Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Toamna se numără creațiile de valoare la cel mai așteptat și maiestos eveniment de pe piața de artă. Licitația de toamnă - Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești își deschide porțile și vă invită să vă dați întâlnire cu clasicii artei plastice. Unică, prin grandoarea și forma sa, licitația aduce la un loc importante nume, de la clasici precum Grigorescu, Luchian, Pallady, Aman sau Vermont, și până la modernii Baba, Piliuță, Ciucurencu sau Bălașa. Totodată, perpetuarea în timp a creației lui Tonitza în cadrul Licitației de toamnă, plasează figura artistului și operele pline de candoare în fruntea evenimentului. Cele mai apreciate curente artistice, lucrări unice prin viziune și limbaj plastic, povești pictate cu măiestrie sunt doar câteva dintre surprizele ediției 2019 a Licitației de toamnă, unde se vor explora noi începuturi, vor fi descoperite arsenalul de mijloace plastice folosite de mai marii artiști și vor fi etalate compoziții de aleasă virtuozitate și calitate plastică.
La fântână [1932-1933]
Arthur Verona
1868, Brăila - 1946, Bucureşti
ulei pe pânză 83 x 105 cm semnat stânga jos, cu roșu, "Verona"
Citește pe Antena3.ro
Opera a participat la a 33-a expoziție a Societății Tinerimea Artistică, 6 aprilie-15 mai 1933 și este menționată și reprodusă în catalogul expoziției la cat. 134, respectiv pag. 29. Opera este menționată în monografia „Verona”, de Ion Zurescu, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1957, la pag. 29.
Artist de secol XX, Arthur Verona demonstrează prin arta sa un optimism plastic, surprins într-o viziune ușor academică, alături de care așează spontanul picturii proaspete de plein-air. Începe să creeze cu anul 1888, timp în care urma Academia militară din Viena, pe care o va părăsi ulterior în anul 1893 în favoarea artei. Viena va fi și locul unde artistul va expune pentru prima dată: o compoziție cu personaje ce surprinde o patrulă de ulani, reprezentați în peisaj, intitulată „Patrula de noapte”. Odată cu această reprezentație artistul se va afla doar pe drumul artei iar începând cu anul 1893 va avea și primele participări la Saloanele europene și la cele naționale, precum Salonul Secesioniștilor susținut la München și Salonului Oficial din țară. Încununate cu succes, exhibițiile îl vor încuraja să aleagă München-ul pentru studiul artelor, unde se stabilește în anul 1895 și unde se va apropia de arta realist-impresionistă a lui Fritz von Uhde și de cea realist-naturalistă a lui Simon Hollósy- întemeietorul de mai târziu al Școlii de pictură de la Baia Mare. Doi ani mai târziu, în 1897, îl întâlnim la Paris, la Academia Julian, unde ajungea în contextul regăsirii de sine ca artist, unde viziunile și particularitățile sale artistice îi vor fi apreciate și îmbrățișate de publicul francez, oferindu-i astfel posibilitatea participării la Salonul Oficial și reproducându-i opera „Codrul Herței” într-unul dintre cele mai importante periodice ale vremii, L’Illustration. Subiectul operei, apreciat cu interes datorită subiectului tratat va înfățișa însăși direcțiile pe care artistul le căuta, suprinzând viața de la țară în frumusețea peisajului românesc, unul din motivele cel mai des evocate de artist. După un an la Paris artistul se reîntoarce în țară, unde organizează expoziții atât personale, cât și colective, o prezență frecventă înregistrând și în cadrul Tinerimii Artistice, unde se integra încă de la începuturile sale. În 1933, aflată la cea de-a 33-a manifestare, artistul expunea alături de un portret și compoziția „De vorbă lângă fântână”, care ne aduce aproape frumusețea pitorescului românesc de odinioară, surprins într-un plein-air luminos.
Veneția
Corneliu Baba
1906, Craiova - 1997, Bucureşti
ulei pe pânză 46 x 41 cm semnat și datat dreapta sus, cu negru, "Baba, (19)86"
Opera a participat la expoziția "Italia văzută de pictori români", Muzeul Național Cotroceni, București, 2007. Opera a participat la expoziția "Casa în pictura românească din colecții particulare", Muzeul Municipiului București, 2013.
