Muzeul Naţional Cotroceni (re)aduce în atenţia iubitorilor de arte frumoase o fărâmă din ceea ce a lăsat pictoriţa şi graficiana Tia Peltz, prin prezentarea a 134 de lucrări în expoziţia intitulată “Tia Peltz – linie şi culoare”, care va fi deschisă publicului între 18 aprilie şi 2 iunie. Vernisajul va avea loc mâine, 17 aprilie (18:00).
Organizatorii spun că ceea ce este expus evidenţiază, în remarcabilele desene în tuş şi cărbune, peniţă, cariocă, creion, acuarele, guaşe, ulei/pânză, ulei/carton, broderie/pânză, tehnică mixtă, întreaga tematică a operei artistei, şi anume tipuri umane, copilăria, cotidianul cu ipostazele sale, clovnii, natura, care sunt redate fie prin contururi ferme, fie prin linii abia desluşite.
Expoziţia este prilejuită de împlinirea a 90 de ani de la naşterea Tiei Peltz (1923-1999). Artista a participat constant, din 1953, la Anualele de Grafică. Nu a lipsit de la Expoziţia Internaţională de Grafică de la Berlin (1965), de la Expoziţia de Artă Românească de la Köln (1968). Ea a organizat numeroase expoziţii în ţară. Tia Peltz a fost membră a Academiei de Arte Frumoase de la Roma.