Filmul „The King’s Speech” a fost preferatul actorilor, obţinând premiul pentru cea mai bună distribuţie în cadrul Galei Sindicatului actorilor americani (Screen Actors Guild/ SAG) din 2011. Premiul este echivalentul Oscarului pentru cel mai bun film. Pelicula, ce prezintă povestea lui George al VI-lea care îşi învinge bâlbâiala şi îşi asumă pe deplin rolul de rege al Marii Britanii, a mai primit o distincţie şi la „Cel mai bun actor în rol principal” (Colin Firth). În acelaşi timp, Natalie Portman a primit premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal („Black Swan”), iar premiile pentru cel mai bun rol secundar au revenit „perechii” Christian Bale şi Melissa Leo („The Fitghter”).
La capitolul televiziune, producţia HBO „Boardwalk Empire” a primit premiile pentru cea mai bună distribuţie într-un serial-dramă şi cel mai bun actor în rol principal (Steve Buscemi), în timp ce „Modern Family” a câştigat premiul pentru cea mai bună distribuţie într-un serial-comedie, iar Betty White (89 de ani) a fost recompensată pentru rol principal feminin într-un serial-comedie („Hot in Cleveland”). Julianna Margulies a fost premiată la categoria „cel mai bun rol principal feminin într-un serial-dramă” („The Good Wife”), iar Alec Baldwin a câştigat, pentru a cincea oară, premiul pentru cel mai bun actor într-un serial-comedie („30 Rock”).