x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Sa plangem

Sa plangem

18 Noi 2004   •   00:00

Din fericire pentru dumneavoastra, seful meu m-a rugat frumos ca pentru astazi sa fac citez cel mai minuscul editorial din viata mea am incheiat citatul. Eu ii multumesc foarte mult sefului meu, mai ales ca (atentie, vine o metafora!) nu m-am dat prea mult pe unde ultrascurte (a fost o metafora care-a vrut sa sugereze ca, de fapt, nu m-am uitat foarte mult la teveu!).

LUIZA LUPU - C(RAMPE)

Deci fiti atenti: am vazut pe National teve doi tipi cu mustata care mergeau intr-un lan de mac si cantau despre garoafe, exhiband (Doamne, iarta-ma) spre camera o suferinta care se vedea clar ca venea din interior. O tipa era trantita intr-un lan de maci (cred ca, de fapt, era o aluzie subtila la consumul de opium) si un tip fara par pe piept era trist. De asemenea, mai erau tristi urmatorii: cei doi oameni cu mustata care cantau.

In (atentie, metafora!) revarsarea tristetii (i-ha!), oamenii s-au folosit de niste versuri pe care le-as cataloga drept subtile si misto in acelasi timp. Adica una c-o acuza pe vaca aia ca e o mincinoasa ("N-ai avut sinceritate/ N-ai avut macar atat") - si tind sa cred c-asa e - si a doua ca fata, prin ce-a facut ea, a provocat adevarate catastrofe naturale, despre care sunt sigura c-o sa aflu mai multe la Discovery peste o luna ("Se vor rupe crinii toti/ De greseala ce-ai facut-o").

×
Subiecte în articol: arte