x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Tomescu, în concert de Ziua Radioului

Tomescu, în concert de Ziua Radioului

de Oana-Maria Baltoc    |    28 Oct 2010   •   00:00

Violonistul Alexandru Tomescu va susţine mâine seară, de la ora 19:00, la Sala Radio, un recital inspirat din lumea filmului lui Radu Mihăileanu, "Le concert", cu ocazia Zilei Radioului.

Tomescu va interpreta la vioara Stradivarius celebrul Concert pentru vioară şi orchestră de Ceaikovski, inclus pe coloana sonoră a filmului premiat cu César anul acesta, pentru Cel mai bun sunet şi Cea mai buna muzică.

Din program fac parte şi lucrări simfo­nice precum "Trei dansuri ro­mâneşti" de Theodor Rogalski sau "Dansul Salomeei" din opera "Salomeea" de Richard Strauss. În încheierea serii, publicul va asculta "Don Quijote", op 35 de Strauss, avându-i ca solişti pe Răzvan Suma (la violoncel) şi Carol Mai-Antal (la violă), sub bagheta dirijorului Jin Wang.

Alexandru Tomescu, "o personalitate matură, complexă, tot mai curioasă în descoperirea profunzimilor concertelor pe care le abordează", după cum îl apreciază criticii, a câştigat în septembrie 2007 dreptul de a cânta la vioara Stradivarius Elder-Voicu 1702 pentru o perioadă de cinci ani.

×
Subiecte în articol: arte