Afirmându-se cu precădere în pictura de portret și în compoziția cu figuri, Corneliu Baba se va circumscrie ca viziune și concepție principiilor metodologice ale clasicității realiste. Cu o gândire realistă, artistul se consideră posesorul unui registru nelimitat de înțelegere a valorilor plastice, indiferent de manieră sau tendință, oferind noțiunii realiste un sens foarte larg și acordându-i o complexitate în care contactul vizual al artistului se relaționează cu aspectele exterioare ale naturii și implicit cu reprezentările plastice. Acestui realism artistul îi atribuie propriul univers, un univers insolit al fondului său interior, care stăpânește și guvernează spiritul creator, precum și reflexele acestuia. Pe lângă pictura de portret, care ocupă majoritatea creației sale, în repertoriul pictorului vor apărea sporadic și episoade crepusculare, precum „Toledo” sau „Veneția”, când artistul își expune interesul pentru peisaj. În cazul episodului venețian, acesta îl va stârni pe artist la înțelegerea peisajului său specific, pentru care pentru a-l pătrunde este nevoie de o mare trăire a frumuseții sale picturale, la fel ca trăirea frumuseții grave a unui portret, în care resursele paletei sunt obligate să conlucreze într-un mod maiestuos. Tratat în preajma anilor 1956, 1961, 1974, precum și în 1980, episodul venețian îi va oferi pictorului numeroase resurse inspiraționale, din care le va alege pe cele mai puțin pitorești, ferindu-se în mod intenționat de seducerea pitorească, care nu i se potrivea. Colorate cu o pastă bogată, tablourile evocă aspectele unei Veneții pline de impresii, unde expresivitatea formelor se afirmă impozant în urma dialogurilor de lumini și întuneric.
Scenă de bal
Theodor Aman
1831, Câmpulung Muscel, Argeş - 1891, Bucureşti
acuarelă și guașă pe hârtie lipită pe carton 26 x 17.5 cm semnat stânga jos, cu brun, ”Th. Aman”
Cu o experiență artistică de maturitate în ceea ce privește procesul de devenire al școlii moderne de pictură și deși aflat sub semnul formării academice, Theodor Aman aduce prin creația sa noi tendințe în pictura românească, abordând o artă realistă, inspirată de viață și de natură. Planul său tematic se îndreaptă astfel spre oglindirea realității vii, tratând pe lângă temele religioase și mitologice și subiecte din mediul social al satului românesc, precum și subiecte citadine, contemporane epocii și societății în care trăia. Acest lucru îl va converti într-un cronicar al vremii sale, un cronicar cu pensula, oglindind prin creația sa aspectele societății burgheze din care făcea parte. Pe această temă va realiza un număr important de scene de gen, remarcate cu precădere în ultima sa perioadă de creație, prin care pictorul va reuși să surprindă fațete importante ale epocii sale, o epocă căzută în reverie. Realiste ca interpretare, bogate în sensuri și pline de strălucire cromatică, scenele vor surprinde fastul unei vieți burgheze îmbelșugate, cu personaje surprinse în interioare luxoase, în parcuri splendite cu vegetație luxuriantă sau la serate, subiecte prin care artistul introducea pictura românească în sfera artei europene. Printre titlurile acestei tematici întâlnim opere precum: „La o serată”, „Privind în album”, „Bal mascat în atelier”, „Atelierul mare”, „Trei femei jucând cărți”, „În parc”, „În grădină”, „Pe terasă la Sinaia”, „Petrecere în grădină”, „Petrecere cu lăutari” sau „Scenă de bal”, tratate de pictorul Aman fie în tehnica uleiului, fie a acuarelei, acoperind suprafețele cu grația și bucuria cromatică obișnuită.
Lecția [1920-1924]
Nicolae Tonitza
1886, Bârlad - 1940, Bucureşti
ulei pe carton 60 x 49.5 cm semnat stânga jos, cu negru, "N. Tonitza"
Opera a participat în expoziția Portretul în colecțiile particulare de artă, Muzeul de Istorie și Artă, București, în perioada 7-27 aprilie 1994.
