Numai iubirea e unificatoare

Astăzi apare volumul de versuri "Ultimele sonete ale lui Shakespeare. Traducere imaginară", de V. Voiculescu.

Profesor universitar Roxana Sorescu a semnat o captivantă prefaţă a volumului de faţă. Ca exeget al operei lui V. Voiculescu - figură unică în peisajul literaturii române - domnia sa inserează în studiul introductiv amănunte edificatoare din biografia acestei personalităţi literare. "M-am oprit mai ales la experienţele existenţiale închise în text şi mai puţin la analiza formală a textului, inepuizabilă şi aceea, dar adresată unui public mai restrâns decât cel al unei colecţii pentru toţi. Sper să pot continua", îşi motivează demersul doamna Roxana Sorescu.

● Jurnalul Naţional: Să zicem că un cititor crud, dornic de lecturi fundamentale, dar inocent, cumpără "V. Voiculescu ­ Ultimele sonete ale lui Shakespeare. Traducere imaginară". Care este cheia în care ar trebui să le citească?
● Roxana Sorescu: Ca orice mare operă literară, "Ultimele sonete ale lui Shakespeare" admit lecturi multiple, în cele mai diverse moduri. Începând cu lectura de identificare şi de bucurie a regăsirii unor trăiri pe care mulţi le-au experimentat dar puţini le-au exprimat, continuând cu lectura estetică, cea pentru care plăcerea formei se află în primul plan, până la cele mai subtile descifrări hermeneutice, întemeiate pe polisemia simbolurilor şi pe studiul comparativ al textelor. Nici un tip de lectură nu le exclude pe celelalte şi nici un cititor nu se cantonează într-un anume tip de raportare la text. Acesta e privilegiul capodoperelor, pentru  care nu există o cheie de lectură, ci numai noi prilejuri de a le redescoperi.

Am încercat, în studiul introductiv, să sugerez (nu să demonstrez ceva ce nu aparţine domeniului logicii formale) că experienţa poetică a "Sonetelor" este acea a iubirii unficatoare. Iubirea - singura forţă care reuneşte toate ipostazele Femininului şi toate ipostazele Masculinului, oricât de diverse şi de contradictorii ar fi acestea şi oricât de diverse şi de contradictorii ar fi trăirile pe care le inspiră, iubirea care anulează orice limitare, inclusiv aceea a  închiderii într-o anume personalitate poetică, precis situată în timp şi în spaţiu, iubirea care în "ipostaza sa de flăcări" devine marea forţă a unităţii cosmice, ţine lumea în fiinţă. De aceea m-am oprit mai ales la experienţele existenţiale închise în text şi mai puţin la analiza formală a textului, inepuizabilă şi aceea, dar adresată unui public mai restrâns decât cel al unei colecţii pentru toţi. Sper să pot continua.


● Poate fi considerat Andrei Scrima - pentru şi dincolo de toate aptitudinile şi coincidenţele (dacă există coincidenţe) care-i legau, originea macedoneană, înclinaţia către medicină, litere, filosofie, religii, spiritualitate etc. - un alter ego al lui V. Voiculescu? Poetul i-a dedicat acestui straniu, briliant, misterios bărbat multe dintre sonetele sale...
● Studiul introductiv aduce într-adevăr câteva noutăţi care ţin de nivelul prim, cel mai de jos, al inspiraţiei, de nivelul biografic. În centru se află figura cu totul singulară a lui Andrei / André Scrima (1 decembrie 1925 - 19 auguat 2000), personalitate contradictorie prin structură şi controversată în receptare, despre care se va vorbi cu siguranţă mai mult după plecarea sa dintre cei vii decât s-a vorbit atunci când se afla aici. Voiculescu a avut cu acesta o relaţie cu totul specială, situată concomitent în lumea reală şi într-un univers fantasmatic, în spaţiul imaginal, relaţie al cărei ecou e foarte viu în "Sonete". Plecat din România în noiembrie 1956 şi revenit în ţară după 1993, după câte ştiu eu André Scrima nu a vorbit nimănui din perspectiva ultimei vârste despre tinereţea sa frământată şi bogată în rupturi de toate tipurile, despărţiri de oameni şi rupturi de nivel existenţial. Cu mine a vorbit, mi-a încredinţat şi o scurtă autobiografie care nu trebuia făcută publică decât după moartea lui. M-a lăsat pe mine să decid când şi cum. Reeditarea "Sonetelor", într-o ediţie care reproduce în facsimil ultimul manuscris al poetului şi stabileşte astfel textul care reprezintă voinţa sa ultimă, era prilejul cel mai potrivit. Printr-o "coincidenţă", la care nu am contribuit cu nimic, ediţia apare chiar de ziua de naştere a lui Voiculescu, 13 octombrie. Cei care au lucrat asupra operei lui Voiculescu ştiu că în ce-l priveşte astfel de întâmplări nu constituie excepţii, ci reprezintă mai degrabă regula.

