"Trei dinţi din faţă", sub lupa cenzurii

Noua ediţie "Trei dinţi din faţă" de Marin Sorescu include fragmente preţioase recuperate de nepoata scriitorului Sorina Sorescu din dactilograma unchiului său.

Sorina Sorescu, nepoata lui Marin Sorescu, fiica fratelui mai mic, Ion Sorescu, n-a stat departe de literatură. S-a oprit mai degrabă asupra teoriei şi istoriei literare. A îmbrăţişat totodată şi o carieră universitară. Este lector universitar la catedra de Literatură română, universală şi comparată a Facultăţii de Litere din Craiova. Îşi aminteşte cu nostalgie dialogurile formative pe care le purta cu Marin Sorescu la vârsta primelor încercări literare. Implicată acum în proiecte de reeditare postumă a operei lui Marin Sorescu, pe măsură ce îi reîntregeşte cărţile ciuntite de cenzură şi aduce la lumina tiparului pagini inedite pe care unchiul său, plecat prea devreme din această lume, nu le-a publicat, Sorina Sorescu îl redescoperă pe scriitor cu ochii cercetătorului literar. "Un univers axiologic în continuă redefinire. Percepţia subiectivă nu a dispărut, desigur. De la început, Marin Sorescu a însemnat pentru mine un model de imediată proximitate (familială). Şi va rămâne întotdeauna aşa. Dar este şi un autor «de studiat» (culmea obiectivării care se poate atinge în relaţia cu un scriitor canonic), pe care îl descopăr mereu altfel, cu fiecare etapă a evoluţiei mele. Aş fi avut multe de discutat cu el, mai ales la maturitate, când n-a mai fost printre noi", spune Sorina Sorescu.

PRIORITĂŢI ÎN REEDITARE
Marin Sorescu n-a scăpat de rigorile cenzurii. În arhiva personală a scriitorului s-au păstrat câteva dactilograme pe care s-au operat, la edituri, tăieturile ideologice. Cel mai grav mutilat de cenzură a fost romanul "Trei dinţi din faţă". Nu e de mirare că un alt roman, "Japiţa", scris de Sorescu la sfârşitul anilor '70 şi începutul anilor '80, în care scriitorul relua personajul central Tudor Frăţilă, a rămas roman de sertar, publicat abia după moartea autorului. "Evocând tragismul nevoii de libertate a expresiei în condiţiile represiunii totalitare, romanul «Trei dinţi din faţă» a avut, la publicare, un destin tragic, care amplifică investiţia biografică a autorului în text. Scriitorul îşi asumase până la identificare profilul intelectual al personajelor. În succesiunea variantelor provocate de intruziunile cenzurii, se poate reconstitui un complicat proces de rescriere, dar şi de renunţare. Autorul are momente când aproape că se desparte de acest text, care, redus la o simplă intrigă sentimentală, nu îl mai reprezenta", spune nepoata scriitorului, Sorina Sorescu.

Poveştile personajelor regăsite în romanul lui Marin Sorescu s-au completat în timp, pe măsură ce au fost recuperate numeroase pagini considerate de cenzură neimportante sau deranjante spre a putea fi lăsate în volum. "Personaj evident autoportretistic, Tudor sintetizează şi poveşti ale altor intelectuali din generaţia '60. Studiile critice de după Revoluţia din 1989 au impus prejudecata că generaţia '60 a fost o generaţie favorizată şi oarecum laşă, care nu şi-a asumat nici un risc pentru a-şi exprima ideile artistice. Este o percepţie falsă. Episodul detenţiei lui Tudor Fraţilă, al judecăţii, al condamnării, trimite la drame reale, nu din biografia lui Marin Sorescu, ce-i drept, dar a altor intelectuali congeneri cu autorul romanului. Un posibil prototip al personajului este, în acest sens, regretatul profesor Aurelian Popescu de la Universitatea din Craiova, coleg de facultate cu Marin Sorescu la Iaşi care a fost arestat, la sfârşitul anilor '50, pentru «vina» de a-l fi celebrat pe Ştefan cel Mare. Sau alţi tineri cercetători, precum academicianul Alexandru Zub, conducătorul cercului de istorie al studenţilor ieşeni, care a fost condamnat la zece ani de închisoare politică din care a executat şase, pentru că în 1957 a organizat o manifestare, considerată ilegală de autorităţi, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la înscăunarea lui Ştefan cel Mare. Sunt în roman reţele de simetrii, de corespondenţe, care trimit la acest sistem de valori împărtăşit de întreaga generaţie '60. Romanul fixează totodată şi un canon literar de referinţe prin trimiteri frecvente la operele marilor scriitori interbelici, interzişi în perioada proletcultistă. Val Tomiţă are de asemenea un model real. Un sculptor: Val Chende, prieten în perioada de tatonări artistice cu Sorescu şi căruia scriitorul îi atribuie tema primei sale perioade de creaţie: «Speranţa». Posibil să fi fost tema amândurora. Din păcate, Val a lăsat posterităţii doar simbolul propriei morţi, prea timpurii, un «Memorial Val Chende» în Toronto", spune Sorina Sorescu.


