Jurnalul National: De ce umor?

Geo Saizescu: Pentru ca starea asta m-a-ntampinat inca din copilarie. Doar ca nu era vorba despre orice fel de umor, ci de unul amestecat cu tristetea unui sat oltenesc rupt de lume, de tren, de Dunare, de Turnu-Severin... Ei, si in peisajul asta erau cativa tineri mai rasariti cu spiritul, printre care si fratele meu, Colin. Asta era considerat un monument de umor. Chestia asta cred c-a exercitat asupra mea o anume fascinatie si probabil ca am fost tentat sa fiu ca el, fara sa-mi fac de copil o profesiune de credinta din a face umor. Se nastea totusi ideea de a crea buna dispozitie, de a inveseli.

Si ati nimerit la Conservator.

Nimerit, bine spus. Venisem la Bucuresti chitit sa dau la Arte. Doar ca portarul m-a trimis la plimbare, ca n-aveam pile. Am fost apoi exclus de la Filozofie, pe motive politice. In sfarsit, ajung si la Arte, doar ca n-am putut sa fac Teatru sau Cinematografie, ca reprezentau, vezi Doamne, "ideologie". Iata-ma deci admis la Conservator.

A venit totusi si vremea pentru regie...

A venit. Mergeam in vizita la matusa mea si am vazut un afis in tramvai care anunta ca se face concurs de selectie pentru Institutul de Arta Cinematografica: regie, imagine si actorie. Am coborat, ca eram in zona, si am intrat la concurs, desi n-aveam nici un repertoriu. Noroc cu Conservatorul, pentru ca am cantat. De fapt, am spus versurile unui cantec foarte apreciat. Li s-a parut ca sunt sensibil...

Drumul cel bun

Cand v-ati dat propriul start?

Era prin anul doi la regie cand am regizat o mica piesa, dupa "Aventurile bravului soldat Sweijk", de cehul Hasek. Eu scenariu, eu regie si am si jucat in piesa. Mi-am dat seama ca e culoarul meu si am decis ca in culoarul asta, dorit de multi, eu merg inainte.

"Doi vecini", dupa Tudor Arghezi, v-a consacrat.

Am beneficiat de suportul neprecupetit al lui Arghezi. Niciodata, dar niciodata in anii in care il vizitam frecvent, nu mi s-a adresat altfel decat cu "Domnule Saizescu". Si n-aveam decat 20 de ani. Ce boier m-am simtit... Dupa ce-am facut filmul, a spus in public ca l-am facut sa iubeasca filmul. Sa fi zis ca "asta era simpatic cand facea glume, dar nu cu filmele", mi s-ar cam fi scufundat corabiile!

Pacala de ieri si de azi

De ce "Pacala"?

Pentru ca e reprezentantul tipic al unui specific de umor romanesc, care are "carnea" lui, desi in tematicile lui se regasesc lectii ale umorului balcanic si international. N-am vrut sa fac o ilustratie a tipului de umor de atunci si de acum, de snoave pacalesti, plecand de la o chintesenta a umorului popular. Ci am zis ca daca unii au facut filme istorice cu mari domnitori, atunci Pacala e domnitorul umorului! De-asta am conceput prima parte a lui "Pacala" ca pe o balada eroi-comico-satirica, in care toate gesturile absurdului aveau semnificatie. El scoate usa din tatani, dar usa aia devine apoi pat, arma de aparare, masa, capata semnificatii multiple. Iar Pacala nou, care se intoarce, fiul lui Pacala batranul, primeste usa mostenire.

Ce se ascunde in spatele lui Pacala care se intoarce?

Pacala se intoarce dintr-o suferinta vie. "Pacala se intoarce" e razbunarea mea. De 15 ani n-am facut film. Am jucat in film, am facut teatru, am infiintat societati culturale, dar asta-i razbunarea mea. Si nu ma intorc neaparat la eroul meu, ci mai degraba la umorul romanesc. Nu vreau sa atac aici televiziunile, dar ce se petrece azi cu umorul national promovat peste tot in ideea rating-ului e grav.

Pacala - fiul e si nu e erou modern...

Unii ma sfatuiau sa fac un Pacala modern, un gen de Pacala care lupta, sa zicem, impotriva bisnitarilor. Eu insa am pastrat formula de "candva, undeva, dar pe-aici", in care doar dialogurile au percutie voita de "acum". Vedeti, Pacala azi s-a demonetizat. Toata lumea zice "Ala parca-i Pacala", se fac glumite facile, pe banda. Asta nu e Pacala. Esenta e alta, esenta e ca pacalitii si cei care pacalesc raman. Pentru ca ne gasim in postura de a fi tradati in propriile vise, ganduri, aspiratii si, desi amaraciunea are si ea un rol in propozitiune, trebuie s-o intampinam cu umorul care poarta in sine sanatate morala si spirituala. Umorul e dovada de superioritate. Chicoteala insa nu e umor. Eu sunt pentru umorul de substanta.