Andrei (poetul nu l-a cunoscut decât cu acest prenume, adaptat la limba franceză atunci când a primit cetăţenia franceză) Scrima şi V. Voiculescu au trăit, fiecare în parte şi uneori împreună, experienţe existenţiale ale anulării limitelor, ale dezmărginirii. Nu au fost singurii, nici în epoca lor, nici în mediul lor. În jurul lui Voiculescu, de exemplu, au fost patru, doi părinţi spirituali şi doi fii spirituali, perechea Sandu Tudor ­ Andrei Scrima şi perechea V. Voiculescu - Dinu Pillat. Relaţia dintre Voiculescu şi Scrima a influenţat hotărâtor destinul tuturor. Cu doi dintre ei, fiii, Dinu Pillat şi Andrei Scrima, am discutat şi eu despre Voiculescu, la distanţă de un sfert de veac unul de celălalt. De aceea cred că pot răspunde la întrebarea dumneavoastră oarecum în cunoştinţă de cauză: nu, Scrima nu poate fi socotit un alter ego al poetului, ci numai o  ipostază existenţială ce se cerea întregită cu altele. Lui Voiculescu i-au lipsit  propensiunea demonică şi vocaţia perpetuei schimbări.
 

● Care sunt deosebirile dintre ceea ce-a scris Shakespeare şi ceea ce-ar fi scris, în viziunea şi traducerea imaginară a lui V. Voiculescu?
● Ambele macrotexte - sonetele lui Shakespere şi cele ale lui Voiculescu - oferă concomitent cel puţin două niveluri de lectură: unul factual, biografic, altul simbolic. La nivelul elementelor concrete deosebirile sunt numeroase: altă distribuire a personajelor, altă semnificaţie individuală a lor. La nivelul simbolic asemănările tind spre identitate: unitatea contrariilor. Motto-ul pe care l-am ales, din Shakespeare, spune acelaşi lucru: prima verigă din lanţul Shakespeare ­ Voiculescu se socoteşte pe sine doar cineva care rosteşte adevăruri ce au mai fost rostite. La acest nivel  nu mai există originalitate, numai unitate.


● Cu trimiteri la fel de directe laturii carnale, dar şi scânteii divine din noi, "Ultimele sonete..." sunt un soi de testament spiritual "aere perenius" al poetului. "În iubire, nu se mai ştie cine oferă şi cine primeşte, cine dăruieşte şi cine ia. Numai prin iubire devii celălalt. Iubirea şi actul creator devin identice. Aceasta este marea temă, dar şi marele adevăr al sonetelor", afirmaţi în prefaţa actualei ediţii din cadrul BPT. Care sonete sunt preferatele dumneavoastră şi de ce?
● Eu nu fac excepţie de la regula cititorului obişnuit: am lecturi de identificare, lecturi de plăcere, lecturi de exegeză, după starea de spirit în care mă  aflu şi după obligaţiile pe care le am. Mi se întâmplă să deschid textul pentru a verifica un vers şi să rămân citind în continuare, ca şi cum ar fi pentru prima dată. Pentru mine, "Sonetele" sunt inepuizabile.





V. Voiculescu, Antonie Plămădeală şi Andrei Scrima, trei spirite înalte