Tema copilăriei apare în creația pictorului Tonitza încă de timpuriu, începând cu anii 1912, când le va surprinde primele inocențe, în opere precum „Joc de copii”, „Cap de fetiță”, „Ticuleana” sau „Bébé”. Îi privește la joacă, la masă, când dorm și visează, în grădină, râde cu ei, le ascultă strigătele și chemările și se înduioșează când plâng. Fie că sunt fii ai unor țărani făgărășeni, din Ținutul Năsăudului, din Sâmbăta de Sus, din Dobrogea ori proprii lui fii sau nepoți, tema copilului va reprezenta o temă de studiu de adâncă profunzime, pe care artistul Tonitza a vrut să o înțeleagă, cercetând-o îndeaproape. Tema copilăriei va fi măiestrită putin mai târziu, în anul 1921, când se va muta cu familia la Vălenii de Munte pentru o perioadă de trei ani, în urma unei invitații făcute de fostul său coleg de studenție, pictorul Dumitru Pavlu. Aici Tonitza își va instala casa și atelierul pe strada Brenevoiești, la numărul 39, unde va locui alături de familia sa, căreia i se alăturau și alți patru copii, Ticuleana, Țuca, Nineta și Ionel al lui Mohor, fiul arhitectului Dimitri Mohor, un adevărat batalion- conform confesiunile pictorului către prietenul său, Fănuță (Ștefan Dimitrescu). Surprinzându-le purtările și atitudinile, pictorul reușea să redea în pânzele sale emoțiile unui tată grijuliu, ce îi privea cu o adâncă iubire. Afecțiunea sa era aceeași și pentru ceilalți copii, de care era îndrăgit pentru micile daruri cu care îi bucura, pentru jocurile la care participa alături de ei, ori pentru zmeele înnălțate. Între pictor și copii se leagă o strânsă legătură, aceștia adresându-i-se ca unui prieten. Adesea se trezea cu scurte scrisori din partea lor, pe care i le vârau pe fereastră dimineața între orele 6 și 8 și seara, între orele 10 și 11, în care îi adresau diferite cereri inocente. Copiii pe care îi are aproape îi vor inspira creațiile, devenind astfel cele mai îndrăgite modele. În acest orășel muntenesc, pictura sa va căpăta o adâncire și o îmbogățire a tematicii iar coloritul va ajunge la străluciri afective, de răsunet. Va fi o etapă în care din atent analitic al realității pictorul Tonitza se va transforma într-un pictor sensibil al culorii și al construcției plastice, ajungând astfel de la amplificarea instanței picturale până la atingerea unei corespondențe naturale. Perioada Văleni va fi perioada în care pictorul va valorifica din plin tema copilului și a copilăriei. Dezvoltând-o, pictorul va căuta să cuprindă cu o privire atentă destinul copiilor din diferite categorii sociale, devenind astfel un „urzitor” al copiilor și concentrându-și întreaga lui putere de interiorizare și simțire în deslușirea fermecătoarei lor inexperiențe și armonioase dezordini, precum și al spaimelor acestora, pentru tot ceea ce înseamnă adevărata libertate și bucurie. Contemplându-i până spre sfârșitul creației, pictorul va crea prin operele sale un adevărat univers, închinat copilăriei. Copiii îi pozează de cele mai multe ori fără să știe, pictorul urmărindu-i în mișcări și în gesturi și cercetându-le mereu expresiile. Ilustrați în puritatea firească a vârstei, în simțămintele lor fragede ce le mijesc pe chipuri, precum și în simplitatea traiului pe care îl duc, pictorul Tonitza devine prin excelență un umanist, mereu interesat de oameni, de soarta acestora și de dreptul lor la viață. Tipul de copil ce ia ființă în viziunea sa va fi astfel rezultatul propriei sale experiențe părintești în cămin, precum și al propriei concepții despre lume. Nu mult timp după șederea sa la Văleni, Tonitza avea să le dedice copiilor câteva articole, publicate în periodicele „Rampa” sau „Aquaforte”, prin care îi îmbrățișa astfel și pe copiii mai puțin fericiți, aflați în suferințe nemângâiate, neputând rămâne indiferent la cei pe care îi zărește uneori în zdrențe, ori flâmânzi, trăind într-o mâhnire nedreaptă. Îi observase și mai înainte, în 1916 când le dedica albumul „Din lumea celor umili”, prezent la Expoziția de la Sala C., Pasajul Majestic, când expunea alături de Ștefan Dimitrescu. Atunci când îi contemplă, pe chipurile micilor ființe sunt observate diferite stări sufletești, de bucurie, de visare, de curiozitate și uneori de suferință, stări observate cel mai adesea în preajma familiei, dar nu numai. Din afirmările sale, aflăm că opera sa nu se sprijină exclusiv pe autobiografie, pictorul sistematizând elementele disparate după însemnătatea și caracterul lor reprezentativ, relevându-le astfel trăsăturile lor esențiale, tipice ale fenomenelor pe care le traduce în forme cât mai cuprinzătoare și cât mai sintetice. Provenind din colecția arhitectului Dimitrie Mohor (fost coleg la liceu „Manolache K. Epureanu” din Bârlad și prieten apropiat al lui Tonitza) și cuprinsă în marea temă a copilăriei, opera „Lecție” ne aduce în prim-plan chipul fragedei copilării, generalizată de artist în simboluri cuprinzătoare, sentimentul dominant al imaginii fiind concentrat pe chip dar și pe îmbinările cromatice ale suprafeței, țesute de pictor într-un spațiu intim, familiar, unde inocentul și umanul pot fi observate îndeaproape.
