x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Povestea unui bulevard: Calea Victoriei

0
Autor: Monica Andronescu 25 Noi 2009 - 00:00
Povestea unui bulevard: Calea Victoriei Arhiva Muzeului Municipiului Bucureşti, imagine preluată din volumul "Străzi vechi din Bucureştiul de azi"/
Vezi galeria foto
"E bizantină şi apuseană, trândavă şi vioaie, zâmbitoare şi posomorâtă, dornică de schimbări şi înfiptă în trecut. (...) De-a lungul ei, fără orânduială, aproape fără rost, se înşiră palate şi magherniţe, case de ţară şi zgârie-nori, curţi şi grădini, morminte şi biserici. Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru."

Sunt cuvintele cu care Gheorghe Crutzescu îşi începe una dintre cele mai frumoase monografii care s-au scris despre Calea Victoriei. După vechea denumire "Podul Mogoşoaiei"...

Pe Calea Victoriei timpul şi oamenii au început să sape urme tot mai adânci. Din vremea când lumea lui Cezar Petrescu se întindea dintr-o parte în alta a Bucureştiului, pe strada al cărei nume a ajuns să fie sinonim cu numele oraşului, au supravieţuit până azi mai mult amintirile. Şi de multe ori nici ele... "Cu capul înspre Carpaţi şi coada înspre Giurgiu, uneşte Parisul cu Ţarigrad", aşa cum îl desena pe o hartă imaginară şi subiectivă acelaşi Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoşoaiei se sufocă astăzi de anii care îl apasă, din 1692, când Constantin Brâncoveanu construia un drum care să-i lege moşia de pe malul Dâmboviţei cu cea de la Mogoşoaia.

Tot atunci hotăra şi să fie podit cu bârne de lemn de stejar, de unde i-a şi rămas numele de Podul Mogoşoaiei, până în 1878, când a fost rebotezată Calea Victoriei, la intrarea triumfătoare a trupelor române în Bucureşti, pe această arteră, după Războiul de Independenţă, cum frumos îşi începe povestea Alexandru Ofrim, autorul unuia dintre cele mai importante studii despre drumurile Bucureştiului, "Străzi vechi din Bucureştiul de azi", apărut la Editura Humanitas.

Am pornit pe Calea Victoriei încercând să-i descoperim drumul şi povestea aşa cum s-au desenat în cele peste două secole de existenţă. De sus, din partea cea mai veche a Podului, care începe pe malul Dâmboviţei, am luat-o spre locul unde se afla Mănăstirea Zlătari din curtea interioară a hanului cu acelaşi nume, din mahalaua unde îşi făceau veacul meşterii aurari şi argintari. Hanul cu aur de mister, în care se pare că promiscuitatea şi strălucirea giuvaierelor se amestecau cu suntele ce se iţeau din clopotniţa ce dădea spre Podul Mogoşoaiei, azi a dispărut.

Demolat în 1903, împreună cu toate cele aproape 200 de încăperi şi cu tainele lui. Între timp a fost uitat. I-am întrebat pe trecătorii grăbiţi ai secolului al XXI-lea despre Hanul Zlătari. N-am găsit pe nimeni care să-şi amintească.

POPAS LA SĂRINDAR
Ne-am continuat drumul spre intersecţia cu Bulevardul Regina Elisabeta. Pe locul unde astăzi se află Cercul Militar Naţional, era odată celebra Mănăstire Sărindar. Dispărută şi ea în praful istoriei, aşa cum dispărute sunt astăzi amintirile în praful noului Bucureşti, prea grăbit să se oprească o clipă în loc să-şi amintească. O invitaţie la reamintire este călătoria noastră pe strada cea mai frumoasă a oraşului numit odată, demult, "Micul Paris", cu popasuri în locuri azi dispărute şi reinventate...

O întrebare timidă adresată la întâmplare pe stradă. Un singur domn îmi răspunde că ştie că-n acel loc s-ar fi aflat odată o biserică renumită pentru că adăpostea o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni şi care "scotea dracii din om". Cum anume se întâmpla, istoriseşte Gheorghe Crutzescu: "Multe generaţii de bieţi nebuni au trăit în lanţuri şi bătăi în balamucul Sărindarului, până în anul 1802, când au fost mutaţi la Biserica Icoanei. Aici n-ar mai fi fost puşi în lanţuri, ci doar în butuce şi numai noaptea". De ce Sărindar?

Răspunsul a rămas mereu ascuns, iar o dată cu dispariţia locului s-au stins şi întrebările. În rest, şoferii de taxi care aşteaptă la colţul bulevardului sau vânzătoarele de flori ridică din umeri nedumerite. Ele doar Cercul Militar îl ştiu. Altceva n-au văzut, n-au auzit...

