Brânduşa Armanca: "Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii"

"România are un monument al Holocaustului. Numai că acest lucru nu este suficient: statul va trebui să-şi asume şi responsabilitatea pentru crimele fascismului", comenta, zilele trecute, cotidianul austriac Die Presse.

Parafrazând, aş putea spune şi că România are un monument dedicat frontieriştilor: Danubia. Dar nu numai că statul nu şi-a asumat responsabilitatea pentru crimele de la graniţă din timpul comunismului, dar până acum nici măcar n-a dat semne că l-ar interesa adevărul.

În ciuda eforturilor mai multor jurnalişti români de a atrage atenţia asupra unei tragedii naţionale care o depăşeşte, ca dimensiuni, pe cea a morţilor de la Zidul Berlinului. Vorbim aici despre fenomenul "frontieriştilor". Adică acei oameni care au plătit cu vieţile lor sau cu libertatea dorinţa de a fi... liberi, trecând ilegal graniţele ţării în timpul regimului comunist.

ÎN NUMELE ADEVĂRULUI
Fenomenului frontierist i-a dedicat acum un volum şi Brânduşa Armanca, în prezent directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta, care nu şi-a uitat cariera de jurnalist şi nici pe cea de profesor universitar. Doamna Armanca aduce, prin "Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii", un omagiu atât frontieriştilor propriu-zis, cât şi ziariştilor care au încercat să reconstituie, prin articolele sau documentarele lor de televiziune, ceea ce am putea uşor numi "epoca frontieriştilor".

Printre materialele de presă citate de Brânduşa Armanca se numără şi campania "Cauza morţii: libertatea" - "Cazanele morţii", a Jurnalului Naţional, care a dedicat frontieriştilor câteva luni de muncă.

RECUPERARE
Ea şi-a lansat cartea zilele trecute la Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca. "Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii" a apărut în 2009, datorită unui proiect finanţat în 2008 de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCR) şi mai ales datorită încăpăţânării autoarei de a recupera din presă epoca frontieriştilor. De teamă, poate, şi că pentru cei de azi, la 20 de ani de la Revoluţie, "frontierist" ar putea să nu mai însemne nimic sau să însemne cu totul altceva.

Meritul Brânduşei Armanca este cu atât mai mare, cu cât ea a reuşit să realizeze şi un film documentar (în anul 2000, pentru TVR Timişoara) pe această temă, după un an de intensă documentare în România, Austria, Germania şi Iugoslavia."Într-o adresă a Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi ni s-au transmis următoarele cifre, cu menţiunea că numărul de refugiaţi români este cu mult mai mare, dacă socotim refugiaţii returnaţi autorităţilor române, pe cei împuşcaţi sau pe cei care nu au putut fi monitorizaţi.

Anul de vârf a fost 1989, când aproape 50.000 de români au trecut ilegal frontiera: 27.000 au cerut azil în Ungaria, 7.932 în Austria, 5.329 în Iugoslavia, 3.121 în Germania, 1.198 în Franţa. (...) Statisticile oficiale ale Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi indică faptul că, între 1969 şi 1989, peste 100.000 de români au cerut azil politic în Occident. Cei mai mulţi au trecut fraudulos frontiera spre Iugoslavia sau Ungaria", iată fragmente dintr-o carte-document, a cărei lectură ne pleacă privirile în pământ, de jenă.