x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Medalion Cornel Medrea, la Palatul Suțu

Medalion Cornel Medrea, la Palatul Suțu

de Magdalena Popa Buluc    |    21 Feb 2024   •   10:00
Medalion Cornel Medrea, la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București invită publicul să viziteze, începând de vineri, 23 februarie 2024, medalionul „Cornel Medrea. Sculptură și voluptate în Parisul interbelic”, care va fi deschis începând cu ora 10.00, la Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2), fiind inserat în cadrul expoziției Pinacotecii MMB, intitulată „Între România și Franța. Un parcurs plastic remarcabil”.

„2024 este un an comemorativ pentru sculptorul Cornel Medrea, împlinindu-se 60 de ani de la trecerea sa în neființă. Cornel Medrea (1888-1964) a fost un student eminent al Academiei Regale Maghiare de Arte Decorative din Budapesta, loc care îi va cultiva simțul monumentalului. Stabilit la București, prin împărțirea timpului și a spațiului de atelier cu Dimitrie Paciurea, va deprinde un simț special al emoției.

 

Medalionul «Cornel Medrea. Sculptură și voluptate în Parisul interbelic» se axează pe creațiile sculpturale și sursele vizuale fotografice care apar în urma studierii maeștrilor francezi. Cornel Medrea a fost influențat puternic de sculptura pe care a admirat-o în marile grădini și muzee pariziene, dar și în atelierele de sculptori pe care le-a vizitat, fie că este vorba despre Auguste Rodin, Antoine Bourdelle, Aristide Maillol, Charles Despiau sau Constantin Brâncuși.

 

Influențele franceze în opera practicată de Medrea se pot observa prin lucrările realizate de sculptor în perioada interbelică. Sculpturile de tip ronde-bosse, prezentate în cadrul medalionului: Pubertate (1926), Confidență, Nud șezând (1937) sunt turnate în material definitiv în bronz, iar Euterpe (1928) reprezintă desenul pregătitor pentru basorelieful care decorează bustul monumental dedicat lui Șt.O. Iosif de la Brașov.

 

Din anul 1933, Medrea dobândește funcția de profesor la catedra de sculptură și modelaj a Academiei de Belle-Arte de la București, iar prin acest rol reușește să educe generațiile următoare de sculptori și sculptorițe în spiritul artei europene. Prin această calitate de profesor urmărește modelarea gustului și sensibilității pentru frumos, cât și transmiterea cunoștințelor sale dobândite prin prisma călătoriilor frecvente la Paris.

Fotografiile de epocă și extrasele de presă completează firul narativ al medalionului «Cornel Medrea. Sculptură și voluptate în Parisul interbelic».

 

Prin acest medalion-semnal ne propunem să contribuim la reamintirea și omagierea rolului important pe care îl are acest artist în arta românească, dar și în istoria bucureșteană. De asemenea, inițiativa arată disponibilitatea deschiderii colecției Cornel Medrea către marele public”, a spus drd. Felicia Raetzky – curator, Colecția Cornel Medrea, Secția Artă - Muzeul Municipiului București.

 

Medalionul „Cornel Medrea. Sculptură și voluptate în Parisul interbelic” va putea fi vizitat la Palatul Suțu în perioada 23 februarie - 24 martie 2024.

 

×