x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Noii laureați ai Concursului Internațional de Arte plastice “Martha Bibescu”

Noii laureați ai Concursului Internațional de Arte plastice “Martha Bibescu”

de Magdalena Popa Buluc    |    17 Mai 2024   •   18:00
Noii laureați ai Concursului Internațional de Arte plastice “Martha Bibescu”

Concursul Internațional de Arte Plastice “Martha Bibescu” și-a desemnat laureații ediției cu numărul cinci, un eveniment organizat de Asociatia Pro Valores și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și cu sprijinul Asociației Cultural Ervant Nicogosian Med Life, Fiziozone și Ovalsart. Au participat concurenți din Egipt, Republica Moldova și România.

Un juriu alcătuit din trei nume importante ale artelor vizuale: academicianul Mircia Dumitrescu, pictorul Gheorghe Dican și pictorul Marius Barbone – ambii vicepreședinți al Uniunii Artiștilor Plastici din România, s-a dovedid deosebit de exigent, dar și de obiectiv.

La prima categorie de vârstă – sub 18 ani, premiul I l-a obținut Valeria Vîlciu, autoarea lucrării ”Natură statică decorativă”. Ea are 12 ani și este elevă a Școlii de Arte Plastice din Bălți - Republica Moldova.

La această competiție au mai atras atenția juriului: Neculai Robert Constantin – 14 ani, din București, Livia Ivanov  – 16ani, din Galați, Florin Alexandru Preda – 33 de ani, din Motru și Radu Valentin Burduj -39 de ani, din București, care au obținut Premiul al II lea; Premiul III au primit: Gabriela Ciubotaru (Republica Moldova) – 13 ani, Marilena Cristina Metaxa – 16 ani, din București,  Ștefan Valerie Popescu – 29 de ani, din Galați și Roxana Coatu - 35 ani, din Bârlad. Au fost acordate și patru mențiuni: Anastasia Craevsacaia – 15 ani (Republica Moldova), Alexandra Terțea – 16 ani, din Plopeni, Andrea Kozma – 46 de ani, din Oradea și Nadia Negru – 45 de ani, din București. De asemenea Mohamen Okasha din Egipt, a primit Premiul Special al Asociației Culturale Ervant Nicogosian, iar Gheorghe Pintilie din Roman - Premiul Special al Juriului.

Lucrările artiștilor menționați vor fi expuse în Galeria Ghețărie a Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia. Festivitatea de premiere și vernisajul expoziției vor avea loc în deschiderea Festivalului Mogoșoaia ClasicFest – Culturile lumii, sâmbătă, 25 mai, ora 13.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×