Cenzorii au intervenit de nenumărate ori asupra romanului "Trei dinţi din faţă"





DIFICULTĂŢILE RESTITUIRII
Recuperarea fragmentelor cenzurate din opera lui Marin Sorescu nu e deloc simplă. "Date fiind numeroasele variante apărute în cursul publicării primei ediţii (cenzurate), nu vom reuşi niciodată să realizăm o ediţie definitivă a romanului, ci doar aproximări ale formei integrale pe care şi-o dorise iniţial autorul. Anul trecut a apărut la Editura Art o primă încercare de restituire a celor mai ample pasaje cenzurate din romanul «Trei dinţi din faţă», unele, aproape de dimensiunea unui capitol. Am reluat acum proiectul, mergând la detaliu şi recuperând mai multe fragmente din manuscrisul iniţial, cu note de subsol care reconstituie şi câteva versiuni apărute în cursul editării. Cenzura a intervenit atât de mult, provocând reacţii atât de complexe din partea autorului, încât nu se mai poate stabili o variantă finală", spune nepoata scriitorului. "Romanul «Trei dinţi din faţă» a fost scris într-o primă variantă în 1972-1973, la Berlin, unde scriitorul primise o bursă de studiu. În 1973, un manuscris ajungea deja la Editura Eminescu. Au început apoi tratativele pentru publicare, care au durat patru ani, cu nenumărate întoarceri asupra textului. Diferenţa de grafie şi cerneluri, tipurile de tăietură pe text, când cu discrete croşete pe margine, când cu linie oblică nervoasă, acoperind mai multe paragrafe sau chiar pagini, toate acestea atestă numeroase reveniri asupra dactilogramei de lucru. Am început prin a recupera fragmentele mari, a căror cenzurare făcuse ininteligibil deznodământul, în primul rând cele referitoare la procesul şi arestarea lui Tudor sau la reconstituirea morţii lui Val. Chiar dacă mai puţin drastic, cenzurate au fost şi ediţiile de teatru. Pentru teatru, cenzura era, de fapt, dublă, şi la publicare, şi la punerea în scenă. Un spectacol cu «Există nervi» a fost interzis în 1982. Din monodrama «Paracliserul» au fost scoase la editare câteva pagini. Încă nu le-am dat la tipar, dar au fost recuperate prin spectacolul de la Teatrul Naţional din Craiova, realizat de Valeriu Dogaru. În ceea ce priveşte teatrul istoric, fiecare ediţie e diferită. La punerea în scenă apăreau alte tăieturi. Sorescu încerca să reîntregească textul. Actorii, la rândul lor, după cum povestea Marin Sorescu în jurnal, puneau la loc replicile scoase la vizionări. Se mai păstrează scriptul pentru actori pentru spectacolul «A treia ţeapă» jucat la Craiova la sfârşitul anilor '70. Vom recupera de acolo fragmentele scoase de cenzură", adaugă Sorina Sorescu.

Nepoata scriitorului spune că problema operelor cenzurate a fost tratată superficial de criticii şi istoricii literari, mai mult ca temă de lamentaţie decât ca interes real al cercetătorilor de analiză pe text şi document. "În 1991, Sorescu şi-a tipărit un volum de texte poetice cenzurate «Poezii alese de cenzură». Din păcate, în anii tulburi de după Revoluţie, criticii nu i-au acordat atenţia cuvenită. Mai rău, unii au insinuat că ar fi fost scrise... după Revoluţie, preferând să cultive prejudecata că Sorescu nu s-ar fi confruntat niciodată cu cenzura în anii '60-'80. Aşa se explică, poate, de ce nici un alt scriitor reprezentativ al literaturii române postbelice nu a mai încercat între timp să-şi publice textele vămuite de ideologia totalitară. Este o pierdere enormă nu numai pentru înţelegerea specifică a fenomenului confruntării scriitorului cu limitele a ce se putea spune în epocă, dar şi, într-un plan mai general, pentru patrimoniul literar românesc. Să sperăm că în anii următori vom avea maturitatea să reluăm în termeni adecvaţi discuţia despre autonomia esteticului şi rezistenţa prin cultură, în aşa fel încât să deblocăm, să detabuizăm restituirile filologice ale literaturii deceniilor totalitare", încheie Sorina Sorescu.