x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Lansare tur virtual al Expoziției Romulus Ladea – Sculptură

Lansare tur virtual al Expoziției Romulus Ladea – Sculptură

de Magdalena Popa Buluc    |    22 Dec 2023   •   15:00
Lansare tur virtual al Expoziției Romulus Ladea – Sculptură

Muzeul Național de Artă al României anunță prelungirea expoziției Romulus Ladea - Sculptură până în data de 4 februarie 2024, la parterul Galeriei Naționale (Calea Victoriei 49-53).

Expoziția dedicată unuia dintre cei mai importanți sculptori români moderni evidențiază, într-un parcurs cronologic, temele sale principale: portretul și autoportretul, iubirea, maternitatea, familia, spiritul sacru, eroismul. Virtuozitatea sa artistică a însuflețit materiale precum lemnul, lutul sau bronzul, cărora le-a conferit o monumentalitate impresionantă, o expresivitate frapantă, frustă uneori.

Anunțăm cu acest prilej și lansarea turului virtual al acestei expoziții disponibil pe website-ul muzeului la secţiunea Explorează. În continuarea demersurilor muzeului de a valorifica și, în același timp, a facilita accesul unui public cât mai larg la patrimoniul deținut și la expozițiile organizate, ne propunem completarea fiecărui demers expozițional și cu această componentă de promovare a expozițiilor temporare.

Turul virtual include o vizualizare de 360°, optimizată și pentru telefoanele mobile, a celor 34 de obiecte prezente în cadrul expoziției, alături de etichetele lor extinse în format bilingv (română-engleză). Totodată publicul se poate bucura și de filmul realizat special pentru acest proiect expozițional și care prezintă cele mai importante monumente ale sculptorului Romulus Ladea. Pentru cei care nu pot vizita expoziția până în data de 4 februarie 2024, turul virtual, accesibil printr-un singur click, oferă posibilitatea de a observa îndeaproape sculpturile și de a face o vizită cu o vedere completă asupra spațiului.

 

×