Veţi avea o seară amuzantă dacă ajungeţi mâine la Teatrul de vară din Herăstrău. Trei actori îndrăgiţi ai Teatrului de Comedie vor capta atenţia prin jocul lor firesc în "Poker".
Cei trei sunt George Mihăiţă, Vladimir Găitan şi Valentin Teodosiu, iar alături de ei o femeie, adică o actriţă - Simona Stoicescu. Spectacolul "Poker" poartă semnătura dramaturgului Adrian Lustig şi pe cea a regizorului Alexandru Tocilescu. O satiră scrisă în stilul apreciat al lui Lustig şi montată în cheia admirativă a lui Tocilescu. Au contribuit şi Puiu Antemir (decor), Anca Răduţă (costume), Gabriel Basarabescu (muzica).
Este un adevărat succes scenic. De la premiera din aprilie 2004, s-a depăşit cu mult o sută de reprezentaţii. Se joacă, de obicei cu casa închisă. Pentru a bucura publicul din Bucureşti în aceste seri frumoase de vară, conducerea Teatrului de Comedie a ales să prezinte "Poker" în cadrul Festivalului "Bucureşti-Cartier de vară".
COMIC MAGIC SHOW
Comedia a propus pentru acest festival şi spectacolul "Comic Magic Show". Vor fi mai multe reprezentaţii, care vor începe la ora 20:00: sâmbătă, 5 septembrie, şi vineri, 11 septembrie - Parcul Titanii; sâmbătă, 12 septembrie, şi vineri, 18 septembrie - Parcul Sebastian; duminică, 13 septembrie - Parcul Bazilescu.
În deschiderea noii stagiuni, Comedia pregăteşte publicului spectacole noi, printre care şi "Femeia care şi-a pierdut jartierele" de EugËne Labiche, în regia lui Silviu Purcărete. Vor fi trei interpreţi, de la care se aşteaptă un regal actoricesc: George Mihăiţă, Horaţiu Mălăele şi Dorina Chiriac.
Citește pe Antena3.ro