x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale O idee de corp

O idee de corp

19 Noi 2004   •   00:00

Imi place mult la oteve cum mai tremura camera din cand in cand, cum mai trece cineva prin cadru si cum, probabil ca sa ne bage-n sperieti, se mai innegreste ecranul ma mir totusi ca nu face "bau, a fost o gluma", sau "zambiti, sunteti la camera ascunsa", camera ascunsa bine-bine, atat de bine ca nici nu se vede, de fapt sunteti la camera pitita, ei, dar nu asta conteaza, stiti?

M-am gandit mai bine, degeaba sunt io malitioasa, io n-am nimic cu oteveu’, oteveu’ are cu mine, io stau linistita la mine-n banca, el vine peste mine, ma invadeaza, sta acolo cu mine si daca nu gasesc telecomanda (ceea ce mi se-ntampla des), ma uit exclusiv la oteve, nu stiu, cred ca e scris in stele, cred ca toata lumea ar trebui sa se uite la oteve, sa ia lectii de jurnalism sau sa se informeze, numai aici gasesti stiri adevarate, stiri epocale.

Fiti antena am vazut pe crowl o stire "corpul unei femei europene pare a fi al unei ostatice" nu-mai-stiu-cum, nu mai conteaza, nu conteaza decat asta (sau, ca sa fiu in trend, conteaza DECAT asta, da, da, asa vorbeste toata lumea, asa vorbesc si eu, si-i rog pe colegii de la corectura sa nu ma corecteze, ca asa vrea muschii mei sa vorbeste, da? si cum spuneam, se da un corp, care pare (desi s-ar putea sa nu fie asa) sa fie al unei femei (ma rog, nici de asta nu suntem foarte siguri, desi se poate controla, ca pe catei) si deci un corp pare a fi al unei ostatice, va dati seama ce minunat este sa ai un corp care s-ar putea sa fie sau s-ar putea sa nu fie al tau, e o chestie super-trendy, sa mor io, nici nu mai stiu daca am un corp si daca am corp o fi al meu sau al tau, sau al tau sau al tau?

Parca sa zic ca ideea mea de corp se uita la ideea ta de corp si singura intrebare pe care si-o pune este o fi al meu corpul asta sau al altuia, ce sa mai zic, e cea mai misto dilema din ultimele zile (si-asa n-aveam la ce sa ma mai gandesc, le epuizasem pe toate, imi limpezisem toate alea si numai asta mai ramasese de clarificat). ce ma nelinisteste pe mine este daca acel corp o sti ca apartine unei ostatice, pentru ca daca nu, io nu ma bag sa-i spun, sa-i spuna altcineva c-a fost luat ostatic, io nu ma risc, poate-i trage una ideii mele de corp si ma duc intr-o idee de rapa, de unde nici o idee de inimos nu ma mai poate scoate si putrezesc acolo si ma transform intr-o gramada de nimic. fara idei, fara nimic.

×
Subiecte în articol: arte corp