Ati vazut concertul sopranei Sarah Brightman, de pe 6 septembrie, din Piata Constitutiei? Daca da, tocmai ati asistat la o parada de profesionalism.
Criticii muzicali pot spune orice: ca studiile de la Conservator n-au nimic de-a face cu muzica rock, pop, cu inflexiunile orientale (carora unii le-ar zice de-a dreptul manele etc.). Sarah Brightman a declarat ca important pentru ea e sa fie pe scena, indiferent ce si cator oameni canta. De la arii clasice, precum "Cneazul Igor" si "Nessun dorma", trecand prin piese din repertoriul trupelor Queen si Kansas, ajungand la melodii din Orient, Sarah a incantat publicul. A fost, pur si simplu, regina celor "1001 de nopti" din "Harem". Pentru ca acesta e numele turneului pe care l-a inceput la Bucuresti, in cadrul Festivalului Artelor. La 44 de ani, Brightman nu mai e papusica inamorata de Andrea Bocelli. Are tot ceea ce-si poate dori o femeie seducatoare: nuri de cadana si voce dumnezeiasca. (Claudia Daboveanu)
Citește pe Antena3.ro