Peste drum e celebrul Capşa. Toată literatura interbelică se opreşte din când în când la restaurantul aflat pe locul unor foste case boireşti.
"Timp de 75 de ani, Capşa a fost mai mult decât un hotel, o cofetărie sau o cafenea, a fost într-un fel buricul ţării şi cronica ei vie. Demult, Capşa a intrat în istoria noastră. (...) Aici a mâncat, timp de 30 de ani, tot ce avea un nume în Bucureşti şi tot ce era străin cu vază. Aci venea, după teatru sau concert, protipendada bucureşteană să supeze. (...) Iar în cele trei salonaşe «particulare» care dau pe Strada Edgar Quinet s-au perindat toate femeile frumoase ale Bucureştilor, toate actriţele străine, toate elegantele, mai mult sau mai puţin artiste, atrase de faima cheflie a oraşului nostru. (...) În salonaşele de la Capşa a râs Reichemberg cea cu dinţii de mărgăritar, Cleo de Merode, iubita lui Leopold al II-lea, Jane Hading, sau cei mai frumoşi umeri ai Franţei, dar şi Cora Laparcerie, Blanche Toutain, Suzanne Despres, Rejane şi Sarah Bernhardt."




E "cronica prescurtată" a unuia dintre cele mai importante "popasuri" de pe Calea Victoriei, scrisă de Crutzescu în "Podul Mogoşoaiei". La Capşa timpul s-a oprit puţin în loc. Strălucirea i-a pălit şi este astăzi mai degrabă "umbra unui vis". O după-amiază de sfârşit de noiembrie, în care, din interiorul restaurantului, culorile străzii considerate odată cea mai elegantă din Bucureşti încep să se stingă în luminile serii.

Cum să nu-ţi aminteşti că această Cale a Victoriei a fost primul bulevard iluminat electric din Bucureşti? Întorci, fără să vrei, clepsidra şi primele lumini de felinare se amestecă acum cu farurile noilor automobile care o sufocă în zilele noastre curgând, dinspre Piaţa Victoriei spre Splaiul Independenţei, în sens invers plimbării la care noi v-am invitat, nu întâmplător... Ca să ne intersectăm timpurile, ca să-i oprim cumva curgerea. Înspre Biserica Kreţulescu... Apoi tot mai departe spre Palatul Regal, distrus de un incendiu în 1926 şi reconstruit, căpătând înfăţişarea actuală prin anii 1930. E locul unde se află azi Muzeul Naţional de Artă.

Cu un mic efort de imaginaţie ştergeţi toate detaliile sfârşitului de an 2009, toate bannerele, luminile prea puternice, maşinile prea colorate şi veţi descoperi imaginea în sepia a unuia dintre cele mai frumoase locuri din Bucureşti, unde cei ce veneau odată să-l viziteze se opreau în loc. Alături... "Palatul Fundaţiei Culturale Carol I (astăzi Biblioteca Centrală Universitară) a fost inaugurat în anul 1895. În faţa clădirii se afla statuia ecvestră a Regelui Carol I, demolată în 1948, după proclamarea republicii. Mai sus, se află Academia Română, construcţie în stil neoclasic de la sfârşitul secolului al XIX-lea, scrie Alexandru Ofrim.

DE LA ATENEU LA PIAŢA AMZEI...
Dar dacă s-ar întâmpla ca vreun călător din lumea secolului al XIX-lea să se rătăcească în timp şi să nimerească acum în apropiere de Palatul Regal, n-ar recunoaşte prea mult din vechiul oraş. Clădiri mari de sticlă şi oţel s-au ridicat şi au înghiţit romanticul bulevard cu tarabe şi flori. De la Ateneu la Piaţa Amzei fosta Cale a Victoriei a apus cu totul, iar imaginile sunt greu de suprapus. Paşii răsună straniu căutând o lume care nu mai e. Palatul Ştirbey se arată fantomatic şi întunecat. Paznicul îmi răspunde că acolo nu mai e nimic. A adăpostit un timp un Muzeu al Ceramicii şi Sticlei, dar acum curtea e năpădită de buruieni.

De la amestec de "palate şi magherniţe, case de ţară şi zgârie-nori", Calea Victoriei a devenit amestec de zgârie-nori şi palate îmbătrânite... Cuvintele paznicului de la Ştirbey rămân emblematice. "Înăuntru e gol-goluţ. Şi n-ai unde, dom'le, e coşcovit, uită-te şi mata cum arată statuile alea. Ăsta trebuie dărâmat şi făcut altul. Vă zic eu că te costă mai mult să îl refaci pe-ăsta decât să faci altul. Aţi văzut ce repede se face acuma. Se găseşte materiale, nu-i problemă, ăsta e o hărăbaie..."

