Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
1. Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic și de punctuație
Autor: Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti”
Editura: Univers Enciclopedic Gold, 2024
Continuă tradiția Îndreptarelor academice elaborate de Institutul de Lingvistică din București al Academiei Române (ediția anterioară datează din 1995). Ca și edițiile anterioare, este o lucrare esențialmente normativă, menită să impună norma literară și să ofere soluții corecte în cazurile de variație lingvistică. Lucrarea, public dezbătută, a primit acordul științific din partea Comisiei academice de cultivare a limbii și a Consiliului științific al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti”.
Îndreptarul are o largă destinație, adresându-se atât utilizatorilor specialiști, cât și celor nespecialiști, mai precis tuturor acelora care folosesc limba română în manifestarea ei orală sau scrisă (de la elevi, studenți, masteranzi, profesori la jurnaliști, editori, scriitori, traducători, juriști etc.). Cartea răspunde întrebărilor normative celor mai dificile, asigurând utilizarea corectă a limbii române literare actuale.
2. Din Țara lui Coșbuc și a lui Rebreanu
Autor: Mircea Popa
Citește pe Antena3.ro
Editura: Școala Ardeleană, 2024
„Au venit la rând aceste incursiuni în cultura și literatura din Bistrița-Năsăud, întrucât de-a lungul timpului am scris despre mulți scriitori din acea arie geografică, ținut care se distinge prin faptul că a dat culturii naționale doi scriitori de o importanță covârșitoare: poetul George Coșbuc și prozatorul Liviu Rebreanu. Cele trei zone de care m-am ocupat, Blaj, Bihor și Năsăud, își datorează înflorirea culturală faptului că acolo a existat un învățământ românesc în limba națională: din 1754, la Blaj, din 1828, la Beiuș, din 1863, la Năsăud. Aceste școli românești au fost adevărate creuzete de formare a intelighenției transilvănene, soldate în plan cultural și literar cu veritabile curente de renaștere națională, care au lăsat urme durabile în presă, învățământ, edituri, stimulate și de existența mai multor asociații culturale și literare, care au influențat scrisul în mod direct și eficace. Fie că vorbim de Asociațiunea Astra, fie că vorbim de lepturiștii orădeni, de Societatea Petru Maior de la Budapesta sau de Virtus Romana Rediviva de la Năsăud, toate acestea au creat cadrul firesc de afirmare și dezvoltare.” (Mircea Popa)
3. 1000 de ani de cultură și civilizație românească
Editura: Litera, 2018
Carte-bijuterie, „1000 de ani de cultură…” prezintă în imagini, în mare parte inedite, istoria poporului român și a spațiului locuit de acesta în cel de al doilea mileniu al erei noastre. Este, în acelaşi timp, şi o carte de vizită ce prezintă cultura și civilizația românilor într-o formulă sintetică şi atractivă pentru toți străinii dornici să le cunoască. Albumul (constituit și în română, și în engleză) mai conține și texte introductive la fiecare secol, numeroase hărți și poate fi folosit în egală măsură şi de profesori, și de elevi.
4. Basme românești
Autor: Petre Ispirescu
Editura: Corint, 2024
Cu personaje legendare precum Făt-Frumos, Prâslea cel Voinic și Aleodor Împărat, fiecare basm explorează lupta dintre bine și rău, eroismul și dorința de aventură. De la Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte la Greuceanu și Ileana Sânziana, basmele surprind spiritul românesc, presărând înțelepciune populară și lecții de viață. Povestirile lui Ispirescu sunt o comoară literară, aducând în prim-plan valori precum curajul, sacrificiul și iubirea, și reînviind tradițiile și credințele poporului român într-un mod captivant pentru toate vârstele.
