Ne indreptam catre sfarsitul omenirii. Pamantul este bolnav. Cartea cu acest titlu vrea sa traga un semnal de alarma, cat nu e prea tarziu.
Cand suntem intrebati ce carti preferam sa citim, indicam cel mai adesea cartile de fictiune. Explicatia este simpla: lectura lor, dandu-ne posibilitatea evadarii din realitate, ne scapa pentru o vreme de lumea apasatoare a vietii cotidiene. De aceea, literatura de evaziune, cum este ea numita de specialisti, ramane cea dintai preferinta a cititorilor.
Ei bine, cartea fizicianului Hubert Reeves, intitulata "Pamanul este bolnav" (Humanitas, 2005), este opusul oricarei literaturi de evaziune: lectura ei nu numai ca nu ne scoate din atmosfera stresanta a realitatii, dar in plus ne sileste s-o privim de-a dreptul in fata. Dezastru. Mai precis, autorul isi sileste cititorul sa vada dimensiunile infricosatoare ale dezastrului pe care omul l-a provocat pe Terra. Judecata la rece, cartea este alarmanta si deopotriva descurajanta: alarmanta, intrucat Hubert Reeves - una din cele mai interesante personalitati stiintifice contemporane - incearca, cat mai este timp, sa traga un semnal de alarma; descurajanta, fiindca insusi autorul recunoaste ca sansele ca omenirea sa devina constienta de pericolul pe care singura si l-a creat sunt foarte mici. Pur si simplu oamenii se indreapta, precum o turma abulica si somnolenta de oi, catre un dezastru ecologic pe care, desi il vad foarte bine, nu fac nimic sa-l ocoleasca. Merg spre pierzanie fara nici o tresarire de spaima. Aproape iti vine sa spui ca, in mecanismul de declansare a instinctului de conservare a speciei umane, ceva s-a stricat in mod iremediabil.
|
CARTE. Coperta volumului aparut la Editura Humanitas |
DISPARITIA. Iar drama cea mare nu este ca mediul natural a fost distrus si infestat intr-o proportie ingrijoratoare, ci ca aceasta distrugere va duce foarte repede la disparitia speciei umane. Iar culmea ironiei este ca acest lucru se petrece intr-un moment cand oamenii sunt incredintati ca progresul si bunastarea lor nu au fost niciodata mai mari. Rezultatul este o extinctie de tip sinucigas in fata careia putinele minti lucide din aceasta lume, ca de pilda autorul cartii de fata, se straduiesc sa ia atitudine.
DIALOG. Realizata ca un dialog intre Hubert Reeves si filozoful francez Frederic Lenoir cartea "Pamantul este bolnav" este o trecere detaliata in revista a catastrofelor si amenintarilor ecologice din lumea noastra: incalzirea climei, rarefierea stratului de ozon, poluarea solului, a apei si a aerului, epuizarea resurselor naturale, disparitia padurilor si zonelor umede, disparitia accelerata a speciilor vii, acumularea dementiala a deseurilor chimice si nuclare, cresterea mizeriei planetare pana la pragul colapsului general.
DR. HUBERT REEVES
|
| DISTINCTIE. In 2001 Hubrt Reeves a primit premiul Albert Einstain |
Cu seriozitatea, competenta si preocuparea ingrijorata a unui doctor responsabil pentru soarta pacientului, Hubert Reeves pune diagnosticul: Pamantul nostru e bolnav.
Planeta se incalzeste, resursele naturale sunt pe cale de epuizare, solul si apele sunt poluate, dispar in ritm rapid specii de animale si plante - iata semnele unui rau provocat de civilizatia noastra prinsa orbeste intr-o dezvoltare care ignora tocmai conditiile fundamentale ale propriei existente. Hubert Reeves insa nu se margineste sa constate maladia. Savantul canadian face un tur de orizont al optiunilor care ne stau in fata, incercand sa desluseasca solutiile imediate si de perspectiva pentru ca specia umana sa nu impartaseasca soarta milioanelor de specii disparute.
Fizician si activist ecologist, Hubert Reeves este una dintre cele mai complexe si originale personalitati stiintifice contemporane. In 2001 a primit Premiul Albert Einstein. Partenerul de dialog al lui Reeves este filozoful si sociologul Frederic Lenoir, redactorul-sef al revistei Le Monde des Religions.
|