De aici şi până în Piaţa Victoriei mai e puţin. Un drum de câteva minute în care se înghesuie vreo două secole de istorie şi multe poveşti. Una dintre cele mai frumoase, care şi-a legat numele de bulevardul iubit al Bucureştiului, este romanul lui Cezar Petrescu...

"Calea Victoriei răsuna de clamoarea mulţimii care se întoarce de la cea mai strălucită cursă de cai, cu cele mai extravagante surprize la pariuri din acel an, în cel mai triumfal amurg din acea toamnă. E o fâlfâire nebună de eşarfe în urma automobilelor, o întrecere biciuită de echipaje, o larmă hohotitoare de glasuri, în care şi ele vor să fie fericite; risipindu-se până aici, în camera unde n-au fost niciodată flori şi unde, pe patul cu pătura aspră, se află o moartă pentru faptul divers de mâine. Pe cerul nemărginit albastru două braţe întinse descătuşează în sfârşit plânsul. Poate imploră lumina de sus. Cerul era înalt şi gol."


Calea Victoriei în ploaie

Calea Victoriei a fost de nenumărate ori sursă de inspiraţie pentru literaţi şi plasticieni din epoci diferite. I-am alăturat romanului semnat 5406-107773-calea_victoriei_37.jpgde Cezar Petrescu - "Calea Victoriei" - una dintre cele mai cunoscute lucrări realizate de pictorul originar din Giurgiu, Nicolae Dărăscu. "Calea Victoriei pe ploaie" surprinde într-o perspectivă plonjantă o porţiune din Calea Victoriei, văzută dinspre Piaţa vechiului Teatru Naţional, la intersecţia dintre Calea Victoriei cu actualul bulevard regina Elisabeta. Lucrarea a fost pictată în 1918, când Dărăscu era profund influenţat de evenimentele dramatice din perioada războiului.

Paleta este sumbră redusă la tonuri de gri cu accente puternice de negru. Compoziţia este riguroasă, organizată după modelul cezannian. Interesantă este atmosfera difuză şi umedă prin care Dărăscu reuşeşte să trasmită perfect privitorului senzaţia ploii. Nicolae Dărăscu (1883-1959) - "Calea Victoriei pe ploaie", 1918 M.N.A.R., Galeria de artă românească modernă.
• Valentina Iancu
Citeşte mai multe despre:   biblioteca pentru toţi

 



Mai multe titluri din categorie

România văzută de Eminescu. Despre școală, biserică, parlament, cultură, armată, fiscalitate, judecători, imigranți, americanism

România văzută de Eminescu. Despre școală, biserică, parlament, cultură, armată, fiscalitate, judecători, imigranți, americanism
Galerie Foto Textele și comentariile pe care vi le prezentăm astăzi au fost extrase din lucrarea „Eminescu. Articole politice”, volumele I, II, III, Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă....

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la Televiziunea Română prin numeroase programe speciale ce vor fi transmise pe toate posturile sale

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la Televiziunea Română prin numeroase programe speciale ce vor fi transmise pe toate posturile sale
Galerie Foto Vineri, 15 ianuarie, aniversăm 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi serbăm Ziua Culturii Naţionale urmărind, la TVR1, TVR2, TVR3, TVR Internaţional şi TVR MOLDOVA diversele emisiuni, documentare,...

Începe Spectacolul!

Începe Spectacolul!
Galerie Foto A fost finalizat primul episod din seria de dialoguri teatrale reunite sub titlul SPECTACOLUL! – episod care va fi proiectat luni, 18 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Tamási Áron, în...

TNB, între Bilanţ de pandemie şi perspective pentru un an mai bun

TNB, între Bilanţ de pandemie şi perspective pentru un an mai bun
Galerie Foto Teatrul Național din București întâmpină Ziua Culturii Naționale atât cu un bilanț și o privire întoarsă către complicatul an recent încheiat, în care au existat, în pofida condițiilor impuse de...

Program online de filme românești pe TIFF Unlimited, de Ziua Culturii Naționale

Program online de filme românești pe TIFF Unlimited, de Ziua Culturii Naționale
Galerie Foto Zece zile de filme românești și discuții cu profesioniști din cinematografie îi așteaptă pe iubitorii de cinema între 15 și 24 ianuarie, pe platforma de streaming TIFF Unlimited, cu prilejul Zilei Culturii...