5. Avram Iancu – 200
Autori: Gabriel-Virgil Rusu și Cristian Păltinean
Editura: Școala Ardeleană, 2024
„Volumul de față celebrează 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, reliefându-se rolul important pe care l-a avut craiul munților pentru istoria românească, perspective istorice valoroase cu privire la anii 1848-1849, mărturii istorice privind personalitatea lui Avram Iancu și epoca sa și modul în care toate acestea au fost receptate de generațiile următoare și transpuse în tratatele de istorie, în literatură și folclor.” (Ioan Chirilă)
O carte-document.
6. Studii românești
Autor: Ioan Petru Culianu
Editura: Polirom, 2024
Traducere: Corina Popescu și Dan Petrescu
„Textul literar este un scenariu cu fantasme ce se oferă unor consumatori capabili ei înșiși să suscite fantasme. A pierde din vedere această situație fundamentală înseamnă a uita că «lectura» nu e decât în primă instanță descifrarea unui mesaj lingvistic, iar această etapă imediată face loc unui soi de «viziune» fantastică. Fantasmele pot fi vagi, imprecise, însă existența lor e sigură. Căci fără fantasme n-ar exista identificare, iar fără identificare literatura ar fi lipsită de orice impact asupra consumatorului ei. De destul de multă vreme am dat numele de mitanaliză unui demers practic ce constă în a discerne miturile latente din textul literar și a le interoga pentru a stabili câteva posibilități din mulțimea acelora care sunt înscrise în raza lor semantică. Acest demers, pe care l-am aplicat la numeroase texte, mi-a fost inspirat de un eseu al lui Mircea Eliade. În chiar momentul când majoritatea confraților mei care se ocupă cu interpretarea literaturii încearcă să-și facă «metodele» cât mai riguroase cu putință, marele curent al metodologiei popperiene, ce părea să le justifice și încurajeze eforturile, e pe punctul de a se stinge. Ne așteaptă un viitor apropiat creator, lipsit de metode. Un viitor în care critica raționalistă arătând deja inanitatea vechilor teorii perimate - dintre cele mai curente, marxismul, psihanaliza de toate culorile, structuralismul etc. -, va trebui să născocim un nou bricolaj intelectual ca să fim la înălțimea unei noi raționalități...” (Ioan Petru Culianu)
7. Studii românești II
Autor: Ioan Petru Culianu
Editura: Polirom, 2024
Traducere: Maria-Magdalena Anghelescu, Corina Popescu și Dan Petrescu
„Mircea Eliade scria odată că se apropie timpul când temele religioase nu vor mai fi recognoscibile în documentele trecutului. Dacă este adevărat înseamnă că mai avem încă privilegiul de a putea înțelege câte ceva din complexa problematică de ordin istoric și religios pe care o conține folclorul. Însă ne revine sarcina de a acționa cu rapiditate, întrucât această înțelegere urmează să se piardă curând.”
„«Omul arhaic», potrivit prototipului lui Eliade, trăia mitul în cadrul unui grup și al unui ritual colectiv. Astăzi însă individul trebuie să-și trăiască mitul împotriva grupului, abandonându-se astfel unor emoții neliniștitoare și cu totul personale care-i amenință adesea existența de animal social și bunul-simț de creatură realistă și materialistă. Acum, când nu ne mai regăsim miturile în evenimentele sau ritualurile colective, propriile noastre vieți pot deveni arena în care să aibă loc șocul recunoașterii mitice. Dacă imaginația, care este necesară pentru ca propriile noastre mituri să ne șocheze, ne lipsește, rămâne totuși posibil să aflăm semnificațiile mitice în cel mai dur mod – și anume ca adevăruri trăite. Și dacă nu avem ritualuri vechi și nici nu îndrăznim să acceptăm altele noi, ni se poate întâmpla să alcătuim noi mituri cu structuri noi în propriile noastre vieți.” (Ioan Petru Culianu)
8. Flori transilvane
Autoare: Irina Neacșu
Editura: Litera, 2024
Transilvania se desfășoară ca un labirint fascinant de fire, un tărâm unde comunități multietnice își împletesc obiceiurile, împrumutând mereu din bogăția ideilor și practicilor celorlalți. Peisajele, cu topografii schimbătoare, păstrează în sine urme ale identității, transformate, dar neschimbate în esență. Clădirile istorice, purtând cu mândrie straturi stilistice diverse, ne dezvăluie înțelegeri ornamentale variate, ca un palimpsest de povești.