În vizită
Rudolf Schweitzer-Cumpăna
1886, Piteşti - 1975, Bucureşti
Artistul de origine germană a fost unul dintre cei mai iluștri pictori ai satului românesc și ai lumii țăranului roman, omagiul suprem adus lor observându-se în adăugarea numelui satului argeșean ce îi oferise primele surse de inspirație, Cumpăna, la propriul său nume.
Pictorul a fost influențat în mod particular de specificitatea culturii tradiționale românești, traduse printr-un limbaj pictural tipic, tributar impresionismului german.
Singurul tablou românesc din colecția IBM, repatriat de Artmark
Vânzătoarea de covoare [1926-1930]
Francisc Şirato
1877, Craiova - 1953, Bucureşti
ulei pe pânză 81.5 x 64.5 cm semnat și localizat dreapta jos, cu oranj, "Șirato, Romania"
Singurul tablou românesc din colecția IBM va fi expus în cadrul Licitației de toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești. Este vorba de ,,Vânzătoarea de covoare’’, operă de o importanță muzeală, semnată de Francisc Șirato și repatriată, astăzi, de Artmark după o îndelungată viețuire în SUA.
Romania participă în 1939 la Expoziția Universală de la New York cu tablouri semnate, printre alții, de Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady, Francisc Șirato, Ion Theodorescu sau Nicolae Tonitza. La pavilionul românesc de pe Arena ,,Arthur Ashe’’ din New York, tablourile lui Francisc Șirato îl cuceresc pe Thomas Watson, CEO IBM, care era și colecționar de artă și cumpără tabloul ,,Vânzătoarea de covoare’’ cu o valoare de 25.000 de lei. Vreme de 56 de ani, în perioada anilor 1939-1995, opera face parte din colecția de tablouri cu tematică industrială și comercială din toate țările lumii a IBM, Statele Unite ale Americii.
În 1995, tabloul este cumpărat de un alt colecționar de artă la expoziția ,,Contemporany Art of 79 Countries’’ din San Francisco și devine parte a unei colecții particulare din Pennsylvania, SUA.
,,Vânzătoarea de covoare’’, tratată în spiritul artei populare, poate fi descoperită în cadrul Licitației de toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești, cel mai amplu și așteptat eveniment de pe piața de artă din România, alături de lucrări unice prin viziune și limbaj plastic ale pictorilor clasici și moderni.
Căutând să adâncească psihologia și comportarea oamenilor simpli odată cu primele expoziții personale prin compoziții precum „Popas” sau „Trei țărani”, Francisc Șirato aduce țăranului român un nou statut pictural. Noul subiect, înzestrat cu o expresie definită, se îndreaptă începând cu anul 1924 spre decorativ, prin care artistul intenționează să potențeze în forme monumentale aspecte din viața poporului. Cu o plasticitate bizuită încă pe linie și volum desenat, personajele capătă vigoare și solemnitate. În această tematică decorativă regăsim lucrări precum: „Întâlnirea”, „Țesătoarele de covoare”, „Vânzătorul de covoare” sau „Vânzătoarele de covoare”, compoziții ce mărturisesc căutările sale în privința artei monumentale. Lucrate la dimensiuni mari și pictate în ulei, compozițiile sunt tratate în spiritul artei populare, ținând seama de stilizarea picturală, propice artei decorative. Atitudinile de o statică noblețe ale personajelor reies din expresivitatea liniei care își află particularitățile prin încercarea de a încadra formele eritistice în geometrii proprii, păstrându-și esența realistă. Cu o fizionomie modelată cu grijă și falduri ample tratate larg, detaliile amintesc de echilibrul cariatidelor antice. Preocuparea sa pentru viața de la sat și pentru înfățișarea însușirilor poporului nativ se vor regăsi în repertoriul creației sale până spre anii ’30, perioadă în care pictorul va dezvolta un stil de expresie propriu, unde monumentalul și decorativul vor fi noile sale idealuri plastice.
Licitația de toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești
Marți, 22 octombrie 2019, ora 19:00
Athénée Palace Hilton București