Ziua Culturii Române

Ziua Culturii Române
Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” organizează în perioada 15 – 18 ianuarie 2021 o serie de evenimente, cu rolul de a celebra Ziua Culturii Române. Astfel, avem...

Sibiu – prima destinație din itinerariul expoziției ”Eroii care au făcut Istorie”

Sibiu – prima destinație din itinerariul expoziției ”Eroii care au făcut Istorie”
Galerie Foto Evenimentul ”Ziua Culturii în Capitala Culturii”, organizat de Filarmonica de Stat Sibiu, aduce pe Esplanada Sălii Thalia expoziția ”Eroii care au făcut istorie” realizată cu lucrările primite în urma...

De Ziua Culturii Naționale, Teatrelli sărbătorește arta imaginii pe scena lumii, într-o ediție specială dedicată scenografiei în seria „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu”

De Ziua Culturii Naționale, Teatrelli sărbătorește arta imaginii pe scena lumii, într-o ediție specială dedicată scenografiei în seria „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu”
Dragoș Buhagiar, cel mai premiat scenograf al spațiului românesc, aflat la a doua colaborare cu Tokyo Metropolitan Theatre, Adrian Damian, autorul unor veritabile instalații aduse la viață de energiile actorilor,

Ziua Culturii Naţionale sărbătorită la Televiziunea Română

Ziua Culturii Naţionale sărbătorită la Televiziunea Română
Galerie Foto Vineri, 15 ianuarie, aniversăm 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi serbăm Ziua Culturii Naţionale urmărind, la TVR1, TVR2, TVR3, TVR Internaţional şi TVR MOLDOVA diversele emisiuni, documentare,...

ZIUA CULTURII NAȚIONALE. Mirel Taloș: „Creativitatea românească ne menține pe harta lumii în orice timpuri“

ZIUA CULTURII NAȚIONALE. Mirel Taloș: „Creativitatea românească ne menține pe harta lumii în orice timpuri“
Galerie Foto ICR NEW YORK     Peste 20 de proiecte culturale, într-o singură zi. O zi dedicată creativității românești, 15 ianuarie, dată la care Institutul Cultural Român, prin rețeaua reprezentanțelor...

De Ziua Culturii Naționale - maraton de spectacole lectură, la Teatrul Național Târgu-Mureș

De Ziua Culturii Naționale - maraton de spectacole lectură, la Teatrul Național Târgu-Mureș
Galerie Foto De Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie), Teatrul Național Târgu-Mureș va găzdui un maraton de spectacole lectură (15 ianuarie ora 00:00 - 15 ianuarie ora 24:00), eveniment desfășurat în cadrul proiectului...

Cărți care au devenit filme de succes

Cărți care au devenit filme de succes
Galerie Foto Dilema ”ce ne place mai mult, cartea sau filmul” tinde să devină la fel de fără răspuns precum întrebarea ”ce a fost mai întâi, oul sau găina?”. Sigur, pentru mulți filmele sunt mai agreabile, pentru...

Eveniment la Naționalul din Iași: Sindromul Quijote - spectacol dedicat Zilei Culturii Naționale, pe textul câștigător al proiectului Lecturi³

Eveniment la Naționalul din Iași: Sindromul Quijote - spectacol dedicat Zilei Culturii Naționale, pe textul câștigător al proiectului Lecturi³
Galerie Foto Teatrul Național Iași anunță spectacolul „Sindromul Quijote”, de Carmen Dominte, pe 14 și 15 ianuarie, la Sala Studio, de la ora 18:00, un eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale. Piesa a fost desemnată...

„Om fără om (oriunde mă duc, numai de mine dau)” - spectacolul-lectură în memoria lui Valentin Nicolau. Un spectacol despre speranță și așteptarea vindecării

„Om fără om (oriunde mă duc, numai de mine dau)” - spectacolul-lectură în memoria lui Valentin Nicolau. Un spectacol despre speranță și așteptarea vindecării
Astăzi, 13 ianuarie, de la ora 19:00, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu aduc un omagiu scriitorului și fondatorului Editurii Nemira, Valentin Nicolau (1960...

Ziua Culturii Naționale sărbătorită de Academia Română împreună cu Filarmonica „George Enescu“

Ziua Culturii Naționale sărbătorită de Academia Română împreună cu Filarmonica „George Enescu“
Galerie Foto Academia Română sărbătorește Ziua Culturii Naționale, vineri, 15 ianuarie 2021, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“. Despre importanța acestei sărbători culturale și despre rolul ei simbolic...
Serviciul de email marketing furnizat de