Actorul Pavel Bartoş s-a alăturat distribuţiei lungmetrajului "Ho Ho Ho", în rolul unui bodyguard de mall, care încearcă să-i vină de hac lui Ştefan Bănică jr, un Moş Crăciun infractor.
De o săptămână au început filmările comediei "Ho Ho Ho", cu Ştefan Bănică Jr în rol principal. Lungmetrajul surprinde povestea lui Horaţiu, un băieţel de 8 ani, care încă mai crede în Moş Crăciun şi care primeşte drept cadou de Sărbători o zi la mall.
Ceea ce ar fi trebuit să fie însă o zi normală de Crăciun se transformă însă într-o adevărată aventură în momentul în care copilul se pierde de mama lui şi îl întâlneşte pe Ion, un pungaş deghizat în Moş Crăciun, aflat în mijlocul unei operaţiuni ilegale. Dacă rolurile lui Ion şi Horaţiu le-au revenit lui Ştefan Bănica Jr, respectiv Bogdan Iancu, acestora li s-au alăturat din a doua zi de filmare Alina Chivulescu şi Pavel Bartoş.
Bătaie ca-n filme
Astfel, Alina o intepretează pe Carmen, mama lui Horaţiu, ea remarcând de prima oară când a citit scenariul asemănările dintre ea şi personaj: "Carmen are 35 de ani, cât am şi eu, iar fiul meu are 8 ani, la fel ca Horaţiu, băieţelul meu din film. În plus, am înţeles perfect prin ce trece Carmen atunci când îşi pierde copilul în mall, pentru că de acelaşi lucru mă tem şi eu atunci când merg cu fiul meu în locuri aglomerate", povesteşte Alina.
Suferinţa lui Carmen nu-l lasă indiferent pe Marin, un bogyguard din mall, interpretat de Pavel Bartoş. "Marin crede în zicala «după faptă şi răsplată», prin urmare încearcă să facă mult bine, în speranţa că va avea parte la rândul său numai de lucruri bune. Are o părere foarte bună despre el şi cred că nu a ratat nici un film cu Van Damme, Jackie Chan sau Bruce Lee", îşi descrie Pavel personajul.
De altfel, Pavel a simţit pe propria piele ce se întâmplă dacă te uiţi prea mult la astfel de filme: într-o încăierare cu Ion, personajul interpretat de Ştefan Bănică jr, Marin încearcă una dintre schemele pe care le-a văzut în filmele cu karate, dar nu reuşeşte decât să se lovească peste faţă cu bastonul de cauciuc. La 27 noiembrie, filmul va fi lansat în cinematografele din Bucureşti, iar de Crăciun va fi difuzat pe Pro TV.
Citește pe Antena3.ro