Zodia înţelepciunii sau vremea dacilor liberi

Miercuri, 10 noiembrie, a apărut volumul "Creanga de aur"; "Ostrovul lupilor", de Mihail Sadoveanu.

Despre Mihail Sadoveanu s-a spus că este un scriitor incomparabil. Cu toate acestea, G. Călinescu aprecia că Sadoveanu are realismul unui Balzac şi melancolia unui romantic. Este cert că Mihail Sadoveanu rămâne unul dintre cei mai reprezentativi prozatori ai literaturii române.

S-a născut la Paşcani, în anul 1880, iar numele său de botez a fost Mihail Ursachi. Tatăl său, Alexandru Sadoveanu, era avocat şi, urmând tradiţia paternă, în 1900 tânărul Mihail s-a înscris la Facultatea de Drept din Bucureşti. Atras irezistibil de freamătul boemei literare ce învăluia Capitala, nu a frecventat cursurile. În schimb, s-a căsătorit pe când avea 21 de ani cu Ecaterina Bâlu şi a avut 11 copii. Existenţa sa concretă pulsa în firescul unei puternice implicări sociale. Mihail Sadoveanu a fost încorporat la un regiment din Fălticeni, apoi copist la "Casa Şcoalelor", funcţionar al Direcţiei Artelor. Însuşi Spiru Haret l-a numit inspector al cercurilor culturale săteşti şi al bibliotecilor populare. A fost directorul Teatrului Naţional din Iaşi (1910-1919) şi a participat, ca sublocotenent în rezervă, la războiul balcanic. În existenţa sa secretă, se lăsa mistuit de dorurile şi neliniştile unui mare creator. Şi-a transferat viaţa nevăzută în scris, debutând spectaculos, cu patru volume: "Povestiri", "Şoimii", "Dureri înăbuşite" şi "Crâşma lui Moş Petcu". Se întâmpla în 1904, an pe care Nicolae Iorga l-a numit "anul Sadoveanu", explicând: "După acela dintre scriitorii care s-a ridicat în cuprinsul lui, printr-o bogăţie de activitate admirabilă, la situaţia de cel mai citit şi mai iubit dintre nuveliştii de astăzi". Viziunea lui Sadoveanu asupra lumii, romantic-paseistă, a respirat puternic proza secolului al XIX-lea: Zola, Dickens, Maupassant, Turgheniev, Sienkiewicz. Ne-a indicat modelele sale din literatura română (altminteri recognoscibile pe alocuri): povestitorii populari anonimi, Ion Neculce, Ion Creangă, Caragiale, Vlahuţă.

Mihail Sadoveanu a scris şi publicat aproape o sută de volume. Câteva dintre acestea au marcat definitiv pagini de referinţă în istoria literaturii române: "Hanul Ancuţei" (1928), "Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă" (1929), "Baltagul" (1930), "Fraţii Jderi" (1935-1943), "Ostrovul lupilor" (1941).

Sadoveanu a fost contemporan cu absurditatea, tragismul, marasmul războiului. S-a observat şi s-a subliniat de exegeţii operei sale o neaderenţă sufletească a scriitorului la societatea industrială, la capitalism. Probabil ca o formă de apărare în faţa crizei pe care epoca sa o trecea, Sadoveanu a ales întoarcerea la natură şi retragerea în trecutul de legendă.
Cercetătorii literari au apreciat că perioada maturităţii creatoare a lui Sadoveanu ar fi început în 1928, cu "Hanul Ancuţei".

"Creanga de aur" a apărut în 1933, an de glorie al literaturii române. Povestea romanului se petrece într-o Dacie imemorială. Ne este înfăţişat un spectacol istoric fastuos. Sadoveanu îşi exprimase nedumerirea revoltată asupra următorului fapt: românii credeau că pot fi consideraţi un mare popor, doar prin demonstrarea originii lor latine. Părerea clară şi relevantă a autorului era următoarea: "Aş înclina mai mult să mă bucur de o origine geto-dacică, întrucât aceşti vechi pământeni, geto-dacii, se bucurau de o reputaţie excelentă în lumea antică, pe când despre romani nu se poate vorbi numai cu laude. În sfârşit, în ceea ce mă priveşte, mă simt onorat de a fi coborâtor din băştinaşii care erau subt oblăduirea vechiului nostru rege Burebista".

Romanul "Creanga de aur" conţine mărturii fundamentale ale spiritului şi viziunii lui Sadoveanu. Nu ne spune cum s-a scris istoria, ci ne-o dăruieşte întreagă, răbdătoare şi preţioasă, prin datinile şi eresurile populaţiilor vechi din Carpaţi. "Sadoveanu desface harta Daciei şi ne-o prezintă într-un limbaj de o desăvârşită frumuseţe. Impresia e că, dincolo de fraze, cineva îşi ascunde bătăile grăbite ale inimii. Limbajul este spălat de orice impuritate: rupt din context, el cântă şi ritmează ca un poem eminescian. Dacia străveche se naşte astfel sub zodia poeziei istoriei." (Zaharia Sângeorzan, "M. Sadoveanu", Editura Minerva, 1976).

"Creanga de aur" ne vorbeşte despre părinţii noştri de demult, cum îi numeşte autorul, închizând între coperte gândirea şi însuşi sufletul strămoşilor. Printr-un discurs al unui personaj-profesor, savant, geolog şi mentor spiritual, li se spune celor care au urechi de auzit: "Religia nouă, care n-are decât zece veacuri, nu s-a putut substitui puterilor trecutului decât în parte şi superficial. Poporul încă practică legea veche. De aceea, să nu vi se pară de mirare dacă voi invoca umbra severă a bătrânului preot păgân care a sălăşluit cândva sub bolta unei asemenea peşteri. Duhul lui trăieşte încă în mine, cum a trăit în atâtea generaţii succesive, deci, eu văd şi simt fiinţa lui în această regiune a lui Dumnezeu. Neapărat, asemenea fiinţă misterioasă nu poate apărea decât credincioşilor şi poeţilor". Discursul profesorului încrustează lămuriri şi moşteniri de lăsat urmaşilor. Poate că este un mesaj pentru iniţiaţi, dar ne spune lucruri limpezi, puternice şi sincere precum o lacrimă nestăpânită. Ne spune, de exemplu, că străbunii de pe vremea lui Burebista şi mai de demult stăteau cu o inimă nouă în faţa minunilor. "Înţelepţii de atunci au comunicat cu divinitatea altfel decât civilizaţia dumneavoastră. Acolo unde dumneavoastră raţionaţi şi încercaţi a trece peste adevăr prin silogisme şi ipoteze, înţeleptul de demult avea o cale deschisă, o împărtăşire directă, o însuşire de a pătrunde nesilit în miezul lucrurilor. Adevărul cel mai abstract putea deveni sensibil; o propoziţie se mişca în imagini; entităţile morale se poetizau; metafizica se înfăţişa într-o horă de zeiţe."

După asemenea cuvinte, revenirea în realitate e ca o trezire bruscă, violentă, dintr-un vis sublim venit de dincolo. În plină dictatură a nonvalorii şi a cultului diabolic pentru nimeni şi nimic, Sadoveanu ne strigă disperat cine suntem şi de unde venim. Îl auzim?