Krum, casatoria dintr-o viata adevarata

Pe un ecran, care aminteste de cinematografele in aer liber, se proiecteaza cateva secvente dintr-un film erotic. Se-ntampla intr-o sala fitoasa de teatru si tu, surprins, te indrepti atent in scaun. Din intuneric se aude o voce: "Asa, proiectionistule, fa intuneric, sa nu ne mai vedem, sa nu trebuiasca sa ne privim in ochi. Noi privim ecranul in intuneric, ne inecam regretele, umilintele... macar doua ore. Ne imaginam ca suntem frumosi, ca tipele goale sunt cu noi, ca masinile sport si casele cu gradina sunt ale noastre. Doua ore de viata adevarata!"

Lasi sa treaca "incidentul" pe langa tine. Putin mai devreme n-ai protestat nici la doi calici, sot si sotie, care traiesc din pomeni, nunti si botezuri. Vorbeau de langa tine, dintre scaune, despre aperitivul pe care n-ar trebui sa-l rateze. Ea a si spus in gura mare ca el - asa gras, urat si ciubucar - nu trebuie parasit pentru ca e "sigur ca da-ul" ei. Barbatul care ii accepta totul, chiar daca nu e de acord.

Ai ras de femeie, in intuneric. Ai ras si de un alt barbat, pe jumatate ipohondru, pe jumatate bolnav. E casatorit cu o urata care-l opreste brutal din conversatii. E amuzanta cand striga "gura!". Dar e compensatoriu, pentru ca ai ras si la replica lui catre un prieten: "spune-i nevestei mele sa vina sa-mi planga la scafarlie cand mor, face parte din casatorie".

Te-ai distrat si la jocul unor pusti cu o minge de fotbal. Aia micii au pus de o miuta, doar ca mingea pe care o foloseau era infasurata intr-un val de mireasa. L-au primit de la o tanara care s-a casatorit cu unul care o iubeste mult, desi ea il doreste pe altul. Ea a vrut sa intre in randul lumii, iar sotul iubitor o sa spuna peste ceva vreme: "Ii framant bucile in fiecare noapte ca un brutar obligat sa ramana peste orele de program."

Din locul din care privesti fotbalul cu voalul, pare ca nunta e un joc si ca, in lipsa iubirii, casatoria e o obligatie de familie (si de societate). Trebuie doar sa ai grija sa prinzi mingea potrivita, dar ai foarte mari sanse sa o scapi printre degete (sau printre picioarele desfacute). Dar te simti confortabil ca acolo mai e unul, galagios si rebel, Krum, care gandeste la fel ca tine. Doar ca frumuselul Krum il intalneste pe unul care-i spune: "Sa pui cenusa peste iubirile sfarsite sau lasate-n coada de peste, la care ai visat... fara sa le traiesti. Sa nu te opui, sa nu suferi, asa incepi sa mori." Si tie iti piere rasul.

De fapt, stiu ca n-ai fost in sala aceea cu filmuletul erotic si oamenii tristi care te faceau sa razi, dar e greu sa nu-ti recunosti gandurile macar intr-o secventa din cele de mai sus. Asa ca hai pana la Timisoara ca sa vezi KRUM, o poveste la care o sa ti se faca rusine ca razi pe ascuns de altii, fara sa te mai gandesti ca ai putea fi oricand in locul lor. Un spectacol in regia lui Radu Afrim care-ti da, fara sa stii cum, o energie speciala incat iti doresti al dracului de tare sa-ti traiesti viata, nu sa fii voyeur/spectator.

Sigur, tu ai putea sa nu vezi piesa; sa stai acasa, sa ai grija sa nu scapi "mingea" pe care ai prins-o, sa vezi cum se dezumfla cu timpul si, din cand in cand, sa te uiti - pe intuneric - la un film. Erotic. Ca sa ai doua ore de viata adevarata.

Dar, in caz ca nu ajungi la piesa, e bine sa stii cum se termina discursul spus peste film. "Hopa sus, cacanarilor! Nu v-ar fi rusine... sa traiti!"