Florile, aceste martore tăcute ale timpului, au traversat toate aceste schimbări, ocrotind, avertizând, povestind și învățând. Florile transilvane, simboluri delicate ale frumuseții și diversității, riscă să fie muzeificate, atât în artă, cât și în peisaj. Este oare o urmare a eșecului nostru de a le proteja sau doar o etapă inevitabilă în lunga călătorie a istoriei?
Cartea de față își propune să exploreze aceste fire interconectate și să îmbogățească înțelegerea despre acest ținut fascinant. Paginile sale dezvăluie secrete ascunse și povești nespuse, invitând cititorii să redescopere farmecul Transilvaniei și să continue să scrie propria poveste în acest peisaj plin de viață.
9. Constantin Tănase. Un om serios
Autoare: Dorina Rusu
Editura: Polirom, 2024
„Revista e un spectacol pentru toată lumea, de asta o iubesc. Nu trebuie să fii cult şi sensibil ca să o pricepi sau să ai şcoli înalte. Îmi place limbajul ei simplu şi direct. Cred că pentru oameni e important să le înţeleagă cineva necazurile şi să vorbească despre ele. Când râd şi fac haz de necaz pe scenă, le fac viaţa mai uşor de suportat. Cred că revistele pe care le facem noi sunt un fel de gazete vorbite, iar cupletele sunt ca nişte cronici. Cu cât sunt mai actuale şi mai pline de spirit, cu atât sunt mai bune. Poate pentru alţii pare o treabă neserioasă, dar mie îmi place că revista se ocupă de actualitate şi că orice om se poate regăsi în temele ei. Ştiu că teatrul de revistă nu e Shakespeare. Este numai istoria unei clipe. Dar când spun un cuplet şi văd oamenii că freamătă, simt că sunt viu şi că fac ceva folositor.”
Născut pe 5 iulie 1880 la Vaslui, Constantin Tănase a arătat, de mic, talent de comedian. După ce vedea spectacole ale trupelor de teatru aflate în turneu, le juca în curtea casei sau în poiată, împreună cu o trupă alcătuită din câţiva prieteni. După terminarea liceului, a fost învăţător în Hârşoveni şi Curseşti, în apropiere de Vaslui. Deşi iubit de copii, a considerat că nu are vocaţie de învăţător şi s-a înrolat voluntar în armată, în Regimentul I Geniu din Bucureşti. A organizat primul teatru ostăşesc şi a ţinut spectacole pentru soldaţi în curtea regimentului. A intrat apoi la Conservator, la clasa de comedie, unde a studiat sub îndrumarea lui Constantin Nottara. A terminat studiile în 1905 şi a jucat în mai multe trupe de teatru particulare. A participat la campaniile armatei române din al Doilea Război Balcanic, apoi la Primul Război Mondial, în care a jucat spectacole pe front şi în spitale, pentru a ridica moralul trupelor şi al răniţilor. În 1919, împreună cu mai mulţi prieteni, a înfiinţat Teatrul de revistă Cărăbuş. Cupletele în care vorbea despre necazurile oamenilor simpli şi în care făcea glume pe seama tuturor politicienilor, curajul, spiritul de aventură, inteligenţa cu care şi-a condus teatrul l-au transformat în cel mai cunoscut şi mai iubit actor din România acelor vremuri. A preţuit foarte mult libertatea de a putea râde de oricine şi s-a confruntat atât cu cenzura dreptei, începând cu 1938, cât şi cu aceea a sovieticilor, imediat după 23 august 1944. A murit pe 29 august 1945, la şaizeci şi cinci de ani, în condiţii încă nu pe deplin elucidate.
