Marele muzician american va sustine un concert extraordinar la Sala Palatului, la data de 11 septembrie, impreuna cu New World Sinfonia, adica: Al Di Meola - chitara acustica, Gumbi Ortiz - percutie, Peo Alfonsi - a doua chitara acustica, Fausto Beccalossi - acordeon, voce.
Marele muzician american va susţine un concert extraordinar la Sala Palatului, la data de 11 septembrie, împreună cu New World Sinfonia, adică: Al Di Meola - chitară acustică, Gumbi Ortiz - percuţie, Peo Alfonsi - a doua chitară acustică, Fausto Beccalossi - acordeon, voce. La acest spectacol, organizat de Amphitrion, biletele vor avea preţuri cuprinse între 50 şi 200 lei, fiind disponibile (la sfîrşitul acestei săptămîni) în reţeaua magazinelor Diverta, Sala Palatului, Magazinul Muzica, Hard Rock Cafe şi on-line pe www.ticketpoint.ro şi www.bilete.ro. Al Di Meola, desemnat de patru ori "Best Jazz Guitarist" de "Guitar Player Magazine", este unul dintre cei mai mari muzicieni din toate timpurile. Istoricul în arta chitarei Robert Lynch este de părere că: "În istoria chitarei, nimeni nu a reuşit să facă mai mult pentru a avansa instrumentul în sensul pur, aşa cum a reuşit Di Meola. Stăpînirea totală a diferitelor stiluri şi îndemînarea sa sunt pur şi simplu uluitoare. Mă simt privilegiat că am avut ocazia să studiez activitatea lui de-a lungul tuturor acestor ani".
TURNEU MONDIAL. În luna mai a.c, Al Di Meola & New World Sinfonia au demarat un lung turneu mondial, care a început la Krasnoiarsk, în Rusia, şi se va termina în luna mai a anului viitor, la Castellon, în Spania, între aceste date marele muzician avînd concerte în SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Franţa, Elveţia, Italia, Luxemburg, Maroc etc., dar şi în estul Europei: Polonia, Ungaria, Serbia, Slovenia, Croaţia. Cele mai "proaspete" materiale muzicale semnate Al Di Meola sînt DVD-ul "Speak A Volcano – Return To Electric Guitar" şi CD-ul "Live In Milano, 2008", ultimul înregistrat cu New World Sinfonia, în aceeaşi formulă în care va cînta şi la Bucureşti. Mai trebuie menţionat faptul că în această lună, în afara turneului mondial menţionat mai sus, Al Di Meola susţine o serie de concerte (numai în SUA!) alături de legendarul grup Return To Forever. În acest prim turneu RTF după 25 de ani, faimosul grup a fost "reactivat" în formula de aur, adică Chick Corea – keyboards, Al Di Meola – chitară, Stanley Clarke – bass şi Lenny White – tobe.
Citește pe Antena3.ro