Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Curator: Székely Sebestyén
Titlul expoziției noastre este rezultatul unui dublu împrumut întrucât titlul seriei de obiecte de Adriana Popescu la care facem referire trimite, la rândul lui, la celebrul concept al lui André Malraux. Ca și Malraux, Popescu a căutat să creeze un muzeu universal, dar, în timp ce primul a folosit reproduceri pentru a proiecta ideea unui muzeu de artă atotcuprinzător, Popescu a folosit arta pentru a spune istoria necunoscută a Pământului într-o instituție utopică. Un fel de muzeu de istorie naturală compus din obiecte de sticlă bizare, în care omenirea nu doar observă, ci devine parte din el.
Lucrările Adrianei Popescu au început să figureze din nou în expoziții de grup abia în ultimul an, după o pauză de aproape două decenii, cauzată de moartea prematură a artistei în 2007, la vârsta de 53 de ani.
Adriana Popescu (1954, Craiova – 2007, Cluj) a absolvit în 1979 secția de ceramică-sticlă a Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu”, în clasa Anei Lupaș. Începând cu anii '80, a participat la evenimentele Atelier 35 din țară și la unele dintre cele mai prestigioase prezentări ale artei sticlei în Germania, Danemarca, Austria, Franța și Japonia; a câștigat premii importante, a fost inclusă în publicații care prezintă arta sticlei pe plan global sau european și lucrările ei se află în expoziții permanente de muzeu.
Realizarea expoziției noastre a întâmpinat mai multe provocări. Faptul că opera este prea puțin cercetată ne îndeamnă să ne imaginăm, la rândul nostru, un muzeu al obiectelor Adrianei Popescu, în care acestea, alături de schițe și fragmente de text, să se angajeze în căutarea cheii pentru a dezlega misterul în care artista a învăluit în mod conștient lucrările. Demersul nostru este îngreunat de faptul că, chiar dacă, de-a lungul vieții, lucrările artistei au fost prezentate în excelente contexte specifice ale artei sticlei, acestea au abordat doar parțial substanța conceptuală a lucrărilor. Acest lucru ar fi fost probabil imposibil oricum, dat fiind faptul că Adriana Popescu nu a organizat nicio prezentare personală amplă care să permită cartografierea și interpretarea operei sale.
În ciuda acestui fapt, biografia sa impresionantă ne dezvăluie o figură proeminentă a artei românești, probabil mai cunoscută în cercurile profesionale internaționale decât publicului de acasă.
Obiecte dintr-un muzeu imaginar este prima expoziție personală a artistei în România, fără a avea ambiția unei retrospective. Intenția curatorială este mai degrabă de a efectua o arheologie a procesului de creație, prin alăturarea unor lucrări cu schițe, a unor liste de soluții tehnice de expresie artistică și a unor fragmente de text (uneori doar o înșiruire de termeni cheie), care să permită conturarea orizontului ideatic al operei.
Prezentăm trei grupuri de obiecte, fiecare în parte oferind o perspectivă asupra câte unei direcții importante din arta Adrianei Popescu.
Vis fragil (1994), o instalație de obiecte din porțelan și sticlă, evocă lumea specifică a copilăriei și a jocului și pledează pentru „dreptul de a visa”. Sacralitatea vieții și a nașterii este o valoare fundamentală care traversează arta lui Popescu.
Un ansamblu din Muzeul Imaginar va fi prezentat împreună cu lucrări mai mici (General, Monstranțe, obiecte de sticlă cu nume neidentificate). Acestea ilustrează creativitatea extrem de experimentală a artistei, modul în care a folosit tehnicile de sticlărie pentru a crea un limbaj suprarealist unic. În timp ce Muzeul Imaginar încearcă să îmbutelieze memoria nașterii și metamorfozei vieții pe planetă, nostalgia din Monstranțe vizează straturi mai intime, familiale.
În ultimul deceniu al vieții sale, artista a creat instalații de mari dimensiuni. Inspirate din lumea marină, elemente din lucrarea sa O altă lume sunt, de asemenea, expuse în Muzeul Imaginar.
Piesa centrală a expoziției, care reprezintă culminarea prea timpurie a operei sale, este Altoi, o instalație modulară realizată în mai multe variante. În jurul anului 2000, atenția artistei s-a îndreptat tot mai mult către studiul tehnicilor de altoire. În acest sens, ea a găsit metafora perfectă pentru modul în care întâlnirea diferitelor materiale și procese în artă poate duce la nașterea unui nou nivel, superior, de existență. În schițele de la Altoi citim: „Alegoria creșterii ramificate a cunoașterii omenești. Misterul creației”.
Altoi și expoziția în sine atrag atenția asupra faptului că lucrările Adrianei Popescu nu trebuie privite doar ca artefacte virtuoase de sticlă, ci ca elemente ale unui univers autentic din domeniul „marii arte”, îndrăzneț inovatoare, pline de conținuturi care se deschid spre viitor, dar care se opun lecturilor evidente.
Obiecte dintr-un muzeu imaginar este expresia a două direcții de cercetare ale Galeriei Quadro, respectiv cea referitoare la Atelier 35 și arta feminină/feministă din România. Succesul internațional al artei Adrianei Popescu în anii 1980 – 1990 premerge acea atenție care a devenit centrală abia în ultimii ani în marile manifestări artistice, atât în ceea ce privește genurile marginale, ca sticla, cât și în privința artei create de femei.
Expoziția este realizată în colaborare cu familia artistei, cu Galeria Plan B din Berlin și cu colecționari privați.
Vă așteptăm cu drag!
