Terminalul - ultima solutie: inchisi in aeroporturi

Intr-un aeroport, terminalul e ultimul punct in care esti in contact cu pamantul. De acolo te imbarci in avionul care te duce la destinatie.

Aeroporturile mari au mai multe terminale si sunt ca niste mici orase de lux: au magazine, locuri de relaxare si masaj, cafenele, restaurante. Poti sa traiesti linistit intr-un aeroport. De la premisa aceasta a plecat si Steven Spielberg cu cel mai recent film al sau, "Terminalul", cu Tom Hanks si Catherine Zeta Jones in rolurile principale.

La "Terminalul" m-am gandit zilele trecute in timp ce ma uitam la editiile speciale ale Observatorului. Sandra, pe care o stiu sensibila si delicata, era incruntata, monitoriza trei ecrane in paralel si relata cu o voce calma, dar dura despre mortii si ranitii din orasul Beslan. Nu vreau sa ma gandesc ce era in sufletul ei si nici n-am curaj sa o intreb. Intr-una dintre imagini, un pusti era carat in brate de un voluntar, iar un fotoreporter voia sa-i surprinda spaima. Intr-o fractiune de secunda s-a razgandit si, in locul fotografiei, l-a mangaiat pe mana. O usoara atingere de incurajare si pustiul a fost condus in fuga la o ambulanta.

M-a emotionat detaliul acesta cand omenia a luat locul meseriei intr-un amalgam de imagini dureroase si m-am gandit: Unde as putea sa traiesc si sa nu gasesc o bomba in tren, la scoala sau in birou? Care sa fie locul in care limba natala sa nu mai conteze, dar sa predomine siguranta? Si m-am gandit la aeroporturi, la securitatea lor de dupa 11 septembrie si la micul confort pe care ti-l ofera. De aici si pana la filmul lui Spielberg n-a mai fost decat un pas. Tom Hanks e in filmul acesta un emigrant care traieste in salile de asteptare dintr-un aeroport. Nu mai are pasaport valabil, asa ca nu poate intra in America pentru ca in tara lui a avut loc o lovitura de stat.

"Astazi, oamenii au nevoie sa rada si sa planga, dar sa le fie pofta de viata. Asta am vrut sa spun in film", marturiseste Spielberg intr-un interviu. Si eu mi-am amintit vorbele lui in timp ce ma uitam la alt buletin de stiri, o zi mai tarziu. Trei fotbalisti erau prima stire din jurnal cu mult inaintea vestilor despre familiile copiilor morti. Nici acum nu stiu daca sa ma bucur ca redactorii respectivi aveau pofta de viata sau sa constat ca moartea nu mai e o sursa mare de rating in comparatie cu strip-tease-ul.

E in "Terminal" o secventa in care paznicul aeroportului il intreaba pe Hanks: "Te temi sa te intorci in tara ta?" si el raspunde cu engleza aproximativa invatata de la televizoarele din salile de asteptare: "Nu frica". "Dar iti e frica de ceva?", continua paznicul. "Fantome", spune Hanks. Ma gandesc ca mai devreme sau mai tarziu ne va fi frica de fantomele celor care au pierit in atentate in fiecare colt din lumea asta, ne vom teme sa ne mai intoarcem acasa, oriunde ar fi ea, si vom dori sa ramanem in teritoriul acela securizat, aeroportul.

"Terminalul", filmul care intra pe marile ecrane din toata tara in acest week-end, nu are o poveste trista. Din contra, e o comedie simpatica, plina de momente pline cu talc si de dragalasenii pe care doamnele si domnisoarele le vor gusta din plin. Vizionandu-l, pentru doua ore si sase minute, uiti ce e afara, dincolo de cinematograf. Dar cand faci "checkout"-ul, parasesti cinematograful si intri in lumea ta de zi cu zi, te lovesti din nou de imagini care socheaza. O femeie din Beslan asaza un ursulet alb de plus pe un mormant plin cu flori; i-a adus ceva copilului ei ca sa-i faca somnul mai lin. "Nu vreau sa ma mai duc niciodata la scoala. Vreau sa stau acasa cu mami", zice o fetita de 7 ani care a fost langa teroristi.

Te uiti si-ti spui ca nu o sa fie niciodata suficiente aeroporturi in lume ca sa putem trai cu totii pe un teritoriu securizat. Si iti doresti mai mult ca niciodata ca viata ta sa semene cu povestile de pe ecrane… filme cu final fericit.