Conflictul de la Teatrul de Stat "Csiky Gergely" din Timisoara continua. Parti implicate: conducerea teatrului, in speta directorul Demeter Andras pe de-o parte, si patru angajati ai teatrului, printre care regizorul Victor Ioan Frunza si scenografa Adriana Grand.
CLAUDIA DABOVEANU
"Teatrul nostru este singurul din Romania care de sapte ani a oferit contract de munca si posibilitati (deloc putine, dimpotriva insemnate - tinand cont de grandioasele montari care-l caracterizeaza) domnului regizor Victor Ioan Frunza. Acesta insa a denuntat activitatea directorilor (ultimul scandal fiind la Theatrum Mundi, Bucuresti) si orchestreaza de sapte luni si in Timisoara o campanie bazata pe afirmatii nefondate, adevaruri speculate, totul presarat cu acuze cu iz politic, ba chiar nationalist", declara directorul si actorul Demeter Andras. Directorul Demeter spune ca din cele cinci piese puse in scena de Grand si Frunza la teatrul pe care-l conduce, doar "Lectia" s-a incadrat in termenii financiari si temporali. De la timp si bani pana la acuze referitoare la nationalism, manageriat defectuos, neseriozitate si reminiscente comuniste n-a fost decat un pas. Aceste afirmatii sunt sustinute de zeci de pagini de argumente si contraargumente, acuze si contraacuze. "In anii in care am colaborat cu Victor Frunza si Adriana Grand, declara directorul Demeter, ploaia de referate si avalansele de sesizari au fost intotdeauna un semn clar de impas creational. Ori de cate ori au dorit sa amane o premiera, au scris zeci de pagini - practica experimentata si dusa de ei la perfectionare in toate teatrele in care au lucrat". Conflictul iscat intre doi artisti recunoscuti (Victor Ioan Frunza si Adriana Grand) si un manager de teatru sub conducerea caruia au fost scoase la rampa zeci de piese are, desigur, cauze de naturi diferite. Productiile semnate Frunza/Grand incumba o viziune occidentala, o perspectiva multilaterala, dar si minutioasa a actului artistic, timp si bani pe masura.
POZITIE
Regizorul Victor Ioan Frunza nu este interesat de mediatizarea acestor probleme. Mai bine zis, nu mai e interesat. "Sunt sapte procese pe care le-am castigat si problemele tot nu s-au rezolvat. Consiliul local s-a implicat in acest conflict si saptamana viitoare se pare ca va fi luata o decizie. Sunt prea obosit ca sa mai vorbesc despre aceasta stare de fapt dintr-un teatru condus dupa un sistem medieval."Citește pe Antena3.ro