x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Patrimoniul național face recorduri de public la MNAR

Patrimoniul național face recorduri de public la MNAR

de Magdalena Popa Buluc    |    16 Ian 2024   •   20:45
Patrimoniul național face recorduri de public la MNAR

217 679 de vizitatori au vizitat expozițiile permanente și temporare ale Muzeului Național de Artă al României în anul 2023. Este un record absolut care îl depășește pe cel din anul 2022 când au fost înregistrați peste 151 000 de vizitatori. Lunile în care s-au înregistrat vârfuri de audiență, cu peste 20 000 de vizitatori, sunt mai – 20838, august – 23634, septembrie – 21705, decembrie – 24 369.

Având în vedere faptul că, în afara expozițiilor permanente, expozițiile anului 2023 precum „Nostalgie. Amintire. Regăsire. Peisajul european și ruina în secolele XVI-XIX” „M.H. Maxy - De la avangardă la socialism”, „Nicolae Grigorescu - pictor al ethosului românesc”, „Grupul celor patru (1925 – 1934): Oscar Han, Ștefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza și Francisc Șirato”, „Romulus Ladea – Sculptură”, „Partea nevăzută a colecției Liana și Dan Nasta: obiecte de cult și laice” au fost realizate cu lucrări din patrimoniul național aflate în administrarea MNAR, putem afirma că acesta este cel care a determinat un aflux de public record.

O bună parte din piesele expuse au fost supuse operațiunilor de restaurare în laboratoarele specializate ale muzeului iar expozițiile au beneficiat de o prezentare muzeografică în acord cu cele mai bune practici în domeniu, grație unor proiecte de scenografie expozițională puse în operă de tehnicienii muzeului. Fiecare din expozițiile temporare au prezentat informații atât în limba română cât și în limba engleză.

Muzeul Național de Artă al României, prin colaborările sale cu muzeele din țară, își propune să ofere acestora posibilitatea de a-și prezenta patrimoniul în expoziții de referință în Capitala  țării, pentru un public cultivat și exigent. În acest sens MNAR a colaborat cu Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Național de Artă Contemporană, Complexul Muzeal Arad, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, Muzeul Brăilei „Carol I”, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul de Artă Craiova, Muzeul Judeţean Mureş, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus”, Muzeul Naţional de Artă Timişoara, Muzeul de Artă Brașov, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Național al Banatului, Muzeul Țării Crișurilor Oradea,  Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×