x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Zece chestii nu-mi plac la tine

Zece chestii nu-mi plac la tine

18 Sep 2004   •   00:00

Astazi mi-am luat inima in dinti si sunt gata sa-ti spun 10 chestii care nu-mi plac la tine. Nu te supara prea tare, citeste cu calm, rand cu rand, punct cu punct, repros dupa repros.

Jurnal de cinefil - CRISTINA BAZAVAN

1 Muncesti prea mult si nu mai ai timp de mine. Imi explicit cand reusesti sa iti faci timp, ca orele te devoreaza, ca ziua trece prea repede si ca nu reusesti sa duci la bun sfarsit tot ce ti-ai propus. Asa ca eu, care sunt printre ultimele puncte pe lista ta de prioritati, ajung o "situatie" care va fi rezolvata in urmatoarea zi. Care zi e la fel de incarcata de treburi mai importante decat mine si "ma muti" in alta zi "urmatoare".

2 Cand ajungi acasa, oboseala iti iese prin toti porii, nu mai zambesti si nu te intereseaza decat sa stai in fata televizorului, zappand regulat de pe un canal pe altul, fara ca memoria ta sa inregistreze ceea ce apare pe micul ecran.

3 Daca te invita cineva sa iesi la un restaurant, la o petrecere sau, pur si simplu, la o cafea, incerci sa amani totul pana la sfarsitul saptamanii. De luni pana vineri muncesti si nu poti sa mai faci nimic altceva.

4 La sfarsit de saptamana iti doresti cel mai mult sa dormi. Asa ca iti inchizi telefonul si nu mai vrei sa auzi nimic. Te trezesti cand e aproape pranzul si, daca mai gasesti ceva in piata la ora aia, aduci legume si fructe acasa. Apoi incerci sa recuperezi ce ai pierdut in timpul saptamanii: relatiile cu prietenii. Dai telefoane, aranjezi intrevederi, rezervi bilete la cinematograf.

5 Nu mai ai timp sa citesti o carte. Din cand in cand, cumperi carti ca sa-ti completezi biblioteca, dar ele sufera in rafturi nebagate in seama de tine. Tot asa cum sufar si eu.

6 Mananci toate prostiile din lume. Te saluti familiar cu vanzatorii fast-food-urilor apropiate de casa si de locul tau de munca pentru ca treci in fiecare zi pe la ei. Acolo iti cheltuiesti jumatate de leafa. Uiti ca acasa ai gasi mancare mai buna si mai sanatoasa.

7 Iti "consumi" stresul in tutun sau forme usoare de alcool si nu reusesti niciodata sa iti respecti promisiunea aceea despre "a face sport ca sa ma relaxez".

8 Irascibilitatea incepe tot mai mult sa fie o eticheta pentru tine. Nu-ti dai seama ca starea aceasta e rezultatul lucrurilor pe care ti le reprosez mereu: munca, stres, lipsa de pofta de viata.

9 Nu mai stii de unde ai plecat, ce obiective ai avut la inceputul carierei sau ce-ti doreai sa te faci cand erai copil. Astazi muncesti, platesti facturi, iti cumperi haine ca sa ai "ambalaje" competitive, mananci ca sa poti sa supravietuiesti si o iei de la capat: muncesti, platesti facturi.

10 Cand erai copil, intre Pasti si Craciun era o distanta uriasa. Aveai timp sa faci o multime de lucruri. Astazi ti se pare ca a doua zi dupa Pasti a venit Craciunul si cu el s-a sfarsit anul si iar trebuie sa o iei de la capat. Si nu te mai bucuri. Nu mai stii sa te bucuri si nici mie nu imi mai aduci bucurie. De ce imi permit sa-ti spun toate acestea aici, in vazul tuturor? Sunt locsorul acela din creieras in care ti-ai postat in copilarie toate gandurile si sperantele.

Ti-ai propus atunci sa nu fi asemenea parintilor tai, mai precupati de grijile familiei decat de ei. Ti-ai promis ca o sa te bucuri de micile lucruri care se intampla in jurul tau, sa-ti traiesti altfel viata. Ai uitat asta, cum probabil ca i-ai uitat pe cei mai multi dintre pustii alaturi de care ai facut promisiuni pentru o viata, colegii tai.

Stii ceva? Fa o pauza de doua ore si uita-te la filmul "10 chestii nu-mi plac la tine". O sa fiu acolo, pe ecran, ca sa-ti amintesc cum erai la liceu si ce iti doreai sa faci cand "o sa fii mare". Stiu ca n-o sa mai ai timp de altceva cand se termina filmul, vii dupa o zi grea de munca, asa ca o sa adormi imediat, dar - cu putin noroc - ai sa iti faci o lista cu 10 chestii care nu iti plac la tine.

P.S. Toamna incepe noul an biologic: te-ai intors din vacanta, esti pregatit sa infrunti un nou an de munca si iti asezi lucrurile din viata. Care sunt cele 10 chestii care nu iti plac la tine?
×
Subiecte în articol: arte