestra Operei Naţionale Bucureşti, condusă de dirijorul Iurie Florea. Sopranele Felicia Filip şi Irina Iordăchescu, împreună cu tenorii Marius Manea şi Vlad Miriţă, vor interpreta arii celebre din opere şi operete compuse de Verdi, Massenet, Gunoud şi Lehar, acompaniaţi de orchestra Operei Naţionale Bucureşti. Şi actriţa Maia Morgenstern va urca pe scenă, în rol de amfitrion.

Spectacolul va fi precedat de un dublu eveniment editorial, desfăşurat în foaierul Operei: lansarea la Bucureşti a cărţii "Opera eterna", scrisă de criticul muzical Costin Popa, dar şi prezentarea volumului autobiografic "De la Timişoara la Viena", aparţinând lui Ioan Holender, eveniment urmat de o sesiune de autografe. Ioan Holender, cel mai longeviv director al faimoasei Opere din Viena, actualmente consilier al Metropolitan Opera New York, al Operei din Tokyo şi al celei din Budapesta, este, totodată, şi invitatul special al Galei Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical, ediţia 2010.

Banii obţinuţi din vânzarea biletelor de acces la gală vor fi folosiţi pentru susţinerea copiilor talentaţi în artele spectacolului muzical, tineri care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse. Biletele au fost puse în vanzare pe www.biletedelatati.ro, www.bilete.ro, www.eventim.ro, www.myticket.ro, www.ticketpoint.ro, precum şi la casele de bilete de la Opera Naţională şi la Sala Palatului. De asemenea, accesand site-ul www.premiilevip.ro puteţi să votaţi premianţii acestei gale, să aflaţi cele mai recente informaţii despre eveniment, dar şi să achiziţionaţi bilete.

×
Subiecte în articol: arte