Iti creeaza o stare de refresizare, simti ca respiri un aer proaspat, te binedispune. Sunt culori vii, subiecte simpatice si materiale (in unele cazuri) neconventionale. Tablourile si sculpturile au fost realizate de artisti... altfel. Oaspeti ai Salonului International de Arta Naiva si Outsider art, care s-a deschis vineri, la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti'.
Expozitia face parte dintr-un proiect de anvergura internationala, aflat la a II-a editie in Romania, care "prezinta lumea artei brute sau singulare sau naive sau populare sau neuve invention sau doar mai altfel' prezinta expozitia artisul Laurentiu Dimisca. "Lume vasta si interesanta, in arta bruta gasim tot ce nu vor sa accepte curentele acceptate ale artei, gasim artisti fara studii riguroase de arta, gasim arta populara cu trasaturi naive, dar si creatia celor pentru care arta e terapie, a creatorilor din impuls, a celor capabili de revelatii sau doar usor de incadrat in actiuni programatice.'
Expozitia va fi deschisa timp de 1 luna, pana la 2 septembrie 2012, in sala de expozitii "Gheorghe Focsa' si va putea fi vizitata de miercuri pana duminica, intre orele 11:00 – 19:00.