x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Porumboiu, două premii la Cannes

Porumboiu, două premii la Cannes

de Adriana Paduraru Vaduva    |    25 Mai 2009   •   00:00
Porumboiu, două premii la Cannes
Sursa foto: Zhang Yuwei/Xinhua/Agerpres

Corneliu Porumboiu a obţinut sâmbătă două distincţii importante la Festivalul Internaţional de la Cannes: Premiul Juriului şi Premiul presei la secţiunea Un Certain Regard.



"Acum zece ani, când începeam şcoala, nici nu ştiam dacă voi face film", a declarat pentru Mediafax Corneliu Porumboiu. Şi iată că, în prezent, tânărul regizor se află în postura de câştigător, pentru a doua oară, a unor distincţii importante la Festivalul Internaţional de la Cannes.

După ce, în 2006, Porumboiu obţinea la acelaşi festival Premiul Camera d'Or şi Premiul CICAE cu pelicula "A fost sau n-a fost?", acum, la o distanţă de trei ani, "recidivează" şi primeşte Premiul Juriului şi Premiul FIPRESCI (premiul federaţiei internaţionale a presei de specialitate) la secţiunea Un Certain Regard.

"Nu îmi pare rău nici că nu am luat Premiul secţiunii Un Certain Regard. De fapt nu ştiam ce premii voi lua, pentru că fu­sesem anunţat de organizatorii festivalului că voi lua două premii. (...) Pentru mine, participarea la Cannes e o chestiune de lungă durată. E important să fii în festival, iar eu am avut şi o premieră extraordinară cu «Poliţist, adjectiv», care a avut pe urmă un succes extraordinar la critici. Aceste lucruri pentru mine sunt mai importante decât premiile", a mărturisit Porumboiu.

Juriul, prezidat de Paolo Sorrentino, a acordat premiul cel mai important al său, premiul secţiunii Un Certain Regard, peliculei greceşti "Kynodontas/Dogtooth", realizată de Yorgos Lanthimos. Juriul a mai acordat un Premiu Special filmelor "No One Knows about the Persian Cats", de Bahman Ghobadi (Iran) şi "Le père de mes enfants" de Mia Janssen-Love (Franţa).

DESPRE FILM
Pelicula "Poliţist, adjectiv" relatează povestea unui poliţist dintr-un oraş de provincie (Dragoş Bucur). Acesta este obligat să investigheze un caz minor, al cărui protagonist este un licean. Pe parcursul investigaţiei, poliţistul îşi dă seama că nu mai crede în meseria sa. Pelicula a primit cronici laudative, după premiera mondială la Cannes, în publicaţii precum Variety şi The New York Times. Comedia a fost realizată la începutul anului 2009 la Vaslui, oraşul natal al lui Corneliu Porumboiu. De altfel tot la Vaslui, regizorul a filmat şi pelicula sa de debut "A fost sau n-a fost?".

ANTIPREMIU
Preşedintele Juriului Ecumenic al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, regizorul Radu Mihăileanu, a declarat că nivelul competiţiei pe Croazetă a fost foarte înalt, cu filme de toate genurile. "Am văzut filme foarte diferite, complementare, de toate genurile: şi foarte artistice, şi comerciale. Alegerea Juriului Ecumenic a fost dificilă, pentru că a trebuit să ne decidem între două filme care ne-au plăcut la fel de mult, dar în final a trebuit să acordăm premiul celui care întrunea cele mai multe criterii ale Juriului Ecumenic", a declarat Mihăileanu pentru Mediafax.

Juriul Ecunemic a premiat pelicula Ken Loach "Looking for Eric" şi a acordat o Menţiune specială "Das weiBe Band" de Michael Haneke. În premieră pentru cea de-a 35-a aniversare a Juriului Ecumenic, un antipremiu a fost acordat în acest an lui "Antichrist" de Lars Von Trier, pentru misoginismul său.

×
Subiecte în articol: arte premiul