In Anglia a izbucnit un scandal in ceea ce priveste difuzarea reclamelor la mancarea pentru copii. Medicii cer interzicerea acestora, insa televiziunile nu sunt de acord, sustinand ca lipsa publicitatii va duce la disparitia programelor pentru cei mici.
ADRIANA PADURARU
Una dintre temele conferintei anuale a Asociatiei Medicilor din Marea Britanie a fost obezitatea juvenila. Statisticile prezentate la dezbatere au aratat faptul ca numarul copiilor supraponderali s-a dublat in ultimii 20 de ani. Unul din 10 copii in varsta de 6 ani si unul din 6 copii in varsta de 15 ani sufera de aceasta boala. Dr. Andrew Rowland, medic pediatru la Spitalul "St. Marry" din Manchester a sustinut la conferinta ca aceste cifre reprezinta "efectul" campaniilor de publicitate care promoveaza mancarurile nesanatoase. "Copiii sunt bombardati zilnic cu zeci de reclame, iar ei sunt prea mici pentru a-si da seama ca respectivele produse le afecteaza sanatatea", a explicat Rowland. El a fost sprijinit de dr. Peter Tiplady, specialist in sanatate publica: "Aproximativ 99% dintre reclamele difuzate in timpul programelor tv destinate copiilor sunt pentru produse cu un continut bogat de grasimi si zahar". Medicii au ajuns la concluzia ca cea mai buna solutie este interzicerea spoturilor publicitare la alimentele pentru copiii, asa ca au cerut televiziunilor acest lucru.
REFUZ. Reprezentantii medicilor, cei ai televiziunilor si ai companiilor de publicitate s-au intalnit pentru a discuta pe marginea acestui subiect. "Obezitatea juvenila este o problema generala, care priveste direct expertii nutritionisti, medicii, educatorii, guvernantii si industria alimentara. Este adevarat ca televiziunile influenteaza intr-o anumita masura opinia publica, insa interzicerea reclamelor la mancare nu ar avea nici un efect in stoparea fenomenului. Mai degraba ar fi utila o campanie de incurajare a oamenilor de a face mai multa miscare", a declarat Stephen Carter, director executiv al companiei de publicitate Ofcom. El a tinut sa-i contrazica pe medici si a adus rapoarte potrivit carora 70% dintre reclamele pe care le vad copiii sunt vizionate in afara programelor dedicate lor. Studiul realizat de Ofcom mai arata faptul ca reclamele au un efect minor asupra consumului de catre copii al respectivelor produse, principalele cauze ale obezitatii fiind lipsa de educatie si de exercitii fizice. Reprezentantii companiei considera ca interzicerea totala a reclamelor la alimente va include si produsele care au un impact benefic asupra sanatatii. Totodata, televiziunile spun ca lipsa reclamelor din programele tv pentru copii va duce si la scaderea interesului producatorilor si al sponsorilor de a realiza astfel de emisiuni.
DEZAMAGIRE. Medicii au fost dezamagiti de refuzul primit din partea televiziunilor si a companiilior de publicitate. "Studiul celor de la Ofcom arata ca reclamele influenteaza copiii, insa ei nu vor sa recunoasca. Suntem in plina "epidemie" de obezitate si trebuie sa folosim toate armele pentru a stopa acest fenomen", a declarat dr. Peter Maguire, reprezentantul Asociatiei Medicilor Britanici.
PARINTII. Ofcom sustine ca nici telespectatorii adulti nu sunt de acord cu interzicerea reclamelor la produsele alimentare. "Parintii vor mai multe informatii despre continutul produselor. Ei sunt de parere ca am putea face spoturile mai putin atractive pentru copii, ceea ce inseamna renuntarea la personajele din desenele animate sau difuzarea lor in alte intervale orare, insa in nici un caz nu doresc eliminatea totala a acestora", a mai spus Stephen Carter, directorul executiv al Ofcom.
Citește pe Antena3.ro
PUBLICITATE IN ROMANIE
Presedintele Consiliului National al Audiovizualului, Ralu Filip, spune ca pana la ora actuala nu a primit nici o reclamatie de genul celor facute de britanici. El mai sustine ca, la noi, publicitatea de pe sticla este reglementata de Decizia nr. 123 de la 30 iunie 2003. Astfel, prin articolul 3 se interzice "orice forma de publicitate care sugereaza publicului sa renunte la fructe si alimente naturale de baza". Un alt articol, 16, prevede ca reclamele la produsele alimentare sa nu incurajeze consumul excesiv de alimente, iar informatiile privind continutul si/sau efectul produsului la care se face reclama trebuie sa se bazeze "pe fapte stiintifice solide". (Cristina Ologeanu)